Imi este greu sa vorbesc despre acest subiect, dar incerc pe scurt sa imi adun cuvintele si sa scriu o povestioara despre o familie cu 6 baieti, familia surorii mele.
Ieri am adus o raza de soare in inima unui copilas de 7 ani. Eram la plimbare cu puiul meu mic, Rares (are 8 luni) si am intalnit un copilas de 7 ani, Danut, care suspina "de mama focului" si avea lacrimile in ochi si pe obrajiori de iti era mai mare mila.
Langa noi avem o familie foarte saraca cu 5 copii. Doar tatal lucreaza, mama fiind somera. Si toti sunt copii cu buni simt si foarte bine educati. Asa ca de fiecare data cand lui Mihnea ii raman hainutele mici, le duc la aceasta familie, care se bucura foiarte mult.
Noi suntem o familie cu un baietel venit pe lume acum un an. Nu numai dupa ce a venit Alex in viata noastra am donat hainute si jucarii chiar si bani, dar si inainte.
Buna mamelor si copii, eu chiar ieri am facut un om sa zambeasca, o persoana in etate, care iesise de la spital si doctorii ii dadusera un diagnostic trist.
Zilele trecute eram intr-un mijloc de transport in comun. Langa mine, o femeie imbracata ponosit isi tinea in brate pruncul. In ochii lui nu am vazut bucuria ce ti-o da copilaria, ci tristete si suferinta.
De cand ne-am mutat in blocul in care locuim acum, am vazut un batranel care m-a impresionat foarte mult. In fiecare zi merge sa cumpere paine, fie in baston, fie ajutat de un cadru metalic.
Ma numesc Cristina, am 34 de ani si povestea mea incepe in 2008. Lucram ca asistenta medicala la un accelerator de particule, unde se tratau bolnavii de cancer.
Este atat de frumos sa daruiesti, bucuria in suflet iti este imensa, simti ca ai valoare importanta pe pamant, iar fiinta din tine este atat de apreciata!
Intr-o lume plina de lupte pentru supravietuiere si disperare, in viata mea a aparut un ingeras. Nu eram atat de pregatita pentru acest pas, in ciuda meserei mele, in care vedeam zilnic cum ingerasii vin pe aceasta lume sa ne redea zambetul pe buze.
Buna ziua dragi mamici si salut la pitici. Sunt Stefy nazdravanul, un pusti de 1 an si jumatate, veselul casei si iubitul familiei. Imi place sa ies in parc si sa ma joc la nisip, dar imi place si sa socializez cu oameni mai batranei.
Povestea mea de fapt e a copilului meu, Eric Constantin, care sa nascut pe 4 octombrie 2005.
In perioada facultatii, mergand intr-o zi cu tramvaiul am intalnit o fetita cam de zece ani care plangea ca tocmai o internase pe bunica ei (care de altfel o ingrijea si pe fetita) si facandu-i-se rau in spital, medicii au hotarat sa o opreasca si pe ea, ca era bolnavioara.
Alex, baietelul meu mai mare are 6 anisori si inca de acum 2-3 ani, cand a inceput sa constientizeze lumea inconjuratoare cu toate cele bune si rele care se petrec in ea, am invatat putin cate putin "sa daruim".
Eu sunt Cristian George si ma consider inca de pe acum un copil norocos, desi am doar un an si cinci luni. Sa va spun si de ce. De 1 mai am iesit cu mami si cu buni in Gradina Mare a Brailei sa mancam un mic si sa bem o bere.
Ultima oara cand am ajutat pe cineva sa zambeasca (sper) a fost atunci cand am redirectionat cei 2% din impozitul pe venit catre catre entitatea non-guvernamentala SMURD.
De la inceputul anului 2009, am conceput un blog: www.schindlerslist-andreea.blogspot.com, care are ca activitate principala promovarea actiunilor umanitare.
Eram intr-un mare magazin, la plimbare cu o prietena si pe holurile acestuia, intre magazine se aflau niste tonomate in care se aflau jucarii, pe care trebuia sa le prinzi cu o ghiara dupa ce bagai o fisa.
Intr-o zi de duminica, relaxandu-ma, am luat un teanc de reviste si ziare din acea saptamana, pe care nu apucasem sa le citesc.
Cand am venit dintr-o calatorie din concediu anul acesta am ajutat o batranica la bagaje cand sa coboram din tren. Astfel am facut o fapta buna si i-am redat zambetul pe buze pret de cateva clipe.