Toate mămicile își doresc să revină rapid la silueta de dinaintea sarcinii. Medicul Alin Iova, fiziokinetoterapeut, specialist recuperare sportivă și lipoterapie, explică beneficiile pe care organismul le are atunci când redevine activ după naștere, precum și tipurile de mișcare care sunt benefice pentru proaspetele mămici. „Să faci sport după ce ai născut este cel mai bun
Cinci exerciții care îți iau cinci minute și un ingredient obligatoriu: apa. Fie că pleci mai devreme într-o vacanță exotică sau te duci la pisicină, încearcă această nouă gimnastică acvatică. AquaGym te ajută să te simți deopotrivă relaxată și în plină formă. Este reconfortant sa innoti sau doar sa te balacesti ca in copilarie, dar
Da, da, ai citit bine! Cremele joacă și ele rolul lor, dar sunt anumite exerciții cu efect anticearcăn pe care le poți efectua chiar tu acasă. Funcționează, spun specialiștii, iar partea bună e că nici măcar nu te costă! Următoarele exerciții accelerează circulația sanguină în jurul ochilor și întăresc mușchii pleoapelor – ceea te
Ai văzut un bebeluș care își întinde satisfacut brațele și picioarele? Sau un cățel care se întinde leneș la soare… Ei bine, atât bebelușii, cât și animalele știu instinctiv că este foarte important să se întindă. Din păcate adulții uită prea des să facă asta. În consecință, corpul se crispează, pozițiile greșite devin obisnuință și
În cazul în care trebuie să stai jos aproape toată ziua (deşi probabil ţi s-a tot spus că nu e deloc recomandat), încearcă să iei din când în când câte o pauză pentru a face câteva exerciţii de stretching, care te vor ajuta, după caz, să previi sau să atenuezi crampele şi umflarea picioarelor:
Dacă programul prelungit de la locul de muncă nu îţi permite să ajungi la sala de fitness, îţi oferim câteva idei pentru a face mişcare la job şi a te menţine în formă. Medicii recomandă cel puţin 30 de minute pe zi de mişcare, aşa că foloseşte-te de orice ocazie pentru a face mişcare. Iată
Indiferent cât de mult mergi pe jos, câte diete ai încercat sau cât de mult a trecut de când ai născut, uneori nu mai poţi scăpa de burtică. În timpul sarcinii, muşchii abdomenului s-au întins şi s-au depărtat pentru a face loc uterului în continuă creştere. După naştere, chiar şi după ce uterul revine la
Cursurile prenatale joaca un rol important in a te ajuta sa intelegi ce ti se intampla si sa iei decizii in cunostinta de cauza cu privire la tipul de nastere pe care il doresti.
Sportul inseamna o viata sanatoasa! Merita din plin sa te mentii in forma facand zilnic exericitii fizice – iar daca tu esti sanatoasa, atunci si copilul tau va avea beneficiii.
Mamicile care incep recuperarea postnatala in primele 6 saptamani de la nastere au cu pana la 40% mai multe sanse sa se recupereze complet dupa nastere, fata de cele care incep exercitiile la un an dupa ce au devenit mame. Â
Scaderea in greutate se produce atunci cand balanta energetica dintre aportul si consumul zilnic este negativa, astfel incat organismul, care foloseste mai multa energie decat poate sa preia din alimente sau din alte suplimente nutritionale, va cataboliza rezervele depozitate in tesutul adipos sau muscular.
Prin filme, femeile insarcinate par sa nu aiba vreo problema: arata senzational, radiaza de fericire si frumusete. Dar tu stii ca realitatea nu sta intotdeauna asa.
Am nascut de curand si, mi-e jena sa va spun, sunt momente cand, daca tusesc sau rad mai tare, pur si simplu ma scap pe mine. Ce pot face?
Daca esti insarcinata, nu inseamna ca, timp de noua luni, nu mai poti face deloc sport.