In urma cu un an si jumatate s-a nascut zana mea, Larisa. Acum sunt o femeie implinita, din toate puctele de vedere. Relatia noastra mama-fiica s-a consolidat foarte mult, mai ales prin faptul ca noi stam unite mereu, o alaptez si acum.
Sa va spun ce am patit zilele trecute. Eram in Carrefour, iar inainte sa plecam de acasa eu vorbeam cu sotul si ii tot spuneam cam ce trebuie sa cumparam, printre care vroiam si absorbante!
Povestea mea incepe cu ceva timp in urma, cand am lasat facultatea si plecasem in Portugalia, unde am gasit iubirea vieti mele. Ne stiam din Romania dar era cumva interzisa relatia noastra, parinti mei nu vroiau sa ma casatoresc fiindca eram prea tanara.
Ma numesc Laura si sunt mamica, una foarte fericita pot spune. Sunt mamica de 5 ani, insa m-am hotarat sa va scriu si eu povestea mea, deoarece nu stiu daca a mai trecut cineva prin asa ceva.
Ma numesc Loredana si vreau sa va spun si eu povestea mea. Aveam 25 ani cand m-am casatorit si trecuse deja un an si bebele pe care ni-l doream amandoi nu mai aparea, cu toate ca facusem analize peste analize si totul parea in regula, asa ca ne-am hotarat sa mergem la un control, undeva in afara orasului nostru, la Timisoara.
Cand l-am cunoscut pe sotul meu, el avea deje experienta in ale copiilor pentru ca avea deja unul! Am ramas insarcinata cu Iana, fetita mea, la 5 luni dupa ce ne-am cunoscut si am decis sa avem copilul.
Eu si sotul meu formam un cuplu de mult timp. Cand am inceput sa iesim impreuna eu eram in clasa a IX-a semestrul 2, iar el a X-a. Si timpul a trecut fara sa ne dam seama.
La fiecare ecografie mi se spunea ca voi naste cel mai probabil de Paste (pe 27 aprilie). Duminica, in data de 13 aprilie, am iesit cu familia sa luam masa in oras, stateam linistita stiind ca fetita noastra urma sa vina cam peste 2 saptamani pe lume.
Povestea mea este foarte lunga si incepe prin vara anului 2006, luna iulie, data de 21, cand am mers la doctor pentru un control de rutina la care am si aflat ca sant insarcinata in aproape 1 luna. In acel moment am simtit ca sunt cea mai fericita femeie din lume si cea mai implinita.
Ma numesc Alexandra si am o fetita de 1 an si 5 luni, pe nume Critina Valentina. Am aflat ca am ramas insarcinata in ziua cand am fost sa imi scot firele de la operatie de apendicita. In primele saptamani de sarcina am slabit foarte repede de la 45 de kg la 38 de kg si am dat in anemie.
Maria are 1 an si jumatate. Are un par tare des si frumos, si cret... e o dragalasa. Toata lumea ii admira buclele. De aceea, am ales sa nu o tund, asa cum fac multe mamici cand bebelusii implinesc un anisor. Dar a venit vara si ii era tare cald. Asa ca m-am gandit si ii fac niste codite, ca sa eliminam disconfortul.
Fetita mea in varsta de 1 an si 7 luni este in perioada descoperirii, a cercetarilor; acum vrea sa cunoasca cat mai multe si se minuneaza de fiecare data cand vede ceva nou.
Buna ziua! Am o fetita de 1 an si 10 luni care nu mai vrea sa doarma la pranz. Pana sa se adopte ora de vara, totul era normal: se trezea la 8, manca, ieseam afara, ne jucam in parc, reveneam pe la ora 13 in casa, manca si...somn vreo doua ore! Acum are acelasi program, mai putin cel de somn de la pranz. Seara adoarme pe la 10, iar dimineata se trezeste, in plina forma, in jurul orei 8. Tin sa mentionez ca NU au avut loc evenimente nedorite in cadrul familiei si totul e la fel ca inainte. Am incercat sa-i trag jaluzelele, sa-i pun muzica de relaxare pe care o asculta si seara, sa-i citesc povesti... Nimic nu da rezultate! Isi ocupa acest timp jucandu-se cu jucariile ei, uitandu-se in cartile ei cu povesti sau solicitandu-mi sa-i citesc povesti ori poezii. Uneori, ca sa nu ma supere, sta langa mine in pat si se chinuieste sa adoarma, dar Mos Ene se pare ca a uitat-o!!! Ce ma sfatuiti sa fac? Va multumesc!
As vrea sa va spun povestea familiei noastre dar cred ca mi-ar trebui foarte multe pagini de scris, de aceea o sa scriu o mica poveste despre o minune de fetita pe care Dumnezeu ne-a daruit-o acum doi ani, Andreea Narcisa.
Dragii mei prieteni astazi am invins timiditatea si vreau sa va povestesc si eu in cateva randuri (prin intermediul mamei mele) cum mi-am petrecut ziua de 1 iunie.
A fost odata ca niciodata...o zi de 1 iunie foarte frumoasa pe care eu , Daria am petrecut-o alaturi de alti copilasi, copii ai colegilor tatalui meu.
Ma numescc Andreea Roxana si am un an si trei luni. De 1 iunie din pacate a fost o vreme urata afara, dar mami si tati au reusit sa ma inveseleasca cu un pupic, o imbratisare si un mic cadou (nu spun ce, e secret asa mi a spus mami sa zic).
Baietelul meu, care acum are 7 ani, cand era mic deprinsese un tic, care devenise foarte suparator pentru mine: ma prindea cu degetele de par si le invartea, de obicei cand trebuia sa doarma sau nu era in apele lui.
Fetita mea s-a nascut cu un par mare, iar dupa varsta de 6 luni cand i-a crescut, a inceput sa se carlionteze. Mi-era mai mare dragul de ea sa o scot afara in capul gol...toata lumea se minuna de parul ei ca de papusa.
Primul 1iunie pentru fetita mea a fost destul de incarcat pentru ca am incercat sa facem de toate. Noi ne-am propus sa mergem in Delta dar de frica tantarilor, ne-am "reprofilat”!