Disperata din cauza situatiei in care se afla, o mamica a cerut sfaturi pe reteaua sociala Reddit. Sub protectia anonimatului, ea a recunoscut ca isi uraste al treilea copil, un baiat in varsta de trei ani, si chiar ca si-a dorit la un moment dat ca el sa moara in somn. Asa cum era de asteptat,
Era o data ca-n povesti un Print si o Printese care isi doreau foarte mult un copilas. Timpul trecea si printesa a ramas insarcinata, o fericire nebuna ii cuprinde intreaga fiinta si mii de intrebari ii navalasc in gand. Cum o fi? Cu cine va semana?
Micutul meu printisor a venit pe lume in anul 2009, luna mai, ziua 26, o zi mult astepta. Cu toate ca am ramas insarcinata din greseala, am zis ca asa a vrut Dumnezeu.
Intr-o zi de luni, insarcinata fiind, am fost dimineata la consult si mi-a comunicat doctorita ca nu mai rezist o saptamana. Asa ca sa fiu pregatita. Ca atare, luni seara mi-am facut curaj si am facut bagajul si i-am comunicat sotului ca marti o sa nasc.
Era in dimineata zilei de 10 iulie 2009, o zi care se arata destul de plina, ca si cele dinaintea ei. Proaspat mutati la casa, la periferia orasului, mai erau atatea amanunte de rezolvat, inainte de nasterea bebelusului, care era programat sa vina pe lume in jurul datei de 17-19 iulie.
Gandul de a avea un copil imi venise pana acum un an si jumatate de mai multe ori, dar nu s-a putut din diferite motive: trebuia sa imi termin facultatea, vroiam sa ma bucur de cativa ani de casnicie doar in 2, adica eu si sotul, etc.
Am 2 copii: Madalina si Victor, amandoi nascuti in Canada. Aceasta este, pe scurt, povestea nasterii, care nu mi-a fost tare usoara. Este de fapt un mail pe care l-am trimis unei prietene dupa nastere si pe care vi-l trimit si voua.
Ma numesc Constantin Firuta si am ramas insarcinata la varsta de 28 ani. Ne-am bucurat foarte mult deoarece ne doream sa se intample acest lucru. Sarcina a decurs destul de bine pana in momentul nasterii.
Povestea mea a inceput mai tragic, dar a fost cu happy-end. Trebuia sa nasc peste o luna jumate in Bucuresti si m-am hotarat sa mai fac o vizita mamei mele in provincie, ca dupa aia sigur nu mai puteam.
Dupa ce ne-am casatorit am hotarat sa raman insarcinata si spre surprinderea mea s-a intamplat imediat, in dimineata ajunului de Sfantul Nicolae am facut un test de sarcina si a iesit pozitiv, mosul ne-a facut un cadou frumos.
La fiecare ecografie mi se spunea ca voi naste cel mai probabil de Paste (pe 27 aprilie). Duminica, in data de 13 aprilie, am iesit cu familia sa luam masa in oras, stateam linistita stiind ca fetita noastra urma sa vina cam peste 2 saptamani pe lume.
Marti 7 august 2007. Ora 9. Ma trezesc repede. Trebuie sa ma spal, sa ma aranjez pentru ca in doua ore trebuie sa fiu la spital. Sunt programata pentru cezariana. Azi e ziua cea mai importanta din viata mea. Azi va veni pe lume fetita noastra.
Povestea noastra incepe din momentul in care am ramas gravida. Initial nu am vrut sa pastrez copilul, sotul a insistat. Eu ma gandeam ca suntem prea tineri, ca e prea devreme, ca mai putem sta...el nu si nu...si l-am pastrat.
Desi eram la prima nastere, nu pot sa spun ca imi inspira frica...ma gandeam ca va fi dureros, dar ca voi suporta cu mult stoicism pe baricade. Chiar glumeam cu sotul spunandu-i ca daca sunt in sala de nasteri cu inca o persoana si aceea tipa de durere ma ridic de pe amsa si ii trag si doua palme ca nu ma lasa sa ma concentrez.
Povestea mea este foarte lunga si incepe prin vara anului 2006, luna iulie, data de 21, cand am mers la doctor pentru un control de rutina la care am si aflat ca sant insarcinata in aproape 1 luna. In acel moment am simtit ca sunt cea mai fericita femeie din lume si cea mai implinita.
Probabil o sa fie o poveste cam lunga, dar voi scrie tot ce tin minte, tot ce am retrait in mintea mea de atatea ori, tot ce am povestit in gand inainte sa ma apuc sa scriu.
Cand am ramas insarcinata cu primul baietel aveam doar 19 ani, eram o sotie tanara care isi dorea foarte mult un puiut. Am avut o sarcina plina de temeri, dar ultimele doua luni au fost cele mai grele. Nopti albe, pline de ganduri negre.
Numele meu este Magda si as vrea impartasesc cu voi experienta nasterii minunii mele, Andrei. Imi este destul de greu (in sensul trist) sa imi amintesc toata povestea nasterii, o sa incerc sa va dau toate amanuntele care imi vin in minte.
Ma numesc Alexandra si am o fetita de 1 an si 5 luni, pe nume Critina Valentina. Am aflat ca am ramas insarcinata in ziua cand am fost sa imi scot firele de la operatie de apendicita. In primele saptamani de sarcina am slabit foarte repede de la 45 de kg la 38 de kg si am dat in anemie.
Dupa o sarcina fara probleme, care a decurs normal, nasterea baietelului meu a fost intr-o dimineata de joi - 20 septembrie 2007 - cand au inceput contractiile si am plecat la spital impreuna cu sotul meu, unde am fost pregatita pentru nastere prin cezariana (stiusem dinainte ca voi naste prin cezariana).