Momentul la care copilul începe să gângurească este o mare minune pentru părinţi. De aici şi până la clipa în care va vorbi, aşteptarea se va prelungi. Dar oare va vorbi corect? Sau va fi sâsâit, rârâit? 14–20% dintre copiii preşcolari şi 5% dintre cei de vârstă şcolară pot prezenta defecte de vorbire sau de
Femeile sunt la fel de tentate să calce strâmb ca și bărbații, spun psihologii, cu marea diferență că ele au mai degrabă aventuri emoționale, decât fizice. O femeie deja începe să înșele atunci când începe să împărtășească altui bărbat, pe care-l consideră prieten, mai multe lucruri sau mai profunde decât cele pe care le dezvăluie
Beyoncé nu a pus capăt zvonurilor că ar fi din nou însărcinată. Deși săptămâna trecută a postat o poză cu ea și soțul savurând un pahar cu vin, cântăreața a râs destul de neconvingător când a fost întrebată într-un interviu dacă este însărcinată. Moderatoarea emisiunii USA Today, Savannah Guthrie a întrebat-o în timpul pauzei dintr-un
Te pregătești de plecarea în concediu? Nu uita să treci pe lista ta de cumpărături cremele de protecție solară. Deși în fiecare an, medicii ne avertizează la ce pericole ne expunem stând la plajă, ne încăpățânăm să culegem tot soarele verii și să ne întoarcem din vacanțe cât mai bronzați. • 80% din
Culorile ne influenţează starea de spirit, ne reprezintă personalitatea, ne vindecă de anxietăţi, sau, dimpotrivă, ni le amplifică. De la culorile pe care le foloseşti în camera copilului, până la nuanţele alese pentru vestimentaţia lui, totul contează! Copiii şi culorile În activităţile care implică folosirea de culori, e bine să laşi copilul
Ingrediente: • 150 g mazăre curăţată • 1 cartof • unt (cât o alună) Mod de preparare: Curăţaţi mazărea, spălaţi-o şi fierbeţi-o aproximativ 20 de minute. Spălaţi cartoful, curăţaţi-l şi tăiaţi-l în bucăţi mici, apoi puneţi-l la fiert (tot în jur de 20 de minute). Odată fierte legumele, puneţi-le într-un bol şi mixaţi mai
Comportamentul social al copilului începe din momentul în care vine pe lume. Modul în care părinţii interacţionează cu bebeluşul îl învaţă pe acesta la ce să se aştepte de la oameni. Primul prieten al copilului tău eşti tu, mami sau tati – fiindcă după ce vine în lumea asta mare şi gălăgioasă, prima şi cea
O firmă belgiană de design a creat căruciorul-skateboard. Designerii au instalat pur și simplu căruciorul pe o placă long board și au conceput și o modalitate ca el să fie împachetat, și astfel, ușor de depozitat. Deși nu a fost încă lansat oficial pe piață și este în faza de testări, noul cărucior-skateboard este o
Într-o coliziune produsă la o viteza de 50 km/oră, greutatea se multiplică de aproximativ 30 de ori – un copil de 30 de kilograme se transformă într-un „proiectil“ mortal de aproape o tonă, iar puterea impactului asupra lui, la viteza menționată, este similară cu cea care s-ar înregistra în urma căderii de la etajul trei
Bebe a venit pe lume: iată-l în braţele mamei, privind curios în jurul său. Acea primă privire, profundă şi un pic confuză, cucereşte inimile părinţilor şi le umple de dragoste. Dar oare ce vede nou-născutul în primele zile, săptămâni şi luni de la naştere? Încă de la naştere îi observă pe mami
A împlinit doar doi ani, dar Willow Sage (fetița lui Pink și a lui Carey Hart) are deja prieteni celebri. La petrecerea ei aniversară au participat copiii actrițelor Sandra Bullock și Selma Blair. Willow Sage Hart calcă pe urmele petrecăreței ei mame, care i-a organizat aniversarea cu personaje din Sesame Street. Louis, băiețelul Sandrei Bullock,
În această reţetă sănătoasă, gustoasă şi foarte uşor de preparat (pe care o puteţi servi copilului începând cu vârsta de 12 luni), tradiţionala folie de aluminiu, pe care toată lumea o foloseşte în bucătărie, este înlocuită cu succes de foaia de salată, mai naturală şi comestibilă. Ingrediente: • 1 morcov • 100 g
Inevitabil, la un moment dat, în mijlocul nenumăratelor sale explorări, micuţul tău se va accidenta. Fie că-şi juleşte coatele şi genunchii, fie că se înţeapă, se taie sau se loveşte în ceva, nu te panica, la urma urmei, asta înseamnă copilărie. Iată câteva sfaturi care să-ţi fie de ajutor: Tăieturi şi zgârieturi Atunci
MAD – este ultima modă în materie de nevroze. Psihologii spun că din ce în ce mai mulți pacienți prezintă simptomele epidemiei denumite Money Anxiety Disorder. Un sondaj realizat în octombrie de Asociația Psihologilor American releva că peste 80% din populație resimte ca un puternic factor de stres criza finanaciară. Cum nici la noi criza
Am fost o elevă şi apoi o studentă eminentă. Am crezut că dacă urmez reţeta de succes, aşa cum mi-a fost prezentată în şcoală, viaţa mea o să fie una plină de reuşite. Numai că realitatea este de multe ori departe de ceea ce învăţăm la şcoală. După 18 ani de studii şi 6 ani
Teoretic, a îmbrăca, a hrăni şi a duce la grădiniţă doi copii de cinci şi trei ani ar trebui să fie o plăcere. Plăcere care se soldează (de câte ori!) cu ţipete de ambele părţi… În zilele obişnuite, lucrurile ar putea să decurgă –şi chiar decurg – paşnic. Dar în cele „deosebite“, în care ai
Cuvintele zboară, însă ele lasă urme adânci, mai ales dacă sunt venite din partea celor dragi. Uneori, un cuvânt negândit şi spus într-un moment de furie sapă prăpăstii adânci între oameni. Află ce nu trebuie să spui niciodată la nervi pentru a avea o căsnicie fericită şi împlinită. “ Doar atât?” Această întrebare din
Părinții se îngrijorează imediat ce zăresc un grad în plus pe termometru. Deși febra este un semn bun – că organismul reacționează în fața unor agresori – ea trebuie urmărită în următoarele situații, când poate fi periculoasă: Dacă cel mic este nou-născut și are temperatură mai mare de 37,7 grade Celsius. Dacă
Vacanța înseamnă relaxare, distracție și odihnă. Cei care au copii știu însă că de obicei se întorc din concediu mai obosiți decât au plecat și că trag apoi luni întregi să repare ce au stricat în materie de disciplină… Pentru copii vacanța înseamnă culcatul la ore târzii, desene la discreție, joacă non-stop și jucării cumpărate
De ce mă iubești? – este întrebarea cu care tu îți exasperezi soțul. Ești iubibilă – este răspunsul pe care l-ar putea folosi dacă e fan ”Taxi”. Dar adevărul este că motivele pentru care un bărbat este atras de o anumită femeie la un moment dat sunt cu totul altele decât ne-am putea gândi.