Odată cu începerea diversificării celui mic, este foarte important să identifici simptomele care ar putea sta la baza unor alergii pe care copilașul tău le poate dezvolta. Întrucât bebelușul are un sistem imunitar și digestiv insuficient dezvoltat, în primul an de viață el este predispus la alergii. Anda Petru (specialist în nutriție, Milupa) îți spune cum
Ochii roșii, senzația de mâncărime sau arsură și secrețiile oculare sunt simptome care apar des la copii. Uite ce le poate cauza. Dacă are ochii roșii, un prim suspect ar fi conjunctivita – inflamația membranei care căptușește partea interioară a pleoapelor. Inflamația poate fi cauzată de o substanță iritantă în aer sau cu care
”Eu și cu tine suntem într-o misiune pentru a crea o lume mai bună și mai pașnică” – este mesajul care a însoțit poza în care Alicia Keys, însărcinată cu cel de-al doilea copil, apare goală, având burtica pictată pacifist. Imaginea a făcut deja înconjurul internetului. Cântăreața a ales să sprijine în acest fel campania
Noul sezon din Sofia Întâi începe din 27 septembrie la ora 10:00 doar la Disney Junior! Întâmplările din serialul „Sofia Întâi” se petrec în lumea de poveste a Enchanciei și ne prezintă povestea prințesei Sofia, o fetiță curajoasă care învață cum să se adapteze vieții regale după căsătoria mamei sale cu regele când micuța devine
Poate nu spune întotdeauna ce ți-ai dori și nu se comportă conform așteptărilor tale. Există tone de cărți care ne învață că femeile sunt de pe Venus, iar bărbații de pe alte planete, eventual din afara sistemului nostru solar, dar de fapt, singura mare diferență este că bărbații nu complică lucrurile așa cum o facem
Fasolea bătută în combinație cu orezul brun oferă copilului o gamă completă de proteine. Fasolea conține foarte multe fibre, calciu, potasiu, acid folic, magneziu și fier, iar orezul brun este bogat și el în vitamine și conține în plus și acizi grați esențiali nesaturați. Ai nevoie de fasole, orez brun și lipii, pentru a-i face
Ai probleme cu somnul? Nu poți adormi sau te perpelești toată noaptea?: nu te îndopa cu somnifere, care dau dependență și au și alte efecte secundare. Încearcă aceste remedii naturiste care te scapă de rapid insomnie. Infuzie de cimbru Bea seara, înainte de culcare, o infuzie de cimbru (cam 2 g de plantă uscată
Psihologii spun că bărbații posesorii de câini sunt mai responsabili, au instincte paterne devoltate, sunt empatici, mai bine organizați și cu viziune pe termen lung. Pe scurt, sunt numai buni în rol de soț și tată. Numeroase studii care susțin și că există o legătură între personalitatea stăpânului și comportamentul câinelui pe care și l-a
Plânge numai când îi spui că e timpul să meargă la grădi, vine acasă cu julituri și vănâtăi pe care nu le poate explica prea bine, are schimbări bruște de comportament? Sunt tot atâtea semne că juniorul tău ar putea fi agresat fizic sau emoțional la grădiniță. Cei mai mulți dintre copiii agresați ezită să
Cu toții ne dorim să avem un mic geniu acasă – copilul nostru să fie supradotat, cu o inteligență ieșită din comun și un destin strălucit. Psihologii spun că până la vârsta de 3 ani părinții pot depista singuri dacă au un mic geniu. Uite 5 semne care indică faptul că, dacă nu e geniu,
O rețetă de supă de linte, care va plăcea întregii famii, de la mic la mare. Poate tu nu știai asta despre linte, dar ea este foarte bogată în proteine, fibre, fier și alte minerale, esențiale pentru sănătate. Se recomandă să introduci linte în meniurile tale și când treci printr-o perioadă mai solicitantă fizic și
Cei mai mulți dintre copii vin pe lume în spitale sau în propria lor casă, unde viitoarele mămici au ales să nască, alături de moașe și personal calificat. Dar câteodată, bebelușii se nasc în cele mai neașteptate locuri și moduri. Uite cele mai ciudate 5 locuri n care s-au născut copii. Într-un copac Nu
Ai încercat 101 creme, ai mers la dermatolog, ai făcut tratamente peste tratamente și tot nu ai scăpat de acnee. Nu dispera – încearcă și aceste remedii naturale, cunoscute ”din bătrâni” și care te scapă repede de acnee. Drojdie de bere Amestecă 2 lngurițe de drojdie de bere cu 2 linguri de ulei de
Dacă s-ar putea face un test pentru depresie, ar fi mult mai simplu – ai afla imediat dacă ești sau nu deprimată și te-ai trata rapid. Cum o astfel de analiză nu există însă, trebuie să verifici dacă nu cumva suferi de unul sau mai multe dintre aceste simptome, căci partea proastă la depresie este
Odata cu inceperea gradinitei, emotiile sunt foarte mari. Parintii isi fac griji de faptul ca cei mici nu sunt acomodati cu noul mediu, in vreme ce copiii suspina atunci cand isi vad parintii plecand. Exista insa cateva trucuri la care poti apela pentru ca cei mici sa se acomodeze mai repede si sa uite de
În primii doi ani de viață, ochii copilului ajung la 80% din dimensiunea finală. Încă din această perioadă se pot depista deja primele probleme de vedere. Chiar dacă un copil nu știe să spună ce îl deranjează, există câteva semne care îți indică faptul că are nevoie de ochelari sau are are probleme de vedere.
Extrem de sănătoase, vinetele nu trebuie să lipsească din meniul familiei tale. Uite o rețetă cu vinete, din bucătăria indiană, care va fi și pe placul copiilor. Ingrediente pentru 2 porții o vânătă mare un iaurt mic de tip grecesc (cu 5-10% grăsime) mentă proaspăt tocată (2 linguri) o linguriță de miere suc proaspăt
Fugi sau luptă! – este reacția clasică pe care o avem în fața unui pericol, spun psihologii. Dar realitatea demonstrează că atunci când grijile ne apasă, când stresul se dovedește prea puternic, nu fugim, nu luptăm, ci ne cufundăm într-o depresie din care nu mai putem ieși. Uite câteva trucuri care te ajută să scapi
Orice gravidă care se respectă are pofte! Murături, înghețată, ciocolată, iaurt înghețat, brioșe sau sare…pofta pentru ele își face apariția la cele mai nepotrivite ore. În timp ce unii specialiști susțin că poftele în sarcină sunt reale și indică anumite nevoie nutriționale ale organismului într-o perioadă în care corpul trece printr-o mulțime de schimbări, alții
Sunt situații în care epiziotomia este necesară. Dacă bebelușul se află în suferință și trebuie expulzat de urgență, dacă este prea mare sau dacă țesutul din jurul vaginului este ”fragil”, medicul va efectua epiziotomia. Epiziotomia se efectuează și când există risc iminent de ruptură sau multiple rupturi, greu de vindecat. Specialiștii spun însă că există