Sâmbătă, ne-am întâlnit, cu mic, cu mare, la o nouă ediție babyblioteca, în Librăria Cărturești din AFI Palace Cotroceni Mega Fun. În centrul atenției celor mici s-a aflat deja celebra Doctorița Plușica, serial difuzat de Disney Junior, care se bucură de o mare popularitate la mai puțin de un an de la lansare. Alături de
În zilele noastre, prioritatea adulților, cât și cea a copiilor este să se simtă bine în propria piele, în propria minte… Să fie fericit! Dar cum? Copii precum Alexandru și Beatrice cunoști, cu siguranță. El, la zece ani, e un virtuoz al skateboard-ului și al jocurilor pe computer. Cunoaște multe cuvinte în engleză, fiindcă a
Viața sexuală a cuplului nu a luat sfârșit odată cu formarea puiului de om în pântecul mamei. Ea trece într-o altă etapă, capătă și alte conotații, aș putea spune că este însoțită de mai multă iubire și tandrețe. Adevărul gol-goluț Mai exista viață… sexuală după ce bebelușul s-a instalat confortabil în pântecul mamei? Depinde. De la
Primele zile după venirea de la maternitate pot fi haotice. Pare că tot ce faci este să schimbi scutece și să alăptezi. Și voi, și bebelușul aveți nevoie de un program. Află de ce și cum poți să îl organizezi. Bebelușii au nevoie de rutină, lor le place să știe că anumite lucruri se
Astazi as vrea sa vorbim despre petrecerile cu ocazia zilelor de nastere, petreceri frumoase si… ratate. Mai ales ratate, deoarece, de cele mai multe ori, asa se intampla.
Este timiditate, este prudenta, este frica de straini ori chiar anxietate? Sub eticheta pusa de parinte - copilul meu este timid - se pot ascunde foarte multe alte probleme. Sau niciuna...
Dragostea pentru carte trebuie sadita copilului de foarte mic, de bebelus. Dar degeaba ne chinuim sa facem acest lucru doar oferindu-i tot ce este nou pe piata, colectiile aparute la ziare, daca nu ii dam un lucru esential - exemplul personal.
Stateam zilele trecute in fata friÂgiderului, gandindu-ma ce sa mananc de seara, sa nu fie nici prea greu, nici prea mult.
 Alba-ca-Zapada, Cenusareasa, fata mosului si cate si mai cate personaje din povesti sunt crescute pana la urma de mame vitrege.
Pentru un copil, o buna relatie cu bunicii este la fel de importanta precum relatia cu parintii.
Miercuri, 5 septembrie, revista baby va asteapta la AFI Palace Cotroceni Mega Fun, la o noua editie HAPPY baby DAY, si la a doua serie de baby-ateliere de creatie.
La editia de mai a evenimentului HAPPY baby DAY in AFI Palace Cotroceni Mega Fun i-am avut alaturi pe specialistii Pampers.
Aproape orice jucarie la aceasta varsta e un prilej de entuziasm. Prin urmare, stimuland copilul sa fie creativ, sarcina noastra pare a fi destul de usoara, caci fara investitii mari ii putem aduce multa bucurie.
„Nu vreau sa-i impun copilului meu nici o regula. Vreau sa creasca liber de limite, sa-si urmeze nevoile, sa aiba incredere in el.” sau „Copilul meu trebuie sa ma asculte in tot ceea ce ii zic sa faca. El nu stie ce are nevoie si cum ar trebui sa se comporte. Nu intelege nimic!”
Ce mare si ce complicata e lumea din jur! Pentru un copil de un an, este un mare efort si o adevarata provocare sa o inteleaga si sa isi exprime noianul de nelamuriri cu privire la aceasta lume.
Este justificata ingrijorarea unor parinti legata de atasamentul prelungit al copilului lor fata de anumite jucarii sau obiecte?
Am inceput anul cu cea de-a VI-a editie a Happy baby Day, alaturi de copii si de parintii lor, in AFI Palace Cotroceni Mega Fun.
Ragaie, plescaie, stropeste cu mancarea, face murdar pe el, sub el, in jurul lui atunci cand mananca. Nu descriem un copil de un an, ci unul mult mai mare, din pacate. Copilul care nu stie sa manance frumos.
Ce ar trebui sa faceti, dar si sa nu faceti cand vreti sa invatati copilul sa faca la olita? Lasati deoparte exemplele altora, caci fiecare copil este unic si are ritmul lui de dezvoltare.
Obiectiv: invatam sa comunicam adevarat, adica respectand principiile comunicarii eficiente. Macar o parte din ele.