Frigul vine la pachet cu răceli, gripă și episoade de tuse de tot felul – seacă, productivă, lătrătoare, care însoțește infecțiile respiratorii. Uite câteva remedii din bucătăria bunicii care funcționează, spun specialiștii în medicină alternativă, mult mai bine decât medicamente antitusive (și nu au efectele secundare ale acestora). 1.Se unge o fâșie de pânză
Purtaţi zi de zi, pantofii tăi preferaţi pot începe să miroasă destul de neplăcut. Dacă eşti şi genul care transpiră mult, atunci problema se agravează – mirosul va fi din ce în ce mai puternic şi în curând îţi va fi ruşine să te mai descalţi de faţă cu altcineva. Nu e un capăt de
Din când în când, organismul are nevoie de o cură de detoxifiere. În condițiile în care nu întotdeauna ne hrănim sănătos, iar stresul și oboseala își pun amprenta asupra modului în care corpul ne funcționează, o cură de detoxifiere este ca o revizie generală pentru o mașină. Totul merge mult mai bine când ai grijă
În primele zile după naştere (cezariană) am fost convinsă că nu voi alăpta, deşi îmi doream enorm. Sânii nu erau plini şi tensionaţi, aşa cum tot auzisem în jur că ar trebui să fie, credeam că nu am lapte (total greşit!), bebeluşul meu era destul de leneş şi chiar dacă îl puneam la sân, adormea.
Probabil şi ţie ţi s-a întâmplat să îndepărtezi greu de pe piele deodorantul. Mie mi se pare extrem de enervant… Iar dacă te întrebi cât de riscante sunt pentru sănătatea ta aluminiul şi celelalte chimicale pe care le conţin deodorantele din comerţ, atunci e timpul să îţi faci acasă un deodorant natural, din doar 3 ingrediente,
Laptele matern conține în proporție de aproape 90% apă. Hidratarea în perioada alăptării este, deci, esențială atât pentru mami, cât și pentru bebe. Uite câtă apă trebuie să bei când alăptezi. Încă din timpul sarcinii, nevoia de lichide este mai mare – creșterea în greutate (10-15 kilograme), consumul energetic mai mare, formarea lichidului amniotic
Naturală, ieftină și fără contraindicații. Uite cum să prepari și tu cea mai bună pastă de dinți, chiar la tine acasă. Amestecă o linguriță de sare grunjoasă cu o linguriță de ulei de cătină albă. Dacă ai dinții sensibili, poți da sarea prin râșnița de cafea, pentru a o face mai fină. Nu folosi
Deși atunci când suntem bolnavi ne repezim la antibiotice, nu știm că acestea au efecte doar împotriva bacterilor, nu și a virusurilor care cauzează o mulțime de boli. Din fericire, natura ne-a pus la dispoziție plante cu puternic efect antibiotic. Aceste 5 uleiuri esențiale au efect de antibiotic și acționează atât antibacterian, cât și antiviral
Nu e nevoie să te îndopi cu medicamente, natura a pregătit cele mai bune remedii care scad febra repede și ajută organismul să lupte cu infecțiile care o cauzează. Frunze de dafin Se pun 4-5 frunze de dafin și coaja rasă de la o portocală într-un litru de apă. Se lasă la macerat timp de
Știi deja că laptele matern este alimentul cel mai bun pe care natura l-a conceput pentru bebelușul tău. Dar știi de ce mai este bine să alătezi?Dacă alăptezi, întărești imunitatea bebelușului tău (anticorpii din laptele mamei transmițându-se bebelușului) și îi oferi toți nutrienții de care are nevoie să se dezvolte armonios. Bebelușii alăptați sunt ceva
Mai puțin folosit în sudul țării, tarhonul e foarte cunoscut în Ardeal și Banat, unde e folosit pentru ciorbe, mâncăruri cu carnea, afumături și chiar la murături. Îi știi probabil gustul aparte, un pic iute, un pic acrișor și parfumul aparte, dar ce nu știi despre tarhon este că are o mulțime de propietăți terapeutice.
Oțetul din mere este bogat în potasiu, magneziu, calciu, sulf, siliciu și fier și este recomandat într-o mulțime de afecțiuni. Durerile articulare, durerile de gât, durerile lombare, bătăturile, viermii intestinali, tusea, bronșita cronică – toate pot fi tratate cu oțet de mere. Cum să faci acasă oțet de mere: Dacă vrei să obții oțet de
Ți se poate întâmpla când alergi, când strănuți, când râzi zgomotos – te scapi puțin pe tine, involuntar. Nu dispera – incontinența urinară se poate trata mai ușor decât crezi. Incontinența urinară afectează femei, bărbați și copii deopotrivă, dar cel mai des femeile sunt deranjate de această prolemă, în special dacă au trecut printr-o
Egiptenii, incașii, atlanții cunoșteau cu toții puterea pietrelor și cristalelor. Departe de a fi doar o modă, terapia cu cristale chiar funcționează. Pietrele și cristalele pe care le purtăm pe post de bijuterii sau pe care le avem în preajmă ca obiecte deco radiază în jurul nostru și ne induc forța lor, vindecându-ne de anumite
Foarte bogați în resveratrol, un puternic antioxidant, care previne bolile de inimă și încetinește procesul de îmbătrânire și plini de vitamine și minerale, strugurii sunt considerați, pe bună dreptate, fructele tinereții. N-ai crede câ în boabele relativ mici de struguri se găsește așa o bogăție de vitamine și minerale – calciu, fier, fosfor, potasiu, magneziu,
Se spune că durerile de dinți pot fi comparate în intensitate cu cele din timpul nașterii. Comparația pare exagerată, dar durerile de dinți sunt reale. Până ajungi la dentist, să îndepărtezi cauza care a provocat problemele, uite câteva remedii naturale care te ajută să calmezi durerile de dinți. Când apar durerile de dinți Durerile de
Suntem ceea ce mâncăm și așa cum unele alimente ne furnizează nutrienți de calitate și ne îmbunătățesc imunitatea, tot așa, greșeli de alimentație pe care le comitem mai des decât credem ne îmbolnăvesc. Atunci când flora intestinală este distrusă, din cauza unor greșeli de alimentație pe care le comitem, imunitatea ne slăbește iar calea infecțiilor
O poziţie incorectă a spatelui determină aparția durerilor, dar poate produce și alte modificări în organism: în afara faptului că părem cu câțiva cm mai scunde și multe kilograme mai plinuțe, postura incorectă determină dificultăţi de respiraţie, proasta circulaţie a sângelui şi dureri de articulaţiilor. Poziţia incorectă a spatelui afectează și sistemul digestiv și poate
Folosite de medicina modernă, antibioticele au salvat vieți, dar au efecte secundare care nu pot fi ignorate. Din fericire, natura ne-a pus la dispoziție antibiotice puternice, care ne feresc de boli și luptă cu bacteriile și virusurile, fără să afecteze echilibrul organismului. Uite o listă de 5 antibiotice naturale, pe care să le consumi fără
O veche vorbă spunea ”corpul nostru este templul nostru”, dar ritmul de viață modern ne-a transformat cam pe toți în atei. Paradoxal, deși citim mai mult ca oricând informații legate de un stil de viață sănătos, comitem o mulțime de greșeli care ne îmbolnăvesc și ne fură energie. Uite un top al obiceiurilor proaste, care