Chiar atunci când credeai că ai ajuns la stadiul în care ai încredere că poți să te descurci cu un copil, vine și al doilea! Sigur că, în timp, vei dobândi capacitatea și priceperea necesare pentru a avea grijă de amândoi, dar rezistența, hotărârea și încrederea în tine ca părinte ar putea fi puse la
Știți cum de Paște mulți părinți se avântă să le cumpere copiilor iepurași de care nu știu cum să mai scape când s-au terminat cozonacii? Ei bine, lucrurile nu stau mult diferit nici când este vorba despre câinii pe care îi doresc copiii. Cântărește bine decizia de a lua un câine. Nu te amăgi că
Viața se construiește de cele mai multe ori după liste cu priorități: joc, școală, muncă și, pe fundal, mereu, familia. Jucăm rolul copilului și al școlarului, al profesionistului și cel de prieten. Când este momentul potrivit să îl jucăm pe cel al părintelui? Biologic, ne sunt trasate drumurile, dar psihic? Decizia aparține fiecăreia… Până la
Atunci când copilul dă buzna Uneori, încă de la naștere, cei mici impun părinților un ritm anarhic. De aici începe totul și se instalează dezechilibrul. Cuplul se transformă în familie și unii părinți în „bebe-maniaci“. Regatul bebelușului e instaurat. În anumite cazuri, din cauza oboselii sau comodității, copilul este adus în patul conjugal, devenind automat piedica
Când ai decis să aduci un câine în familia ta, trebuie să te asiguri că el se va potrivi stilului vostru de viață și personalității copilului. În general, copiii și câinii se împrietenesc imediat și pe viață. Dar fiecare câine, ca și fiecare copil, are personalitatea lui, și nu orice rasă este una potrivită pentru
Nașterea, vizitele la pediatru, plățile de la farmacie, hăinuțele… Banii se duc cu viteza vântului când devii părinte. Sigur că te așteptai la extra-cheltuieli, dar parcă nu ți-ai fi imaginat proporțiile dezastrului financiar. Nu dispera! Există câteva mici trucuri cu mare efect pentru bugetul familiei tale, după venirea pe lume a bebelușului. Capitolul haine 1.
În zilele noastre, prioritatea adulților, cât și cea a copiilor este să se simtă bine în propria piele, în propria minte… Să fie fericit! Dar cum? Copii precum Alexandru și Beatrice cunoști, cu siguranță. El, la zece ani, e un virtuoz al skateboard-ului și al jocurilor pe computer. Cunoaște multe cuvinte în engleză, fiindcă a
Mami, s-ar putea să fii surprinsă de ce vei afla, însă, uneori, tati știe mai bine, iar soluțiile lui în ceea ce privește creșterea și educarea copilului dau mai multe roade decât ale tale. Te întrebi cum e posibil așa ceva? Îți spunem noi. Îl lasă pe cel mic să-și asume riscuri Situațiile mai mult
Iar vine weekendul, iar mergem la mall sau la un loc de joacă. Dacă ți se pare un program prea banal și te trezești cheltuit în 2 zile un salariu minim pe economie, încearcă și aceste 5 idei de distracție. Mergeți la o grădină zoologică sau botanică – Copiii, de la bebeluși
Anul acesta, Postul Sfintelor Paști începe pe 18 martie, iar potrivit religiei creștin-ortodoxe, care predomină în România, în această perioadă este bine să ne cercetăm sufletul și să nu uităm să facem fapte bune. Postul dinaintea Învierii Domnului este cel mai lung și mai aspru dintre toate cele patru posturi de peste an ale Bisericii
Din prea multă curiozitate sau prea puțină experiență cu o astfel de situație, punem cele mai nepotrivite întrebări celor care au adoptat un copil. Iată o listă cu ce să NU spui vreodată! Cine sunt părinții lui adevărați? Asta i-ar face pe părinții adoptivi unii falși, nu? Termeni ca ”mamă biologică”, ”tată biologic” sunt