O copilarie lipsita de microbi, asociata apoi cu infectii, mai tarziu in viata, poate declansa leucemie. Materialul ce atesta aceste descoperiri a fost publicat in Nature Reviews Cancer. In studiu, specialistii arata cum leucemia limfoblastica, cea mai comuna forma care apare in copilarie, ar fi cauzat de un proces in 2 etape. Prima etapa e
Milioane de germeni ne inconjoara – dintre ei, unii cauzeaza declansarea unor boli care pun serios in pericol sanatatea bebelusului. Pe de alta parte, isteria anti-microbi nu-si are (in intregime) rostul, atata vreme cat avem, totusi, un sistem imunitar, care indeplineste tocmai aceasta functie – de a ne feri de boli.
Domestos, in parteneriat cu Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, continua proiectul educational „Igiena acasa si la scoala”.
Cand sunt bolnavi, copiilor le scade pofta de mancare, nu se odihnesc foarte bine si, in acest fel, sensibilitatea lor la factorii de mediu si virusi creste, transformand o simpla raceala intr-o afectiune cu complicatii.
Noi traim ca intr-un ocean cu microbi. Pe piele, in nas, in gat, in tubul digestiv, peste tot avem microbi, cu care traim in buna pace - gazda si musafiri - atat timp cat sistemul imunitar al copiilor sau adultilor functioneaza in parametri normali.
Domestos, marca internationala a companiei Unilever impreuna cu Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului au initiat proiectul educational „Igiena acasa si la scoala”.
Nici un parinte nu doreste sa-si vada copilul bolnav. Din fericire, in lupta cu microbii avem cateva reguli de baza si o multime de produse antibacteriene care ne vin in ajutor!
Tudor, baietelul nostru de aproape 3 ani nu prea vroia sa se spele dimineata pe maini si ochisori si i-am tot repetat ca pe manute se aduna microbii de peste tot (telecomanda, jucarii, pat) si daca nu-i spala, ei raman lipiti de el si nu se vad.
Andrei este ca argintul viu. De fiecare data cand este acasa doar cu tatal sau, isi da in petec.