Prezenta la deschiderea unei clinici de fertilizare in vitro, Gabriela Firea, actualul primar al Bucurestiului, a recunoscut că a născut al doilea copil prin această metodă de reproducere asistată. Gabriela Firea a recunoscut ca dupa ce s-a casatorit cu Florentin Pandele si-a dorit foarte mult sa-i ofere acestuia un copil. Insa acesta intarzia sa apara,
George și Adina Vochin au un băiețel de 3 ani, pentru care au așteptat foarte mult timp. Soții Vochin au fost acel cuplu din șase, care, conform statisticilor, nu poate avea un copil pe cale naturală. Au făcut nenumărate tratamente la clinici din țară, dar degeaba. De multe ori au vrut să renunțe, iar relația
Foarte multe femei se confrunta în ziua de astăzi cu o mare problemă: cea a infertilității. De fapt, nu este numai o problemă a doamnelor, ci este o afecțiune de care se lovesc și mare parte dintre bărbați. Cabinetele medicilor ginecologi, dar mai ales cele ale specialiștilor cu competențe în fertilitate, sunt pline de cupluri
Fiecare cuplu si fiecare persoana are o pozitie preferata si e ceva absolut firesc, insa atunci cand vorbim despre cele mai bune pozitii sexuale pentru a ramane insarcinata, lucrurile se schimba. Pe masura ce stresul si presiunea vietii de zi cu zi cresc, cuplurile amana din ce in ce mai mult momentul in care vor
Specialiștii vorbesc despre infertilitate după o perioadă de un an de contacte sexuale neprotejate regulate, în urma cărora nu survine o sarcină. După această perioadă de un an, considerată intevalul normal în care o sarcină poate interveni în mod natural, investigațiile trebuie făcute în cazul ambilor parteneri. Infertilitatea este o problemă de cuplu și este
Întotdeauna când o femeie a născut, crede că va fi la fel de simplu să conceapă un al doilea copil la un an-doi după naștere. Nu întotdeauna lucrurile stau așa. Uite ce cauzează infertilitatea secundară. O alterare în spermograma soțului, o subțiere a peretelui uterin (a endometrului), vârsta deja înaintată de la prima sarcină pot
Dacă dorești să concepi un copil, probabil ai auzit despre ovulație, care apare o singură dată în cadrul unui ciclu menstrual şi este momentul în care se poate produce fertilizarea. Uite ce să știi despre ovulație. Ovulația separă două faze ale ciclului menstrual. În prima faza, în ovar se dezvoltă un folicul (ovulul), care
Contracepția de urgență se referă la metodele contraceptive care pot fi folosite în primele zile după un act sexual neprotejat, pentru a împiedica apariția unei sarcini nedorite sau neplanificate. Singura contraindicatie majora a pilulei contraceptive de urgenta e o sarcina deja instalata. In cazul administrarii pilulei la o femeie deja insarcinata, dezvoltarea fatului nu e
Pare simplu să faci un copil, dar uneori, să rămâi însărcinată este mai greu decât să înțelegi teoria relativității. Uite ce te ajută să rămâi însărcinată mai ușor. Opreste contraceptia din timp Fostelor consumatoare de pilule le ia mai mult timp pana sa conceapa decat femeilor care au renuntat la aceste mijloace contraceptive, iar celor
Sindromul ovarului polichistic este o tulburare endocrină care afectează între 5 si 10% dintre femeile de vârsta reproductivă, fiind astfel cel mai frecvent dezechilibru hormonal la aceasta grupă de varstă. Paradoxal, însă, deși sindromul ovarului polichistic afecterază ciclul menstrual, fertilitatea, producția de insulină și hormoni și chiar aspectul fizic al femeii afectate, poate rămâne nedepistat
Perioada imediat anterioară sarcinii (preconcepţională) este la fel de importantă ca şi întreg parcursul sarcinii pentru viitoarea familie, iar investigaţiile şi consulturile de specialitate efectuate reprezintă o etapă importantă în depistarea şi tratarea anumitor afecţiuni sau corectarea unor vicii, care pot avea consecinţe asupra sarcinii. Astfel, optimizarea stării de sănătate a mamei este esenţială pentru
După ce s-a luptat ea însăşi cu infertilitatea, Dr. Anca Corivac a decis să se specializeze în embriologie. Spune că meseria ei este fascinantă şi că simte bucuria fiecărui cuplu care reuşeşte să aibă copii după mulţi ani de încercări. Lucrati intr-un domeniu fascinant, cum v-ati hotarat sa urmati specializarea de embriolog? Sa creezi
Pilulele contraceptive îngrașă. Din cauza lor faci cancer. După 30 de ani nu mai prea ai voie să le ei. Deseori auzi aceste afirmații și nu știi dacă să le dai crezare sau nu. Iată câteva legende și adevăruri despre contraceptive. Contraceptivele orale îngrașă Tema îngrășării își are originea cu peste
Ești o femeie modernă și, în sfârșit, ai control asupra fertilității și sănătății tale. Dar pentru asta trebuie să te informezi. Află ce e mit și ce e adevăr în contracepție, ca să te poți bucura de dragoste, fără griji. Câte știm și cu ochii închiși că orice contact sexual neprotejat nu ne expune doar
Ești o femeie frumoasă, cu o greutate peste medie, și tot ce ți-ai dori este să rămâi însărcinată. Te-ai întrebat poate dacă supraponderabilitatea reduce șansele de a avea un copil. Iată, pas cu pas, câteva strategii care să te ajute să nu ai probleme de concepție. Pune-ți întrebări Un prim pas este să-ți evaluezi sincer
Progesteronul este unul dintre hormonii care joaca un rol major in organismul feminin.
Iti doresti o fetita cuminte, intelegatoare, delicata, sensibila, sau un baietel hotarat, energic, care stie ce vrea?
Au trecut mai mult de 50 de ani de cand femeile au acces la pilula contraceptiva, insa majoritatea par sa nu stie ca pilulele nu sunt bomboane, ci medicamente pe baza de hormoni, care pot face si bine dar si mult rau, daca nu sunt luate la sfatul medicului. Â
Daca ti-ai propus sa aduci pe lume un copil, in viitorul apropiat, este bine sa-ti faci o serie de investigatii medicale si sa-ti pregatesti organismul, prin mancare sanatoasa, odihna si miscare.
Daca planuiesti sa ramai insarcinata, este important ca organismul tau sa beneficieze de anumite vitamine si minerale.