O echipă de cercetători de la Florida Atlantic Univercity (FAU) a descoperit anticorpi COVID-19 în sângele din cordonul ombilical al unui nou-născut al cărui mamă fusese vaccinată împotriva virusului pandemic. Acesta, potrivit experților în sănătate, ar fi primul caz al unui bebeluș cu imunoglobulină IgG în sânge. Mamei copilului i s-a administrat vaccinul anti-COVID-19 de
Un nou-născut din Botoșani a fost diagnosticat cu COVID-19 la 24 de ore de la naștere. Mama copilului s-a infectat cu noul coronavirus cu puțin timp înainte să nască. Femeia a stat o săptămână în izolare, iar apoi s-a dus la un spital din Dorohoi să nască. Citește și: Adolescent, internat din nou cu COVID-19 la
Mihai Militaru, un adolescent de 17 ani a fost internat pentru a doua oară cu COVID-19, în Spitalul “Victor Gomoiu” din București. Tânărul are și o boală autoimună care îi complică starea de sănătate. Băiatul s-a infectat prima dată cu noul coronavirus anul trecut, în luna noiembrie. A fost internat, a primit tratament, s-a vindecat
Un bebeluș de origine română, născut perfect sănătos într-un spital din Valencia, Spania, s-a întors în stare gravă la spital după doar nouă zile. Micuțul Petru s-ar fi infectat cu noul coronavirus de la fratele său mai mare, care era asimptomatic. După 70 de zile de îngrijiri, Petru a învins lupta împotriva virusului pandemic și
În Timișoara, o femeie de 36 de ani, însărcinată în luna a şasea, care a ajuns în stare gravă la spital cu COVID-19, s-a stins din viață. Tânăra fusese transferată de urgenţă în secția de terapie intensivă după ce starea ei s-a agravat şi i s-a făcut o operaţie cezariană de urgenţă, potrivit stirileprotv.ro. Citește
Un bebeluș s-a născut cu câteva ore înainte ca mama lui să fie răpusă de COVID-19. Svetlana Sorocinskaia, o tânără de 36 de ani, care mai avea șase săptămâni până să nască, s-a îmbolnăvit cu COVID-19 după ce l-a vizitat la spital pe tatăl ei, Kiril Pincina, de 64 de ani, infectat şi el de
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) trage un semnal de alarmă cu privire la o boală care provoacă mai multe decese în Africa subsahariană decât noul coronavirus: malaria. Potrivit celui mai recent raport al OMS, peste 400.000 de oameni la nivel global – majoritatea bebeluși din zonele cele mai sărace ale Africii – au fost uciși
În cadrul unei cercetări elaborate, apărută în publicația JAMA Pediatrics, oameni de ştiinţă de la Spitalul de Pediatrie din Philadelphia (CHOP) şi din alte şase spitale pentru copii din Statele Unite au analizat dosarele medicale ale aproape 136.000 de pacienţi pediatrici, de la nou-născuţi până la cei cu vârsta de 24 de ani. Toţi acesți
Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Arad au anunțat că un bebeluş internat la numai nouă zile cu virusul SARS-CoV-2 şi mama sa, şi ea tot pozitivă, au fost externaţi în urmă cu câteva zile. Citește și: Un băiețel, al patrulea copil din România ucis de COVID-19 Acesta este cel mai tânăr pacient cu COVID-19
Duminică, 15 noiembrie, autoritățile au raportat că numărul persoanelor care și-au pierdut viața din cauza infecției cu noul coronavirus ajunsese la 113. Printre victime este și un băiețel de numai 3 ani, din Brașov și, care, conform Grupului de Comunicare Strategică, suferea de mai multe afecțiuni medicale. Acest băiețel este al patrulea copil care moare
Miercuri, 28 octombrie, s-a înregistrat în România un număr redord de deese provocate de noul coronavirus: 107. Acesta a fost cel mai mare număr de decese înregistrat pde la începutul pandemiei. Printre victime s-a anunțat și un bebeluș de numai 4 luni. Bebelușul, care era un băiat, era internat în Spitalul Județean Sibiu și potrivit
Un copil în vârstă de 4 ani, din Mureș, a decedat la Spitalul Clinic de Urgenţă Târgu Mureş după ce a fost diagnosticat cu COVID-19. Potrivit anunțului făcut de oficialii Ministerului Sănătății, băiatul avea comorbidități accentuate, suferind de afecțiuni renale grave. Băiatul a ajuns la compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Reghin, pe 3
În urmă cu o săptămână, un copil de 9 ani și 11 luni cu COVID-19 a fost internat la Terapie Intensivă pentru că strea de sănătate i se agrava rapid. Acesta a fost primul caz de acest gen din România, de la începutul pandemiei. Acum, copilul se simte mai bine și nu mai este dependent
Un copil în vârstă de 9 ani și 11 luni ani, cu COVID-19, a ajuns la Terapie Intensivă. Este primul caz de acest fel din România, de la debutul pandemiei. În urmă cu o săptămână, copilul s-a prezentat de urgență la spitalul din Buzău cu dureri mari de cap și febră. Pentru că ambii părinți
Reînceperea anului școlar dă mai emoții părinților și nici autoritățile nu sunt prea liniștite cu privire la acest subiect. Medicii se așteaptă la o explozie a numărului de infectări cu SARS-CoV-2 în rândul celor mici și au început deja să pregătească secții de terapie intensivă pentru copii. „Aceasta e o măscuță de sugar, deși îi
Potrivit unui studiu desfăşurat în două spitale din Massachusetts, SUA, copiii pot avea un rol mai mare decât se credea în răspândirea COVID-19. Oamenii de știința cred că tinerii ar putea fi purtători „ascunși” ai virusului pandemic. „M-au surprins încărcăturile virale ridicate pe care le-am observat la copiii de toate vârstele, mai ales în primele
Odată cu începerea noului an școlar, copiii vor fi nevoiți să poarte măști în timpul cursurilor pentru a evita infectarea cu noul coronavirus. Iar tot mai mulți părinți se întreabă cum va fi posibil ca lucrul acesta să fie pus în practică. Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizației Mondiale a Sănătății, a spus că măștile
Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA) a făcut cu o serie de noi precizări în contextul informaţiilor inexacte vehiculate în spaţiul public cu privire la măsurile de sprijin destinate familiilor afectate de COVID-19. Potrivit acestor precizări, Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) pot oferi ocrotire temporară
De la începutul epidemiei de coronavirus în România, 66 de copii, cu vârste cuprinse între 1 și 17 ani, au fost internați la Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași. Citește și: Primul bebeluș născut cu coronavirus din România „Ideea aceasta, că populația tânără nu este afectată, este un mit. În spitalul nostru am îngrijit
Doi copii înscriși la grădinița Prințesa Anastasia din Iași au fost testați pozitiv la noul coronavirus. Micuții au simptome ușoare și au fost internați în spital. „Cei doi copii se află internați la spital. Unul încă din garda de vineri, iar celălalt internat de ieri cu mama care este tot pozitivă. Copiii nu ridică probleme