Este limpede ca in lume nu se vor intampla niciodata numai lucruri bune. Insa cand si cum ii vei spune copilului ca, de fapt, viata nu e chiar asa cum pare?
Spune-mi ce parinte ai (optimist sau pesimist) si-ti spun cum iti va marca acest lucru existenta. Lasand copiii la o parte (sau la culcare), acesta este un articol pentru adulti!
Fricile copilului sunt norÂmale, dar fiecare parinte si-ar dori sa isi fereasca micutul de asemenea tulburari. Se pare ca cea mai eficienta cale este de a-l invata pe copil sa faca fata acestora.
Cele mai mari bucurii le facem copiilor daruindu-le ceea ce au nevoie, in functie de varsta lor, atunci cand au nevoie, nu mai devreme, nici mai tarziu.
De multe ori auzim mame spunand despre copiii lor ca sunt atat de plini de energie, incat sunt de nestapanit, ca nu stau o clipa locului, de parca ar avea un motoras agatat de ei?
“Este un copil rasfatat, face numai ce vrea el”, “Doar pe el il avem, i-am oferit totul, e rasfatat din cale afara”, “Este foarte obraznic, e numai vina parintilor ca l-au rasfatat”.
Nimeni nu se duce bucuros la un consult medical. Copiii insa isi manifesta zgomotos teama de doctor. Din fericire, exista modalitati de a atenua spaima micilor pacienti.
Copilul tau este exagerat de timid si inchis in sine sau, dimpotriva, are accese de furie in prezenta unor persoane care ii erau simpatice pana atunci?
La animale, agresivitatea poate fi o forma de supravietuire. La om, poate fi o forma de afirmare in colectivitate, cauzata de frica sau, si mai grav, de succes...
Ce e de facut daca numai unul dintre copiii tai invata cu tragere de inima? Cum vei reusi sa-l ambitionezi pe cel mai putin preocupat de scoala afli de la psihologul Carmen Badoi.
Nu exista copil pe lume care sa nu fi avut macar o data un cosmar. Sau un vis urat. Sunt mamici care spun ca micutul lor are teroare nocturna. Ce se poate face?
Uneori, copiii, ca si adultii, pot avea nevoie de psihoterapie. Terapia ii poate invata pe copii abilitati de rezolvare a problemelor emotionale si comportamentale, a dificultatilor prin care trec si, mai ales, importanta gestului de a cauta ajutor specializat.
ADHD (tulburarea cu deficit de atentie si hiperactivitate) se caracterizeaza prin deficit de atentie si/sau hiperactivitate.
Prichindelul pe care il duci in fiecare zi la scoala sau chiar la gradinita a fost lovit de Cupidon. Ti-a declarat ca si-a facut o iubita, anunta toata familia ca vrea sa se casatoreasca si te intreaba cum se fac copiii.
Adoptarea unui copil nu este numai un gest minunat, ci unul dumnezeiesc. Fiecare copil are dreptul de a se bucura de o mamica, de dragoste si mangaieri. Dar, pentru a-l ajuta sa creasca frumos, trebuie sa ai grija ce si cum ii oferi.
Nimeni nu iubeste reprosurile si, totusi, copiii au parte de ele mai mult. Parintii nu remarca lucrurile bune, in schimb, imediat ce copilul a facut ceva gresit, primeste un repros.
Timpul trece destul de repede, puiul tau creste vazand cu ochii, iar tu ramai in fata unor alegeri dificile. Ce faci atunci cand copilul tau trebuie sa ramana singur acasa?
In urma cu peste 800 000 de ani, odata cu inceperea dezvoltarii limbajului articulat, omul a creat primele mituri si legende, care aveau atat un rol educativ, cat si de incurajare.
Cand copilul tau deseneaza, nu inseamna ca este, neaparat, vreun artist in devenire. Insa orice desen iti va spune ceva despre starea lui de spirit.
Copiii nostri au devenit tinta campaniilor publicitare, iar consecinta logica este ca ei pretind sa le cumparam Happy Meal, ultima Barbie, un calculator superperformant si nu inteleg ca posibilitatile noastre nu se ridica la inaltimea pretentiilor lor.