Avem adevarate afinități cu lumea vegetală. Dacă facem efortul de a le întelege, vom putea profita de forța lor pentru a câștiga energie și pentru a ne ameliora sănătatea. Ceaiuri sau infuzii din plante, gelule, uleiuri esenșiale, elixire florale – toate aceste forme de prezentare a vegetalului în medicina au avantaje, dar, posibil, și inconveniente…Alege
Bronșiolita este o infecție virală pe care bebelușii o pot contracta în perioada septembrie-aprilie; este o boală comună, care afectează până la 90% dintre copiii cu vârsta până în doi ani. Odată ce copilul tău și-a format imunitatea față de virusul sincițial respirator, VSR, sunt șanse extrem de mici ca el să mai facă bronșiolită.
După ce zilele trecute au confirmat că se despart, Orlando Bloom și Miranda Kerr au apărut ieri în ipostaze de familie, extrem de tandre. Actorul și (încă) soția sa model au fost suprinși de paparazzi îmbrățișându-se și pupându-se drăgăstos sub ochii micuțului Flynn, băiețelul cuplului, născut în ianuarie 2011. Ultima apariție a cuplului Orlando Bloom-
Vine un moment, iar cele mai multe dintre noi amânăm acel moment, sau dimpotrivă, îl grăbim foarte tare, în care trebuie să îți iei la revedere de la scutece și să începi antrenamentul copilulului pentru mersul la oliță. Procesul este unul de durată și trebuie să te înarmezi cu multă răbdare, mai ales că, în
Oglindă-oglinjoară, care e cea mai frumoasă prințesă din țară? În amintirea oricărei femei, există undeva ascunsă imaginea prințesei care a fost sau despre care a auzit și citit atât de multe în vremea copilăriei. Cenușăreasa, Albă ca Zăpada și o întreagă pleiadă de prințese care ne-au fascinat copilăria nu au pierit niciodată din amintirile noastre,
Ingrediente • 100 g morcovi • 20 g ceapă • 1 cartof mic • 1 lingură brânză/ cremă de brânză • 1 linguriţă nucşoară Mod de preparare Curăţaţi şi tăiaţi în bucăţele morcovii, cartoful şi ceapa. Fierbeţi legumele, apoi puneţi-le într-un castron, împreună cu brânza, nucşoara şi puţină zeamă în care au fiert
Bebe e satul, pare odihnit, are scutecul uscat, si cu toate acestea, nu se mai opreste din plans… Care sa fie motivul?
Copil meu e stângaci – spun unele mame, de parcă a fi stângaci este un handicap sau vreun elemment care-l înscrie automat pe cel mic în categoria supradoraților. Un copil stângaci este un copil ca oricare altul. Nu este vina lui că scrie cu stânga şi nici a ta că”nu ai luat măsuri la timp”.
Când pregăteşti baia celui mic, pune întotdeauna apa rece înainte de cea caldă, pentru a evita riscul să-ţi opăreşti bebeluşul, din greşeală. Pielea bebeluşilor este mai subţire decât a adulţilor, lucru care îi face mai predispuşi la arsuri. Deoarece nu se pot mişca, nu au cum să sară atunci când dau de apă fierbinte, iar
Atunci când învață să meargă, un copil are parte și de multe eșecuri. Este destul de dificil de detectat când merge șchiopătat, pentru că la început de drum, copilul nu stăpânește atât de bine mișcările și nu se poate coordona ca un adult obișnuit cu mersul. Dacă observi că merge șchiopătat, ciudat, trebuie să faci
Licență, doctorate, interviuri? Fleacuri! Nimic nu se compară cu momentul în care copilul tău spulberă, cu un zambet inocent, toate sfaturile înțelepte despre limite și autoritate. Cum impui o regulă? Ce efecte au sancțiunile asupra copiilor noștri? Cum îi pedepsim corect? Dan are cinci ani. Mama lui povesteste: „Nici nu apucam sa spun bine «n-ai
Numai cine nu are un copil nu știe că îți vine să-l pupi cel puțin 23 de ore din cele 24 (am scăzut din oficiu o oră pe zi, în care plânge neconsolat, atunci când are colici, îl doare burtica sau are, pur și simplu, nervișori). Iar vedetele nu fac nici ele excepție, desigur. Uite
Ai acasă un copil singuratic, retras, care nu are prieteni? De obicei, există un motiv pentru care un copil este respins de ceilalţi copii: fie pentru că este neprietenos (vorbeşte urât, are un comportament agresiv, este egoist – nu împarte jucăriile), fie pentru că are un ”defect” sau un handicap fizic sau este, pur și
Natalie Portman are o viață foarte plină zilele acestea – în timp ce-și promovează noul film ”Thor : The Dark World”, nu vrea să-și neglijeze nici îndatoririle de mamă față de micuțul Aleph, care a împlinit (vă vine să credeți?) 2 ani în iunie. Natalie îl ia pe micuțul Aleph peste tot. Ieri, paparazzi au
Mare eveniment peste ocean, Halloween-ul și-a făcut loc încet-încet și în viața noastră. La fel ca și importata Valentine”s Day, ziua de Halloween, serbată, de obicei, pe 31 octombrie, este prilej de distracție pentru cei mici și pentru cei mari și la noi în țară. Grădinițele organizează tot felul de serbări, iar adulții se întrec
Untul este foarte bun pentru sotat, datorită aromei pe care o împrumută alimentului, dar poate fi greu de folosit pentru că se arde uşor. Untul integral este perfect pentru sotarea sau prăjirea alimentelor cum ar fi pui, cartofi sau clătite, care necesită prepararea la temperatură joasă sau moderată. Când se gătește la temperature ridicate, aşa
Dorința de a corespunde canoanelor de frumusețe actuale și grija pentru sănătate fac din kilogramele suplimentare un oaspete nepoftit, pe care îl dorim alungat cât mai repede din viața noastră. În lupta pentru o siluetă armonioasă sunt puse la bătaie nenumărate rețete-minune sau procedee miraculoase de slăbire. Dintre toate, este important să alegem dieta potrivită,
Până nu demult, România se lăuda a fi printre statele europene cu cel mai mic număr de copii care suferă de diabet zaharat, însă această boală a devenit în ultimii ani o problemă și la noi în țară. De regulă, acest diabet este de Tip I insulinodependent și presupune o atenție deosebită pe care părinții
Nu este prima suzetă cu diamante, dar este cea mai scumpă! După ce acum câțiva ani o companie americană a făcut cadoul cuplului Angelina Jolie – Brad Pitt o suzetă cu diamante pentru Shiloh, a venit rândul australienilor să propună lumii o versiune de suzetă cu diamante. Creația costă 50.000 de dolari americani (sau 35.400
Refluxul vezicoureteral (RVU) este provocat de o anomalie în dezvoltarea tractului urinar. De obicei, ureterele (tuburile care duc urina de la rinichi la vezică) intră în vezică într-un anumit unghi. Această poziție acționează ca o valvă, împiedicând întoarcerea (refluxul) urinei în uretere. În refluxul vezicoureteral, acest unghi lipsește și ureterele intră drept în vezică.