Consider ca in viata este un “timp” pentru toate, iar varsta copilariei este perioada jocului a cantecului si a minunatei lumi a povestilor.
Ambii mei copiii (Alexandru - 9 ani si Maria - 3 ani) sunt absolut fascinati de povesti. Avem ritualul nostru in fiecare seara si nici nu se pune problema sa ne culcam fara o poveste, dar nu numai seara, ci si la trezirea de dimineata inainte de a merge la gradinita, Maria vrea cate o poveste.
Cele mai frumoase momente ale copilariei sunt acelea cand iti creezi tu luma ta, pe baza a ceea ce vezi in jurul tau sau a cartilor pe care le citesti sau iti sunt citite.
Desi Ionut al meu are deja un an jumatate, imi place sa ii spun tot bebelus, el va ramane mereu bebelusul meu drag. Eu ii citeam povesti inca de pe vremea cand era in burtica.
Iubesc foarte mult copii si de aceea mi-am dorit sa am si eu unul sa imi umple viata de fericire si Dumnezeu mi-a dat o fetita foarte frumoasa.
Ma numesc Melinte Roxana si sunt mamica unui ingeras de baietel, in varsta de 3 ani si 2 luni, care a aparut in viata noastra, a mea si a tatalui sau, exact cand ne doream mai mult.
Ma numesc Rovena si am 23 de ani. In urma cu 4 ani am pierdut o sarcina la 5 luni jumatate si din cauza asta mi-a fost scos si uterul. In toti ani acestia, am facut concedii prin lume, dar niciodata nu am fost fericita cu sotul meu, deoarece nu aveam un ingeras langa noi.
Luca a venit pe lume in ultima zi a iernii. A venit odata cu martisorul, pentru mine el a fost cel mai frumos martisor pe care l-am primit vreodata, un ghemotoc cu ochii albastrii si mereu cu zambetul pe buze.
In urma cu 2 ani am piedut o sarcina la 12 saptamani, motivul... doi doctori incompetenti care mi-au prescris un tratament gresit. Dupa cateva luni de recuperare, testul de sarcina mi-a indicat din nou bucuria ce urma sa vina.
In urma cu un an si jumatate s-a nascut zana mea, Larisa. Acum sunt o femeie implinita, din toate puctele de vedere. Relatia noastra mama-fiica s-a consolidat foarte mult, mai ales prin faptul ca noi stam unite mereu, o alaptez si acum.
Am 38 ani. Am o fata in clasa a XI-a. Anul trecut in luna mai, am ramas din nou insarcinata. Am hotarat sa pastrez acest copil, in ciuda spuselor medicilor ca nu va trai si ca s-ar putea ca eu sa am acelasi sfarsit!
In anul 1993 s-a nascut primul nostru copil, Marius-Florin. Intotdeauna am fost constienta ca era normal sa aibe o surioara sau un fratior, dar puneam asta cam pe ultimul plan, deoarece locuiam intr-un apartament cu 2 camere, mic, vroiam sa aibe fiecare camera lui si multe altele.
Am asteptat cu nerabdare clipa nasterii, pentru a-mi putea atinge bebelusul, pe care il simteam mereu mangaindu-mi tandru burtica. Si, in sfarsit, minunea a venit si mi-am tinut in brate puiul scump.
Din prima zi de viata l-am iubit mai presus decat pe mine si este o binecuvantare in viata noastra. Alex reprezinta tot ce ne-am dorit de la viata, copilul care ne umple casa, intregirea falmiliei si lumina din ochii nostri.
Am aflat ca sunt insarcinata cu doua zile inainte de cununia civila. Am crezut ca-mi fuge pamantul de sub picioare, atat eram de fericita.
Pe 28 mai, de Inaltare, un inger a coborat si de atunci sunt mamica pentru micuta Erika. Inca de cand era in burtica obisnuiam sa o mangai, iar ea imi raspundea cu manutele.
Draga Baby, esti alaturi de mine inca dinainte de a deveni mamica, cand citeam experientele cititoarelor tale si ma gandeam cand voi ajunge si eu sa traiesc minunea aceasta de a fi mama.
Prima zi de gradi a fost plina de emotii, mai mult pentru noi, parintii. Tin minte ca am plecat plangand de la gradi, atunci cand l-am lasat prima data pe baietelul meu, Alex si o sunam pe educatoare tot timpul, pentru a vedea ce face puiul meu.
Sunt mamica! In sfarsit, dupa luni de lacrimi si asteptari, pot sa-mi stang printesa la piept. Dupa o sarcina cu peripetii, am nascut o fetita sanatoasa, frumoasa, perfecta.
Am un baietel de 2 luni si jumatate, care se numeste William-Albert. Trecem printr-o perioada mai dificila, deoarece suferim din cauza colicilor.