Fiecare dintre noi vrea să fie cel mai bun părinte din lume. Un sistem larg răspândit de clasificare a părinților este în funcție de gradul în care sunt conduși de nevoile și de cerințele emoționale interioare ale copiilor lor sau de gradul în care le cer acestora să-și adapteze nevoile la structura și la rutina
Ți l-ai dorit mult, dar nu poți renunța la serviciu sau la cariera cu greu construită. Când e mai potrivit să revii la viața profesională, astfel încât micuțul tău să nu aibă de suferit? În ultimii ani, multe mame revin în viața profesională la vârste mici ale copiilor – doar câteva luni. Nu e vorba că
L-am vrea ba mai curajos, ba mai puțin sensibil, ba mai liniștit, ba mai cu picioarele pe pământ, ba mai competitiv… Și am putea continua mult și bine. Însă copilul se naște cu un temperament, care nu ține cont de preferințele noastre. Rolul nostru, al părinților, este de a lăsa copilul să se dezvolte conform
Mami, s-ar putea să fii surprinsă de ce vei afla, însă, uneori, tati știe mai bine, iar soluțiile lui în ceea ce privește creșterea și educarea copilului dau mai multe roade decât ale tale. Te întrebi cum e posibil așa ceva? Îți spunem noi. Îl lasă pe cel mic să-și asume riscuri Situațiile mai mult
Oare copiii chiar trebuie sa aiba „bune maniere“? Doar sunt asa de mici si draguti! Nu li se iarta tot? Ei bine... nu.
Nu-i putem deprinde prea usor cu ordinea pe micutii nostri. Ceea ce pentru noi e dezordine, pentru ei poate fi un univers imaginar, populat de creaturi misterioase.
Traim intr-o epoca a progresului tehnologic, in care calculatorul a devenit pentru noi o prezenta cotidiana. Nici nu este de mirare ca si copiii nostri sunt atat de atrasi de el.
Iti mai amintesti de tatal lui Nica din “Amintiri din copilarie” sau educativul rol al lui Moromete-tatal? Putem observa ca rolul lor in educatia copiilor pare sa se rezume la cateva admonestari si cateva interdictii.
Televiziunea, în calitatea sa de„membru al familiei”, si-a permis sa modeleze subtil constiinta si comportamentul tuturor. Cei mai vulnerabili la influentele sale au fost copiii.
Dragostea pentru carte trebuie sadita copilului de foarte mic, de bebelus. Dar degeaba ne chinuim sa facem acest lucru doar oferindu-i tot ce este nou pe piata, colectiile aparute la ziare, daca nu ii dam un lucru esential - exemplul personal.
Fii un Mos Craciun atent la sanatatea copilului tau si cumpara jucariile in functie de calitatea lor si nu de cantitate.
Copiii sunt energie pura, intotdeauna in cautare de experiente si provocari noi. Una din cele mai grele sarcini ca si parinti este sa gasim modul constructiv prin care sa canalizam aceasta energie, astfel incat ei sa isi dezvolte abilitati importante pentru viitorul lor, dar sa se si distreze in acelasi timp.
Cam de cate ori te-ai intreÂÂbat cu cine seamana copilul tau, care vor fi alegerile lui in viata si de ce vor depinde acestea?
Incepand cu luna ianuarie, cei care doresc sa sprijine campania World Vision – „Eu cum ajung la scoala?” – o pot face acum si in cadrul restaurantelor Pizza Hut si KFC din toata tara, prin intermediul donatiilor punctuale in valoare de 5 lei.
Agresivitatea poate fi o forma de supravietuire – in cazul animalelor. La om, poate fi o forma de afirmare in colectivitate, de frica sau, si mai grav, de succes?
Cea mai buna metoda de a te asigura ca cel mic este ferit de microbi e sa-l inveti si pe el masuri de igiena inca de cand este bebelus.
Departe de a fi doar un mijloc de a tine copilul ocupat, jucariile suntsi prilej de distractie, dar reprezinta si un perfect material „didactic“.
De jucarii, de carti, de jocuri pe calculator, de bani, de excursii? Bineinteles ca nu de bunuri materiale. Sau si de acestea, dar in mai mica masura. Nevoia cea mai mare a copiilor este legata de prezenta parintilor, de atentia si afectiunea lor (de dovada in gesturi a afectiunii lor, nu doar de cuvinte), de timp petrecut impreuna. Si de educatie.
UPC Romania, Animal Planet si Gradina Zoologica Bucuresti ofera gratuit primele lectii de zoologie din Romania ce se vor desfasura exclusiv online, pe website-ul Digital Zoo. Â
Un ghid complet ce prezinta sistematic tema familiei si a rolului sau in educarea copilului, de la tipologiile familiilor si stilurile de parenting la parteneriatul educational familie-gradinita sau familie-scoala, la familiile cu copil unic sau cele cu copii „dificili”.