Din pacate in ziua de astazi sunt foarte putini oamnei care mai fac macar o fapta buna. Eu, din fericire fac tot timpul fapte bune pentru ca atunci cand o fac, daruiesc din toata inima si ma bucur, sunt fericita ca pot ajuta pe cineva, fara a astepta in schimb ceva.
Povestea mea are avut loc in Spania, acum doi ani. Un prieten de familie a avut nenorocul de a se imbolnavi. Din cauza stresului, fiind sofer de tir si a fumatului cam in exces, a facut cancer de pancreas.
In luna februarie 2010, aduceam pe lume un suflet frumos si cald, asteptat de mult in familie: puiul nostru Patrick-Ionut. Venea dupa pierderea unui alt suflet, asa ca tristetea fusese in sfarsit inlocuita de bucurie si zambet.
Acum o luna cumnata mea imi povestea ca are o prietena care trebuie sa nasca si e cam nevoiasa. Auzind povestea acelei fete, m-am hotarat s-o ajut.
Eram in metrou, iar langa mine s a asezat un barbat la vreo 28-29 ani. Nu era greu de observat ca ii era foarte rau. Vorbea cu sora lui la telefon sa vina in Romania sa-l ia acasa pentru ca i-a fost furat bagajul.
Povestea noastra nu este deosebita, dar dorim sa impartasim cateva dintre faptele noastre bune. Eu sunt Sebastian si am un an si 7 luni. Cand eram eu mic, de Craciun, mami a obtinut cateva cadouri de la un sponsor darnic si impreuna cu mami am mers la tara sa ducem cadourile.
In urma cu 8 ani la noi in casa a venit un copil de la casa de copii. Pe atunci avea 8 anisori. Suferea de retard mintal gradul 1, nu prea mergea, nu stia absolut nimic.
Intr-o zi, citind ziarul mi-a sarit in ochi o familie, care traia pe marginea orasului, intr-o coliba. Era iarna cumplita, saracii de ei, cu doi copii mici se chinuiau , luptau cu frigul si cu foamea.
Cu teama am pasit pe usile spitalui. Urma sa nasc, in ciuda faptului ca nu aveam niciun simptom. M-am prezentat medicului cu zambetul pe buze insa cu inima stransa.
Prin natura profesiei mele lucrez zilnic cu copiii din mediul rural, cu parintii acestora si am ajuns sa le cunosc situatia financiara si familiala si am incercat sa-i ajut pe cei cu nevoi mai speciale si nu numai, oferindu-le imbracaminte, dar si facandu-le mici bucurii de Craciun, Paste sau 1 Iunie.
Intr-o vara am fost in concediu la munte, in satul bunicilor mei. Acolo ploua mult, aproape in fiecare zi ai nevoie de umbrela daca iesi din casa, iar daca nu ai umbrela la tine, ploaia te uda leoarca.
Cand ieseam dintr-un magazin ma pomenesc la picioarele mele cu o fetita de 5-6 anisori, care imi cerea cu disperare si cu o fata trista, bani sa-si ia o paine.
Intr-o zi am fost la tara la bunicii sotului si acolo am cunoscut o fata care avea un bebe de 8 luni. Catalin al meu s-a jucat cu fetita mea, i-a dat sa pape si ei biscuiti, lua cate un biscuite din pachet si ii punea si ei in manuta si papa si ea incet incet.
Acum ceva timp am cunoscut o fetita minunata. Era micuta si fragila, insa in timp s-a facut frumoasa si vioaie. I-am daruit multa iubire, imbracaminte, jucarii si am incercat sa ii fac viata cat mai frumoasa.
Incerc sa ma abtin sa nu plang cand scriu povestea mea. Sunt o persoana miloasa, mai ales cand vine vorba de copilasi. Am o vecina foarte amarata, crescuta la casa de copii, care creste singura doi copii de 3 si respectiv 2 anisori.
Cand am vazut subiectul mi-am adus aminte de o zi foarte fericita, cand m-am dus la spital sa-mi vad finuta. Eu am nascut acum un an si cateva luni si am fost prima mamica dintre prietenele mele, dintre cunoscutii apropiati, asa ca ne-a fost putin mai greu sa invatam.
Numele meu este Ioana si am 26 ani. Povestea mea incepe in urma cu un an si 2 luni cand a venit pe lume cel mai scump ingeras, Larisa. A fost si este un copil foarte dori, atat de mine cat si de sotul meu.
Revazand subiectul concursului mi-a revenit in minte o batranica, pe care am ajutat-o nu cu foarte mult timp in urma. In oraselul nostru este piata (targ cu de toate) in fiecare zi de miercuri si vin oameni de prin imprejurimi si de la sate.
Cred ca in fiecare zi, involuntar sau nu, putem sa daruim ceva de la noi pentru a aduce un zambet pe fata celor din jurul nostru. Eu nu provin dintr-o familie instarita, dar din putinul nostru am reusit de multe ori sa daruim si altora si niciodata nu a intarziat si rasplata.
De cand l-am nascut pe Razvan am constatat ca este un baietel tare norocos. A primit in dar multe hainute, jucarii, dar in primul rand sanatate, voiosie si pofta de joaca.