În acest top, nu există taţi răi, ci doar taţi care se descurcă mai bine cu bebeluşitul şi cu toate provocările ce vor urma în viaţa copiilor lor. Tatăl copilului tău schimbă scutece, pregăteşte piureul de fructe, îi citeşte poveşti, suferă cu el atunci când se loveşte, sau fuge mâncând pământul atunci când îl aude
Spune-le celor mici povestea lui Moș Nicolae, pe înțelesul lor! Legenda spune că a fost odată ca niciodată, într-un ţinut cunoscut astăzi sub numele de Turcia, un băieţel pe nume Nicolae. Încă de mic, Nicolae s-a remarcat prin credinţa, bunătatea şi dragostea pentru semenii săi, în special pentru copii, înfăptuind multe lucruri extraordinare, adevărate miracole.
Cel mic deja i-a scris o scrisoare Moşului? Evident, nu se poate să nu primească un trenuleţ sau o jucărie pe care a văzut-o la televizor. Cu toate acestea, avem câteva sugestii de cadouri altfel, care cu siguranţă îi vor plăcea la nebunie. Nu ştii de unde să cumperi toate jucăriile pe care le-a
De fapt, poate că ți se spun toate aceste lucruri, dar tu, preocupată de alăptare, muls, biberoane de sterilizat, episoade de răceală sau gripă, tuse, otite, dermatite atopice tinzi să le uiți sau să le ignori, de-a dreptul…Uite ce-aș fi vrut să îmi spună cineva când eram mamă începătoare. Bucură-te de fiecare moment! Pare un
Planetele, ca şi semnele zodiacului, ne influenţează destinul după poziţia lor, după orientarea siderală şi aspectele pe care le iau. După tradiţia astrologică, planetele sunt clasate în masculine şi feminine, în benefice şi malefice. Ca planete masculine avem Soarele, Marte, Jupiter şi Uranus; ca planete feminine Luna, Venus, Saturn şi Neptun. Ca planete benefice sunt
Are 42 de ani, 3 copii, un soț după care suspină milioane de fane din întreaga lume și e implicată într-o mulțime de proiecte caritabile. Uite de ce ne mai place Jennifer Garner. E un model pentru fiicele ei Își învață fiicele (pe Violet, de 9 ani și Seraphina, de 5 ani și jumătate), să
Schimbă scutece, pregăteşte piureul de fructe, îi citeşte poveşti, suferă cu el atunci când se loveşte, sau fuge mâncând pământul când îl aude urlând? Îl susţine în tot ce face sau vrea mereu să se impună în faţa celui mic? Unii taţi se descurcă de minune de la bun început în rolul de părinte, în timp
Este însărcinată în 4 luni și are în sfârșit un pic de burtică – spre bucuria fotografilor care au pândit această poză cu Kate Middleton încă de la anunțul oficial că ducesa de Cambridge va fi din nou mămică. Kate Middleton și-a reluat aparițiile publice după câteva săptămâni în care a trecut prin neplăcutele grețuri
Purtaţi zi de zi, pantofii tăi preferaţi pot începe să miroasă destul de neplăcut. Dacă eşti şi genul care transpiră mult, atunci problema se agravează – mirosul va fi din ce în ce mai puternic şi în curând îţi va fi ruşine să te mai descalţi de faţă cu altcineva. Nu e un capăt de
Îţi mai aminteşti când erai copil şi voiai să te joci cu mama ”de-a surorile”, sau ”de-a prinţesele”, sau să coafaţi păpuşile, sau să gătiţi împreună, sau să mergeţi la teatru … şi te loveai mereu de aceeaşi replică: ”Nu am timp, mamă, poate mai târziu!”? Sau când îl rugai pe tati să te ia în cârcă şi să faceţi ”diiii,
Liv Tyler a înduioșat fanii din întreaga lume postând pe contul ei de Instagram 2 poze cu burtică – una pentru fani, alta pentru iubitul ei, David Garner. Actrița de 37 de ani are, în sfârșit, tot ce și-a dorit – după propriile ei mărturisiri. Liv, care mai are un băiețel de 9 ani din
Nu e nevoie chiar să faci baie în lapte şi miere, aşa cum făcea Cleopatra, însă poţi folosi un strop de miere ca remediu natural pentru diferite probleme de sănătate. Specialiştii recomandă mierea raw, nepasteurizată, închisă la culoare (cum este mierea de Manuka). Ca tratament pentru tenul acneic, pentru vindecarea arsurilor din bucătărie, pentru creşterea
Când devenim părinți avem senzația că noi suntem cei care știm cum stau lucrurile. Avem, nu e așa, o experiență de viață în plus față de mogâldeața care a venit pe lume și care depinde de noi pentru a mânca, a fi schimbată și plimbată. Apoi, când copilul începe să aibă tot felul de curiozități,
Chiar dacă nu te filmează nimeni, și nici nu te jurizează, poți fi chef în bucătăria ta și poți găti ca un profesionist. Chef Alex Cîrțu te învață câteva trucuri în bucătărie, care-ți salvează timp și-ți fac mâncarea mai gustoasă. – Dacă vrei să cureți ghimbirul cu ușurință folosește o lingură în loc de cuțit
De ziua soţului, soţiei, mamei sau a celui mic, oferă un cadou de suflet! Portretele după fotografiile dragi sunt cea mai bună opţiune. Artistul Dan Ursu le creează la comandă, iar pe lângă preţurile avantajoase, acesta pune un mare accent pe calitate şi pe detalii. Află întreaga poveste din spatele acestui artist în rândurile de
Burtica i-a crescut binișor, dar Blake Lively este în continuare una dintre cele mai sexy și mai elegante apariții la evenimentele mondene. Rochii mulate, consimentate cu un decolteu adânc, fuste scurte ”asoratate” cu picioare parcă interminabile și toate în ton cu un ten luminos și cu un zâmbet larg – pe care viitoarea mămică îl
Nu trece zi în care să nu vedem pe Facebook zeci de poze cu bebeluşi care mai de care mai simpatici, în fel de fel de ipostaze amuzante, spre mândria părinţilor şi deliciul prietenilor. Nimic în neregulă până aici. Problemele apar atunci când, în urma unui like sau share, sau chiar prin spargerea contului, imaginile
În zodiacul mamelor, nu există mame bune şi mame rele. Există însă mame care se descurcă mai bine în această postură, şi altele care trebuie să lucreze un pic mai mult pentru a face faţă situaţiilor dificile. Şi asta, se pare, şi datorită/din cauza (după caz) astrelor. Însă indiferent de ce spune zodiacul, important este
Când a trecut timpul? Parcă mai ieri Natalie Portman îl aducea pe lume pe Aleph, iar micuțul este deja junior în toată regula. Natalie Portman s-a mutat în octombrie la Paris, unde soțul ei – Benjamin Millepied – tocmai a preluat conducerea baletului Operei Naționale, iar Aleph se simte deja la el acasă. Deși are
Sunt celebri și bogați și simt că e de datoria lor să întoarcă un pic din faima primită și în folosul celor mai puțin norocoși decât ei. Gurile rele spun că vedetele care se implică în proiecte caritabile o fac pentru a-și construi un capital de imagine sau a-și repara o imagine șifonată, alte voci