Între adepții teoriei conform căreia inteligența este moștenită genetic și cei care susțin că inteligența ține în primul rând de alimentație sunt dispute vechi. În timp ce niciuna dintre tabere nu poate prezenta argumente finale, cercetătorii s-au pus de acord că alimentația în special din primii ani de viață influențează decisiv procesele cognitive și dezvoltarea
Noi spunem că face mofturi la masă, dar micuțul tău are întotdeauna un motiv pentru care refuză să mănânce. Uite care ar putea fi cauzele și ce strategii funcționează mai bine atunci când cel mic refuză să mănânce. Chiar dacă pe vremea când îl alăptai, micuțul tău era de neoprit la ora de masă,
Cercetările arată că există o strânsă legătură între alimentația bebelușului în primul an de viață și obiceiurile alimentare (bune sau proaste) din viața de adult. Gusturile bebelușului se formează încă din viața intrauterină, de fapt, fiind influențate de alimentația mamei. Tot de mănâncă viitoarea mămică ajunge și în meniul bebelușului care crește în burtica ei:
În primele zile după naştere (cezariană) am fost convinsă că nu voi alăpta, deşi îmi doream enorm. Sânii nu erau plini şi tensionaţi, aşa cum tot auzisem în jur că ar trebui să fie, credeam că nu am lapte (total greşit!), bebeluşul meu era destul de leneş şi chiar dacă îl puneam la sân, adormea.
În primele 6 luni, bebelușul tău își ia toți nutrienții de care are nevoie din laptele matern, dar după această vârstă nevoile lui nutriționale cresc. Uite de ce să știi cont când alăcătuiești primele meniuri solide pentru bebeluș: Micuțul tău își dublează greutatea de la naștere până când împlinește 6 luni și și-o triplează
Dacă auzi 3 mămici vorbind despre schema de diversificare, ba chiar și 3 medici pediatri, nu mai știi pe cine să crezi. În ultimii 30 de ani, recomandările s-au schimbat atât de mult, încât începerea alimentației solide le dă mămicilor mai multe bătăi de cap ca niciodată. Uite 5 scheme de diversificare, cu argumente pro
Primii ani din viața copilului sunt foarte importanți pentru dezvoltarea sistemului lui imunitar. În primele luni de viață bebelușii au ceea ce se numește imunitate pasivă, datorită anticorpilor primiți de la mamă, dar pe măsură ce cresc, sistemul lor imunitar se maturizează. Uite cu ce să-l hrănești pe micuțul tău, ca să fie mai sănătos.
Când începi diversificarea, nu te aștepta ca mesele solide să înlocuiască mesele de lapte. Într-o primă fază, este vorba doar despre tranziția către un alt tip de alimentație, proces care durează.Uite de greșeli să NU faci când introduci primele alimente solide în meniul bebelușului: Nu la prima masă Când se trezește, bebe este prea înfometat
Orice ți-ar spune cântarul, tu nu ești convinsă că se hrănește suficient, că ia suficient în greutate. Părinții se așteaptă ca odată cu începerea diversificării și introducerea primelor alimente solide, cel mic să mănânce ”serios”. Stomacul bebelușului nu este însă foarte mare, iar porția la o masă reprezintă doar câteva lingurițe de hrană solidă. Uite
Studiile arată că mai mult de jumătate dintre copiii care au împlinit un an consumă în fiecare zi o băutură dulce sau mănâncă ceva dulce, depășind cu mult consumul maxim admis de zahăr pe zi. La fel, părinții exagerează și cu sarea, care nu poate fi procesată cum trebuie de rinichii imaturi ai bebelușilor.
Dimineața nu știi ce să faci mai întâi și nu te simți prea creativă înainte de a-ți bea cafeaua. Dacă nu mai ai idei de mic dejun sănătos, ține cont și de aceste sugestii de mic dejun sănătos pentru tine și bebeluș (și pentru întreaga familie, de altfel). Parfe de iaurt cu fulgi de
Toamna se numără nu numai bobocii, ci și fructele și legumele. Foarte bogate în vitamine și minerale, ele ne pregătesc pentru venirea iernii. Uite 6 fructe și legume de sezon care să nu lipsească din meniul copilului tău și pe care ar fi bine să le consmi și tu. Merele Nu degeana americanii spun
Organismul nu îi poate sintetiza, dar acizii grați esențiali sunt, după cum îi trădează și numele, esențiali pentru dezvoltarea armonioasă, imunitatea și sănătatea copilului. De ce are nevoie copilul tău de acizi grași esențiali, de fapt? Acizii grași esențiali au un rol foarte important în buna dezvoltarea a creierului și a întreg sistemului nervos. Grăsimile
Obișnuite cu eternele cure de slăbire, mamele se tem de grăsimile din meniul bebelușului. Ele au însă un rol esențial pentru buna dezvoltare a celui mic. Ca și în cazul proteinelor, necesarul de grăsimi pentru un bebeluș îl depășește pe cel al unui adult. Asta pentru că țesutul cerebral este alcătuit în foarte mare
Odată cu începerea diversificării celui mic, este foarte important să identifici simptomele care ar putea sta la baza unor alergii pe care copilașul tău le poate dezvolta. Întrucât bebelușul are un sistem imunitar și digestiv insuficient dezvoltat, în primul an de viață el este predispus la alergii. Anda Petru (specialist în nutriție, Milupa) îți spune cum
Alimentația bebelușului și copilului în primii 3 ani de viață este esențială pentru dezvoltarea lui fizică și psihică. Iar tu, ca părinte, trebuie să te asiguri că cel mic primește, printr-o alimentație corespunzătoare, toți nutrienții esențiali în această perioadă, Uite 3 nutrienți de care bebelușul tău are cea mai mare nevoie în primii ani.
Sunt esențiale pentru creșterea și dezvoltarea armonioasă a copilului tău. Uite care sunt cele mai importante vitamine pentru sănătatea juniorului. A Vitamina A joacă un rol important în buna dezvoltare a vederii și oaselor și este esențială pentru funcționarea sistemului imunitar. Vezi care este necesarul de vitamina A pentru copii, în funcție de vârstă Surse
Dacă pregătești mâncarea bebelușului în casă, este destul de obositor să prepari câte ceva la fiecare 2-3 ore, când se apropie ora de masă. Poți opta pentru a face porții mai mari, dar ai grijă cum păstrezi mâncarea bebelușului și cum o servești. Uite de ce: În general, mâncarea bebelușului trebuie pregătită și servită
Nu degeaba colostrul a fost numit ”aurul lichid”. Bogăția de ingrediente din colostru nu se va regăsi nici măcar în laptele matern matur. Uite de ce este important să profiți de colostrul secretat în primele zile după naștere și să-ți hrănești copilul cu acest aliment pe care natura l-a creat special pentru el. Atunci când
Ca părinte, ai controlul total al aportului de nutrienți pentru copilul tău. Îl poți ajuta (și este de datoria ta să o faci) să înceapă cu dreptul drumul în viață, știind că alimentația din primii 3 ani contribuie la dezvoltarea armonioasă a copilului sau, dimpotrivă, reprezintă o bază pe care se vor dezvolta mai târziu