O educatoare în vârstă de 44 de ani, de la o creșă din Ploiești, este acuzată că ar fi lovit o fetiță de trei ani. Părinții fetei care a venit într-o zi acasă cu vânătăi aflaseră de caz în urmă cu o lună și au decis să o ierte pe educatoare. Dar aceasta a continuat
O femeie din Germania, de 39 de ani, a fost condamnată la șase luni de închisoare, după ce s-a descoperit că a găurit în mod intenționat prezervativele partenerului (42 de ani) pentru a rămâne gravidă. Femeia a recurs la acest gest pentru că își dorea foarte tare un copil. Femeia și partenerul ei nu formau
Joi, 12 mai, a avut loc un accident rutier grav în comuna Plopu, din județul Prahova. O femeie și fetița ei, în vârstă de 8 ani, au fost lovite de o mașină pe o trecere de pietoni în timp ce încercau să traverseze strada pentru a ajunge la școală. Accidentul s-a produs la 100 de
Un bebeluș, în vârstă de trei luni, a fost găsit fără viață într-un centru social al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui. Copilul era internat acolo cu mama lui minoră. Mama copilului, adolescent, se afla în centrul social din timpul sarcinii, ea fiind lipsită de sprijinul familiei. Potrivit autorităților, bebelușul a
Bărbatul în vârstă de 30 e ani, din Bacău, care și-a aruncat copiii în Siret, în urma unui scandal în familie a fost găsit decedat. Bărbatul era căutat de autorități de trei zile, de când și-a ucis copiii, însă abia acum a fost găsit. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost descoperit în apropierea zonei unde
Noi detalii șocante apar în cazul copiilor din Bacău aruncați de tatăl lor în apele Siretului. Autoritățile au primit rezultatele necropsiei trupurilor neînsuflețite ale copiilor și a ieșit la iveală că micuții erau în viață în momentul în care au fost aruncați în apă. Poliția a găsit cadavrele copiilor plutind în apa barajului Berești, însă
Răsturnare de situație în cazul Iuliei, femeia care s-a aruncat de pe un bloc din Timișoara împreună cu copiii ei. Procurorii au schimbat acuzațiile în cazul dosarului deschis în acest caz, acum făcându-se cercetări pentru omor. Autoritățile iau în calcul ca mama să fi plănuit uciderea copiilor odată cu sinuciderea ei. Femeia a mai fost
Apar noi detalii în cazul bărbatului din Bacău care și-a înecat copiii în apele Barajului Berești. Amintim că duminică, 8 mai, după o ceartă în familie, un bărbat și-a luat doi dintre cei trei copii – un băiat, de 4 ani și o fată, de 5 luni – și i-a aruncat în baraj. Polițiștii au
Un copil, în vârstă de patru ani, a murit pe masa de operație în Spitalul Județean din Focșani. Copilul fusese suspus unei operații simple pentru hernie inghinală. Familia acuză medicii de malpraxis, spunând că fiul lor a fost tratat cu indiferență. Băiatul a fost operat miercurea trecută, iar intervenția, una fără un grad de dificultate
La o săptămână de la tragedia din Timișoara, unde o mamă s-a aruncat în gol, de pe bloc, cu cei doi copii, o știre din Bacău tulbură, din nou, întreaga țară. După o ceartă în familie, cu soția lui, un bărbat de 30 de ani și-a luat doi dintre cei trei copii, un băiețel de
Mișa, un băiețel în vârstă de 8 ani, din Mariupol, născut în 2014, la începutul ostilităților din Donbas, și-a pierdut mama înainte de începerea războiului care are loc acum în Ucraina. Alla Melnichuk, un voluntar în cadrul Organizației Caritabile All-Ukrainian “Mama și copilul” a scris emoționanta poveste a copilului pe rețelele de socializare, aceasta viralizându-se
Cazul femeii care s-a omorât odată cu copiii ei, sărind de pe un bloc din Timișoara cu ei în brațe, i-a șocat pe preoții care trebuie să oficieze slujba de înmormântare. Având în vedere că este vorba și despre sinucidere, dar și despre uciderea copiilor, preoții sunt puși în dificultate cu privire la slujba de
Caz șocant în statul Oaxaca, sudul Mexicului. O femeie și-a ucis cei patru copii dintr-un motiv uluitor – pentru că se săturase de gelozia soțului ei. Arelis Juarez, în vârstă de 27 de ani, ți-a înjunghiat cei patru copii în propria casă. Arelis Aquino (8 ani), Itzayana Aquino (5 ani), Alisey Aquino (2 ani) și
Ies la iveală noi detalii legate de cazul Iuliei B., femeia din Timișoara care s-a aruncat de pe bloc cu copiii în brațe. Apropiații acesteia spun că femeia ar fi fost amenințată de fostul iubit, un bărbat pe nume Marcel. Iulia ar fi avut o relație cu acest bărbat, lucru care a dus la sfârșitul
Anchetă la o grădiniță din Iași, după ce mai mulți părinți au acuzat educatoarele cu ar fi folosit lămpi UV în clasele pline. Mai mulți copii au început să se simtă rău la câteva ore după terminarea programului, iar unul dintre ei a ajuns la spital cu conjunctivită severă. La grădiniță a fost trimisă o
Fosta soacră Iuliei B., tânăra care s-a aruncat cu copiii de pe un bloc de 10 etaje din Timișoara, a vorbit pentru prima oară despre tragedia care a șocat întreaga țară. Femeia, pe nume Elisabeta D., a făcut o serie dezvăluiri despre viața personală a Iuliei. Aceasta spune că după ce a divorțat de fiul
Telefonul Iuliei B., femeia de 33 de ani care s-a aruncat împreună cu copii de pe un bloc de 10 etaje din Timișoara, a fost verificat de autorități. Anchetatorii au controlat dispozitivul mobil în încercarea de a găsi posibile indicii care să ducă la aflarea motivului pentru care femeia a ales să-și pună capăt zilelor
Potrivit unui studiu recent, copiii care au o dietă vegetariană au șanse aproape duble de a fi subponderali față de cei care consumă si produse de origine animală. Studiul, publicat în revista “Pediatrics” a fost efectuat pe 9.000 de copii, cu vârste cuprinse între șase luni și opt ani, din mai multe țări. Copiilor le-a
Cazul șocant al femeii de 33 de ani din Timișoara care a decis să-și pună capăt zilelor și să-și ucidă și copiii, aruncându-se cu ei în brațe de pe un bloc de 10 etaje este în perioada aceasta dezbătut de experți criminaliști, sociologi și psihologi și pare a fi departe de elucidare. Amintim că în
Noi detalii ies la iveală în cazul Iuliei B., femeia de 33 de ani care s-a aruncat de pe un bloc de 10 etaje, din Timișoara, cu copiii. Atât femeia, cât și copiii, unul în vârstă de 3 ani, altul de 6 ani, au murit. Iulia era absolventă a Facultății de Psihologie, dar profesa în