Sunt mamica unei minuni de baiat in varsta de 5 luni, un bebe mult dorit inca de acum 3 ani. Inca din anul 2006 mi-am dorit cu disperare un copil si m-am rugat la D-zeu neincetat.
In urma cu 11 ani m-am casatorit. Am fost foarte fericita si emotionata de acest eveniment, insa nu am luat in calcul si o eventuala sarcina ce avea sa apara in urmatoarea luna.
Povestea mea incepe in vara anul 2005, cand am aflat printr-un test ca sunt insarcinata. Rram in al noualea cer cu atat mai mult cu cat eram casatorita din 2001 si ne doream copii, dar nu mai ramasesem niciodata gravida.
Povestea mea incepe cam acum 4 ani de zile... M-am indragostit nebuneste de un amic (in prezent sotul meu) cu care am avut si am o relatie foarte frumoasa. Am fost impreuna timp de aproape un an cand am ramas gravida cu fetita noastra.
Povestea noastra a inceput frumos undeva in 2004. Dupa 2 ani ne-am casatorit am avut o nunta frumoasa, asa cum am visat, eram fericiti, indragostiti, tineri, frumosi, fara griji.
Nu stiu cum sa incep deoarece e pentru prima oara cand scriu despre darul nostru de la Dumnezeu.
Ne-am casatorit pe 1 iunie 2002, la inceput ne feream sa vorbim despre faptul ca vrem copii...cred ca vroiam sa mai copilarim avand doar 21 de ani.
Povestea mea incepe in urma cu 8 ani, pe cand eu eram o proaspata adolescenta ce intra pe portile liceului, entuziasmata si fara sa isi inchipuie ca in acel liceu se va indragosti pentru prima si ultima oara.
Povestea mea este probabil o poveste banala, ca multe altele, dar ceea ce traiesc de aproape doi ani de zile este extraordinar.
M-am chinuit aproape 3 ani sa am o sarcina. Am consultat doctori care mi-au prescris medicamente care, dupa atatea luni de tratament, ma slabisera foarte rau.
De 10 ani asteptam sa raman insarcinata. Dupa multe tratamente mi-am spus ca probabil D-zeu nu ma iubeste.
La trei saptamani iminenta de avort ne-a pus pe ganduri, am realizat ca nu sunt asa de robusta cum ma credeam eu de fapt...doctorita a confirmat banuielile mele: trebuia sa stau la pat.
Dintotdeauna mi-am spus ca voi avea un copil la 27 de ani. Si asa a fost sa fie. Anul trecut (2007), de ziua mea mi-am facut singura cadou o carte despre bebelusi.
Eu si sotul meu ne-am casatorit acum 5 ani, la o varsta destul de frageda pentru zilele noastre - 21 de ani. De la inceput eu mi-am dorit enorm de mult un copil, dar sotul meu nu a vrut.
Cand l-am cunoscut pe sotul meu, el avea deje experienta in ale copiilor pentru ca avea deja unul! Am ramas insarcinata cu Iana, fetita mea, la 5 luni dupa ce ne-am cunoscut si am decis sa avem copilul.
Dupa ce ne-am casatorit ne doream foarte mult un copil, iar Dumnezeu ni l-a daruit dupa 2 ani. Dupa ce am aflat ca sunt insarcinata, au urmat 9 luni de nerabdare, fericire si teama. Pe toata perioada sarcinii nu am avut probleme, controalele au decurs bine.
O sa va spun povestea mea si a baietelului meu, Andrei Sebastian acum in varsta de 1 an si 8 luni, un copil foarte vesel si jucaus, care de la venirea sa pe lume ne-a umplut casa si a dat sens vietii noastre.
Povestea noastra incepe pe cand eu aveam 18 ani. Atunci am fost diagnostigata cu fibrom uterin. Ne-am speriat rau, bineinteles am mers si la un alt medic pentru o a doua opinie.
Povestea noastra e una banala, cu temeri, emotii, bucurie si fericire. La sfarsitul lui februarie 2006, in urma unor analize si ecografii, mi s-a spus ca am uter retrovers si ca-mi va fi greu sa raman insarcinata.
In anul 2005, in luna septembrie am fost operata de apendicita, cu o luna inainte de nunta noastra. Am fost foarte suparata, ma gandeam ca nu am sa ma refac pana la nunta. Dupa operatie a fost groaznic, vomam intruna, nici medicul, nici asistentele nu stiau de ce.