Papa Francisc a îndemnat mamele, în timpul unei slujbe în Capela Sixtină din Roma, să-și alăpteze bebelușii acolo, fără sfială, dacă micuților le este foame. Papa a botezat 33 de copii și le-a îndemnat pe mamele bebelușilor să alăpteze copilașii cărora li s-a făcut foame. „Dragi mame, alăptaţi-vă copiii chiar şi acum, dacă plâng sau
Andreea Bănică a devenit mămică pentru a doua oară pe 16 noimebrie. Cântăreața a adus pe lune un băiețel de 3 kilograme, prin cezariană, la o clinică privată din Capitală. La câteva zile după naștere, artista vorbește despre alăptare și despre cum vede ea acest proces. Andreea Bănică susține că este pro alăptare și va
Celor mai multe femei, după ce dau naștere unui copil, li se activează cumva instinctul matern. Iar acest instinct matern se face simțit nu doar față de proprii copii, dar și față de alți copii pe care mamele îi văd neajutorați. Așa se face că Rebecca Wanosik, care este mama a șase copii, a simțit
Anastasia, o proaspătă mămică, a postat o imagine cu fetița ei, Xenia, pe pagina Breastfeeding Mama Talk, pagină dedicată mamelor care alăptează. Imaginea a avut un puternic impact, mai ales pentru că fetița s-a născut cu o boală cruntă. Poza cu copila aflată la sânul mamei a impresionat foarte multă lume, ea strângând zeci de
Povestea unei mame, care a fost salvată de cancerul de sân de propriul bebeluș, a emoționat o lume întreagă. Shakti Dalal devenise mamă pentru a treia oară, știa deja foarte bine cum trebuie să-și alăpteze copilul, dar fetița ei de câteva luni refuza tot timpul să sugă de la sânul drept. De fiecare dată când
Spasmofilia este un simptom caracterizat prin crampe musculare, spasme sau tremur. O cauză frecventă a spasmofiliei este nivelul foarte scăzut de calciu şi magneziu din organism. Sarcina, alăptarea, malnutriţia, deficienţa de vitamina D şi unele medicamente pot declanşa hipocalcemie şi, implicit, spasmofilie. Iată ce să ştii despre spasmofilie şi cât este ea de periculoasă. În general, crizele de
Dacă există un lucru care mi-ar putea face viaţa de mamă mai uşoară (în afară de un pui de somn în timpul zilei), acesta ar fi să scap de sentimentul de vinovăţie. Să nu mă mai simt vinovată de tot ce se întâmplă cu şi în jurul copilului meu – genunchi juliţi, răceală, lipsa poftei
Sarcina, schimbările hormonale, scăderile bruşte în greutate, alăptarea, vârsta, toate şi-au pus amprenta asupra sânilor tăi. Şi cum operaţia de lifting nu intră în planul (şi bugetul) tău, iar timp şi energie pentru exerciţii nu mai ştii unde să găseşti (când ai unul sau mai mulţi copii, soţ, casă de întreţinut, serviciu etc.), îţi propunem
În primele zile după naştere (cezariană) am fost convinsă că nu voi alăpta, deşi îmi doream enorm. Sânii nu erau plini şi tensionaţi, aşa cum tot auzisem în jur că ar trebui să fie, credeam că nu am lapte (total greşit!), bebeluşul meu era destul de leneş şi chiar dacă îl puneam la sân, adormea.
Laptele matern conține în proporție de aproape 90% apă. Hidratarea în perioada alăptării este, deci, esențială atât pentru mami, cât și pentru bebe. Uite câtă apă trebuie să bei când alăptezi. Încă din timpul sarcinii, nevoia de lichide este mai mare – creșterea în greutate (10-15 kilograme), consumul energetic mai mare, formarea lichidului amniotic
Nu degeaba medicii recomandă să alăptezi imediat după ce micuțul tău a venit pe lume. Colostrul este foarte bogat în nutrienți, dar este și un antibiotic perfect pentru bebe și un vaccin natural 100%. Colostrul conține imunoglobuline, calciu, polipeptide, vitaminele A și E, potasiu, sulf, în combinații personalizate și concentrații maxime, pentru a satisface nevoile
Știai că nașterea naturală și alăptarea îmbunătățesc imunitatea bebelușului? Bebelușii care se nasc pe cale naturală sunt expuși în timpul trecerii prin canalul de naștere la bacterii, iar acest lucru dă stimulează dezvoltarea mai rapidă a sistemului lor imunitar. În timpul ce se dezvoltă în burtica ta bebelușui este protejat de anticorpii mamei, care trec
Cele 9 luni aproape au trecut și se apropie marele eveniment – nașterea. Și chiar dacă te-ai documentat serios pe temă, nimic nu se compară cu experiența trăită ”în direct”. Pentru tine, viitoare mămică, le-am rugat pe cititoarele care au trecut prin această experiență să ne spună ce și-ar fi dorit să știe înainte de
Nu degeaba colostrul a fost numit ”aurul lichid”. Bogăția de ingrediente din colostru nu se va regăsi nici măcar în laptele matern matur. Uite de ce este important să profiți de colostrul secretat în primele zile după naștere și să-ți hrănești copilul cu acest aliment pe care natura l-a creat special pentru el. Atunci când
Ar trebui să fie cel mai frumos și mai natural proces, dar alăptarea este încă înconjurată de tabu-uri și prejudecăți. Nu puține sunt mamele care se feresc să alăpteze pentru că ”li se deformează sânii” sau pur și simplu, pentru că le este jenă. În timp ce sunt situații în care chiar nu este posibil
Regimul din perioada în care alăptezi este subiect de discuții aprinse între specialiști. Dacă în trecut, mămicile care alăptau erau sfătuite să stea departe de fructe și legume crude și să bea multe lactate, pentru a produce ele însele lapte de calitate, astăzi altele sunt recomandările legate de alimentație atunci când alăptezi. Uite de ce
Atunci când alăptezi, ce mănânci tu, mănâncă și bebelușul. Organismul tău procesează și transmite în laptele matern, în interval de 2-6 ore tot ce mănânci și bei tu. Dacă ceva din alimentația ta sau din stilul tău de viață nu este pe plac celui mic, vei observa imediat. Pentru a evita neplăcerile, întreabă-ți medicul ce
Mastita este o infecție stafilococică ce poate apărea oricând pe parcursul perioadei în care mama alăptează. Cel mai mare risc îl reprezintă a doua-treia săptămână de viață a bebelușului, când producția de lapte crește. Mastita începe cu blocarea unui canal de lapte, aşa că trebuie să previi tratează această complicaţie imediat ce observi anumite simtpome:
Cei mai multi dintre copiii mici se îmbolnăvesc de opt-zece ori pe an. Deși nou-născuții primesc anticorpi de la mamă, prin intermediul laptelui matern, ei au un sistem imunitar “neexeperimentat”. Sistemul imunitar are nevoie, la fel ca și creierul nostru, de noi experiențe pentru a putea învăța cum să se apere. Din pacate, in fiecare
După cele 9 luni de sarcină, vrei să revii cât mai repede în formă și să scapi de kilogramele în plus. Uite o idee de meniu pentru mama care alăptează, care te ajută să dai excesul de greutate jos într-un mod sănătos. Mamele care alăptează au nevoie de mai multe calorii decât în mod