Un bebeluș în vârstă de două luni și jumătate a decedat după ce a fost hrănit cu lapte. Copilașul s-ar fi înecat cu lichidul, spune mama lui. Tragedia s-a produs în localitatea Nucet, în județul Dâmbovița. Părinții bebelușului mai au doi copii – o fată de cinci ani și un băiat de un an și
Cât mănâncă un bebeluș de 2 săptămâni, cât mănâncă un bebeluș de 3 săptămâni, cât trebuie să mânânce un bebeluș ca să ia în greutate – sunt întrebări pe care și le pun toate mamele începătoare. Vom vedea câți ml de lapte mănâncă un bebe de 3 săptămâni, de o lună, de 2 luni, etc.
Ingrediente pentru 2 pahare mici: • 8 curmale • 10 migdale • 500 ml lapte • un vârf de cuţit de scorţişoară Mod de preparare: Într-o tigaie, rumeneşte migdalele, fără să adaugi grăsime. Nu uita să amesteci cu o lingură de lemn, ca să nu se lipească. Scoate sâmburii de la curmale şi
În primele zile după naştere (cezariană) am fost convinsă că nu voi alăpta, deşi îmi doream enorm. Sânii nu erau plini şi tensionaţi, aşa cum tot auzisem în jur că ar trebui să fie, credeam că nu am lapte (total greşit!), bebeluşul meu era destul de leneş şi chiar dacă îl puneam la sân, adormea.
Știm în teorie că laptele furnizează o mulțime de nutrienți esențiali pentru copii și adulți deopotrivă, că el conține apă, proteine, grăsimi, minerale (dintre care în principal calciu și fosfor) vitamine (in special D și vitamine din complexul B). Dar fiecare are propriile teorii despre lapte. Uite cele mai comune mituri despre lapte și care
Apa este un element vital care reprezintă, conform Academiei Americane de Pediatrie, 53-63% din coprul copilului între 6 luni și 11 ani, fără a exista o corelație cu vârsta și sexul copilului. De aceea, ese foarte important ca să ne asigurăm că alimentația zilnică include apă, mai ales după efort, efort încât organismul să se
Ai așteptat cu nerăbdare să treci de primul an și să poți introduce treptat în meniul juniorului tău alimentele de ”adulți”, însă acum descoperi că juniorul își dezvoltă personalitatea și te pune la încercare. În preajma vârstei de 2 ani, copilul tău va trece prin etapa mofturilor la masă și va descoperi că poate fi
Conține în proporții echilibrate aproape toți nutrienții esențiali organismului, contribuie la prevenția rahitismului și asigură buna dezvoltare a sistemului osos și muscular. Iată de ce este bine să-i dai juniorului tău lapte în fiecare zi: Laptele este un aliment esențial în copilărie și adolescență, oferindu-i copilului nutrienții esențiali de care are nevoie pentru o dezvoltare
Este steril, adică nu conține potențiali microbi, care pun în pericol sănătatea juniorului tău, în schimb își păstrează vitaminele și toate minerale esențiale și, în plus, are un termen mare de valabilitate la raft, fără a necesita conservanți. Uite ce e bine să știi despre laptele UHT. Ce este laptele UHT Laptele UHT este
Dacă în articolul Alimentele sănătoase, prietenii copilului mic am discutat despre cum ne învățăm copilul mic să aleagă alimentele sănătoase, am întrebat psihologul ce putem face în cazul copilului mai mare de 2 ani. Nu de puține ori ne luptăm cu el să mănânce alimentele care îi asigură nutrienții atât de necesari pentru dezvoltarea armonioasă,
“Laptele reprezintă și o modalitate de hidratare a organismului, datorită conținutului important în apă. Alături de alte lichide, poate acoperi necesarul zilnic, atât la copii, cât și la adulți. Pentru persoanele active, la care necesarul de apă, proteine și minerale este mai mare decât la cei sedentari, laptele este o cale de a susține efortul
De obicei, la un bebeluș hrănit cu biberonul este foarte ușor să vezi cât mănâncă. Dar dacă alăptezi este greu să îți dai seama dacă mănâncă suficient. Dacă bebelușul tău nu se liniștește după ce mănâncă, nu udă cel puțin 5-8 scutece pe zi, nu ia în greutate cel puțin 110 grame pe săptămână –
Tetra Pak, lider in industria procesarii si ambalarii alimentelor, a lansat cea de-a treia editie a campaniei „Da, lapte!”, cu sustinerea celor mai importante companii din industria laptelui din Romania. Campania isi propune sa contribuie la cresterea nivelului de informare a consumatorilor despre alimentatia echilibrata si beneficiile consumului de lapte. Conform unui studiu comandat de
Rata de creștere a juniorului se reduce când se apropie de prima sa aniversare. Dacă în primul sau an și-a triplat greutatea, în al doilea va lua doar între 1,5 kg și 3,5 kg. Acest al doilea an din viața bebelușului este cel mai important moment pentru stabilirea preferințelor alimentare. Ceea ce va începe să
Problemele legate de alimentatia copilului in primul an de viata sunt mai dificile decat cele cu care eram obisnuiti la matematica. Iata cateva solutii...
A-l hrăni sau a nu-l hrăni – aceasta este problema care frământă mintea mamelor în mijlocul nopţii, atunci când micuţul cere încă biberonul. Sau nu-l cere şi i-l dăm noi, ”preventiv”? Când şi cum ar trebui să renunţăm la biberonul de noapte? Peste vârsta de un an, se pare că mulţi copii duc cu ei
Niciun subiect de conversație între mămicile începătoare nu este mai interesant decât meniul bebelușului. Câți copii, atâtea situații și câte mame, atâtea păreri. Faceți un mic experiment: plimbați-vă cu cel mic timp de o oră în parc și trageți cu urechea la conversațiile dintre mămici. Dacă aveți la îndemână un caiet și un pix sau,
Ingrediente: 4 cesti cu lapte 1 ceasca orez zahar vanilat 3 linguri zahar 1 praf de sare 250g frisca fructe zaharisite sau dulceata 2 linguri rom Preparare: Se alege o ceasca de orez, se spala si se pune la fiert cu 4 cesti de lapte si zaharul vanilat Se fierbe incet pe foc mic,
O serie de cercetari amanuntite au stabilit ca laptele este bautura rehidratanta de cea mai buna calitate. Ideal de consumat atat de copii cat si de adulti, laptele consumat dupa efort reface organismul intr-un timp foarte scurt, datorită continutului ridicat de carbohidrati, calciu si electroliti.
La nastere, toti neuronii pe care creierul copilului tau ii va avea de-a lungul vietii, exista deja. Totusi, creierul lui continua sa se dezvolte pâna la 2 ani, de aceea trebuie sa i se asigure o nutritie echilibrata si sa fie stimulat cât mai mult.