Iar a făcut copilul tău o prostie (chiar mai mare decât precedenta)? Parcă, parcă, ai ridica mâna să-l loveşti. Respiră adânc și alege altă soluţie. Sfaturile următoare te vor ajuta să-l disciplinezi şi să treci mai uşor peste momentele tensionate din relaţia voastră: 1. Fii hotărâtă, dar nu te enerva! Copilul te va asculta
Cu siguranţă ţi s-a întâmplat ca atunci când te chinuiai să pui copilul în scăunelul de maşină sau când încercai să îi schimbi scutecul, deşi cu câteva zile mai înainte părea floare la ureche, să nu mai poţi face acest lucru cu una, cu două, deoarece bebeluşul tău plângea teribil şi se zbătea nervos. Ştii
Indiferent de motivul plânsului, vrei să-l liniștești pe bebe. De departe cel mai bun mod de a-l liniști când plânge este să-l iei în brațe. Deși e bine să-l lași câteva momente să se liniștească singur, odată ce este evident că nu se va liniști, ia-l în brațe. Ajută și dacă îi cânți, dacă îi
Ca majoritatea părinților, vei avea două posibile reacții atunci când bebe va plânge pentru prima dată ore întregi. Mai întâi, îți vei face griji că ar putea să fie ceva grav. (O vizită la medicul de familie este o idee bună în acest moment, pentru a exclude orice problemă medicală care ar putea să-i provoace
Terapia “Yumeiho”, cunoscuta si sub denumirea de „Metoda de indreptare a coxalelor, masaj si presopunctua” sau „Masaj special Oriental Saionji” este o tehnica de masaj care cuprinde peste 100 de manevre efectuate asupra intregului corp.
Trachisept este solutia 100% naturala, bazata pe ingrediente apicole (miere si propolis), cu actiune neinvaziva asupra organismului, care calmeaza durerile de gat, reface mucoasa iritata a cavitatii bucale si tonifica intregul organism
Pédiatril este o gama de produse specifice destinate ingrijirii si curatarii delicate a pielii bebelusilor. Ca si intreaga gama Avène, produsele Pédiatril sunt bogate in apa termala Avène, renumita pentru proprietatile sale calmante si antiiritante. Ingredientele din componenta lor sunt atent selectionate si testate.