Joi, 23 septembrie, la propunerea Comitetului pentru Situații de Urgență, a fost aprobată o hotărâre porivit căreia copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani să nu mai fie supuși testării pentru accesul la anumite activităţi, în localităţile unde rata de incidenţă COVID depăşeşte 3 la mia de locuitori. Astfel, părinții copiilor cu vârste
Samantha Wendell, o femeie de 29 de ani, din Grand Rivers, Kentucky, a murit chiar înainte de a se căsători din cauza infecției cu SARS-CoV-2. Femeia, de meserie tehnician chirurgical, își dorea să facă un copil și refuza să se imunizeze de teamă că vaccinul îi va afecta fertilitatea. Cu două săptămâni înainte de nuntă,
Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 din România, medicul Valeriu Gheorghiță, a anunțat că, până la sfârșitul anului 2021, copiii cu vârstele cuprinse între 5 și 11 ani să poată fi vaccinați împotriva noului coronavirus. Serul care le va fi acesta administrat va fi cel produs de compania Pfizer. „În ceea ce privește indicația de administrare
Un bebeluș, în vârstă de 13 zile, din Iași, a fost depistat cu COVID-19. Se pare că și mama sa este infectată cu SARS-CoV-2. Potrivit medicilor, copilașul nu are alte probleme de sănătate, iar starea lui este una stabilă acum, el nefiind intubat. Copilul a fost născut la Maternitatea Cuza Vodă din Iași și, în
Rebecca Firlit, o mamă din Chicago, a pierdut custodia copilului ei pentru să nu și-a făcut vaccinul anti-COVID-19. Cazul femeii i-a șocat pe prietenii și apropiații acesteia, care spun că nu este normal ca un asemenea lucru să se întâmple. Pe 10 august, femeia s-a prezentat împreună cu fostul ei soț în fața judecătorilor, într-o
Un nou-născut infectat cu SARS-CoV-2 a decedat într-o maternitate din Occitania, sudul Franței. Medicii au făcut testul după decesul copilului și s-a descoperit că și mama avea COVID-19. „Decesul a fost constatat la naștere într-o maternitate din regiune. Proaspăta mămică este, de asemenea, infectată“, a adăugat reprezentanții Agenției Regionale de Sănătate, potrivit presei internaționale. Aceștia
O fotografie a unei proaspete mămici care a apucat să-și țină nou-născutul în brațe doar câteva clipe, înainte de a muri de COVID-19, s-a viralizat rapid în mediul online, impresionând o mulțime de oameni. Kristen McMullen, din Florida, a făcut COVID-19 cu câteva săptămâni înainte de termenul nașterii, iar pentru că starea sa de sănătate
Reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății recomandă vaccinarea anti-COVID-19 a mamelor care alăptează. Aceștia spun că vaccinarea proaspetelor mămici nu prezintă niciun fel de risc nici pentru ele, nici pentru sugar. „Pentru a marca Săptămâna Mondială a Alăptării, 1-7 august, OMS îndeamnă femeile care alăptează să se vaccineze împotriva COVID-19. Alăptarea este una dintre cele mai
Potrivit unui studiu efectuat de o echipă de cercetători din Londra, aproximativ 1,5 milioane de copii din întreaga lume și-au pierdut cel puțin un părinte, bunic sau alt îngrijitor din cauza pandemiei de COVID-19, în perioada martie 2020 – aprilie 2021. Cercetătorii de la Imperial College London au ajuns la această concluzie folosind statisticile referitoare
Potrivit studiului MilkCorona, realizat de Institutul de Agrochimie şi Produse Alimentare de la Valencia, împreună cu Spitalul Clinic Universitar, femeile vaccinate anti-COVID-19 cu serul produs de compania Moderna au cel mai ridicat nivel de anticorpi în laptele matern, după administrarea celor două doze. Citește și: Mamele pot transmite bebelușilor anticorpi COVID-19 prin alăptare Medicii spanioli
Un medic din Augsburg, Germania, a fost dat afară de la un centru de vaccinare și trimis în judecată după ce a imunizat cu serul anti-COVID-19 o fetiță în vârstă de 9 ani. Copilul însoțea tatăl la centrul respectiv, iar medicul a decis să vaccineze fata pentru că a considerat că micuța se află în
Dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, a anunțat că în perioada 31 mai – 1 iunie va avea loc primul maraton de imunizare a copiilor cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani. Medicul a anunțat că până la acea dată ar putea fi obținută și autorizarea de vaccinare grupei de
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de imunizare, a declarat recent că România este pregătită să înceapă vaccinarea anti-COVID-19 a copiilor de peste 12 ani în cazul ăn care varianta serului Pfizer va fi aprobat. Potrivit lui Valeriu Gheorghiță, vaccinarea copiilor se va putea face și la medicul de familie, nu doar la pediatri, cu consimțământul
În România, vaccinarea anti-COVID-19 a copiilor cu vârste între 12 și 15 ani ar putea începe din trimestrul al treilea al acestui an, adică în timpul verii, Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, este cel care a anunțat acest lucru. „Este cât se poate de clar că este un vaccin sigur și eficient,
O femeie în vârstă de 32 de ani, din Timișoara, gravidă în luna a cincea, a murit după ce s-a infectat cu SARS-CoV-2. Femeia era internată în secția de Terapie Intensivă a Maternitații Bega din Timișoara de o săptămână, iar starea sa de sănătate s-a deteriorat rapid. Citetește și: Tulpina britanică a virusului SARS-CoV-2 afectează la
Tulpina britanică a virusului SARS-CoV-2 nu afectează copiii mai mult decât adulții. Aceasta este concluzia medicilor din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Dr. Maria Van Kerkhove, medic OMS, a explicat la ce să trebuie părinții să fie atenți pentru a descoperi din timp dacă micuții au simptome de infecţie cu noua tulpină a SARS-CoV-2.
Din ce în ce mai mulți copii ajung la spital cu COVID-19. Secția COVID-19 de la Spitalul Clinic de Copii “Victor Gnomoiu”, din Capitală, lucrează momentan la capacitate maximă. Medicii atrag atenția că situația cu privire la infecțiile cu SARS-CoV-2 în rândul celor mici s-a agravat simțitor. „Sunt copii de la câteva săptămâni, două săptămâni,
Un studiu recent realizat de oamenii de știință din Israel a scos la iveală că anticorpii COVID-19 se transmit de la mamă la făt, prin laptele matern. Studiul, efectuat pe un grup restrâns de 10 femei aflate în timpul perioadei de alăptare arată că anticorpii se pot transmite bebelușilor prin alăptare, după prima doză de
Începând din 2022, în Statele Unite ale Americii, copiii cu vârsta de sub 12 ani vor fi „cel mai probabil” vaccinați împotriva noului coronavirus. Aunuțul a fost făcut de imunologul Anthony Fauci. Momentan, în SUA, niciunul dintre cele trei vaccinuri autorizate (Pfizer/BioNTech, Moderna, Johnson & Johnson) nu poate fi administrat persoanelor sub vârsta de 16
Potrivit unui studiu recent realizat de oamenii de știință din Singapore, femeile însărcinate se numără printre persoanele care nu dezvoltă forme grave de COVID-19. În plus nou-născuții mamelor care s-au infectat cu SARS-CoV-2 au anticorpi COVID-19. Studiul a fost efectuat pe un grup restrâns de femei, 16 la număr, dar, cu toate acestea, cercetătorii nu