La fiecare ecografie mi se spunea ca voi naste cel mai probabil de Paste (pe 27 aprilie). Duminica, in data de 13 aprilie, am iesit cu familia sa luam masa in oras, stateam linistita stiind ca fetita noastra urma sa vina cam peste 2 saptamani pe lume.
Marti 7 august 2007. Ora 9. Ma trezesc repede. Trebuie sa ma spal, sa ma aranjez pentru ca in doua ore trebuie sa fiu la spital. Sunt programata pentru cezariana. Azi e ziua cea mai importanta din viata mea. Azi va veni pe lume fetita noastra.
Povestea noastra incepe din momentul in care am ramas gravida. Initial nu am vrut sa pastrez copilul, sotul a insistat. Eu ma gandeam ca suntem prea tineri, ca e prea devreme, ca mai putem sta...el nu si nu...si l-am pastrat.
Desi eram la prima nastere, nu pot sa spun ca imi inspira frica...ma gandeam ca va fi dureros, dar ca voi suporta cu mult stoicism pe baricade. Chiar glumeam cu sotul spunandu-i ca daca sunt in sala de nasteri cu inca o persoana si aceea tipa de durere ma ridic de pe amsa si ii trag si doua palme ca nu ma lasa sa ma concentrez.
Povestea mea este foarte lunga si incepe prin vara anului 2006, luna iulie, data de 21, cand am mers la doctor pentru un control de rutina la care am si aflat ca sant insarcinata in aproape 1 luna. In acel moment am simtit ca sunt cea mai fericita femeie din lume si cea mai implinita.
Probabil o sa fie o poveste cam lunga, dar voi scrie tot ce tin minte, tot ce am retrait in mintea mea de atatea ori, tot ce am povestit in gand inainte sa ma apuc sa scriu.
Cand am ramas insarcinata cu primul baietel aveam doar 19 ani, eram o sotie tanara care isi dorea foarte mult un puiut. Am avut o sarcina plina de temeri, dar ultimele doua luni au fost cele mai grele. Nopti albe, pline de ganduri negre.
Numele meu este Magda si as vrea impartasesc cu voi experienta nasterii minunii mele, Andrei. Imi este destul de greu (in sensul trist) sa imi amintesc toata povestea nasterii, o sa incerc sa va dau toate amanuntele care imi vin in minte.
Ma numesc Alexandra si am o fetita de 1 an si 5 luni, pe nume Critina Valentina. Am aflat ca am ramas insarcinata in ziua cand am fost sa imi scot firele de la operatie de apendicita. In primele saptamani de sarcina am slabit foarte repede de la 45 de kg la 38 de kg si am dat in anemie.
Dupa o sarcina fara probleme, care a decurs normal, nasterea baietelului meu a fost intr-o dimineata de joi - 20 septembrie 2007 - cand au inceput contractiile si am plecat la spital impreuna cu sotul meu, unde am fost pregatita pentru nastere prin cezariana (stiusem dinainte ca voi naste prin cezariana).
Desi nu am stofa de povestitor, incerc sa va spun si eu povestea nasterii copilului meu! Pe data de 31 mai la ora 2:30 sotul meu a plecat la Bucuresti. Toate bune si frumoase pana la 4:30 cand au inceput durerile.
Sunt o mamica tanara si fericita si am un baietel de 1 anisor. Nu am avut o sarcina foarte grea, insa au fost unele probleme. Povestea mea incepe cand eram insarcinata in 32 de saptamani. Intr-o seara, stand in pat la televizor, m-au apucat niste dureri in partea de sus a burtii, dureri care pur si simplu imi taiau rasuflarea.
Sunt Carmen, din Baia Mare si am aflat ca voi deveni mamica printr-un test pe care mi l-a cumparat colega mea, deoarece eu nu vroiam sa cred, dar la serviciu dormeam pur si simplu pe calorifer.
Draga redactie, numele meu este Muscaloiu Teodor, dar mi se spune Teo. Am 1 an si 3 luni si sunt un baietel blond cu ochi caprui. Mami imi zice ca sunt cel mai frumos, cel mai cuminte si cel mai destept baiat. In general, are dreptate si ca sa va demonstrez m-am gandit sa va povestesc cum s-a desfasurat aventura venirii mele pe aceasta lume.
Nasterea lui Darius nu a fost asa de usoara pe cat ne-am gandit. Totul a inceput pe 8 aprilie, cand am avut de sustinut un partial la facultate. Eram in ultimul an, asa ca era obligatoriu sa fiu prezenta. Eram in ultima luna de sarcina si mai aveam aproximativ 3 saptamani pana sa nasc, deci acest lucru nu era un impediment.
Florian a ales sa vina cu o saptamana mai devreme decat era preconizat. Fiind la prima nastere, nu prea mi-am dat eu seama de ce se intampla cu adevarat in momentul in care mi s-a rupt apa...sau mai bine zis...nu vroiam sa realizez...lucrul acesta se intampla la 3.25 dimineata.
S-a intamplat in toamna anului 2006 pe data de 19 septembrie, orele 12.35 cand printesa noastra a venit pe lume. Cu doua zile inainte am vorbit cu medicul ginecolog, mi-a zis ca totul este in regula, dar ca trebuie sa fac cezariana pentru ca fetita nu este pozitionata bine, cu toate ca intrasem in saptamana 39 deci ... a ramas cezariana.
Ultimele cercetari au demonstrat ca este foarte important controlul mental al momentului nasterii.
Vreau sa va spun ca atunci cand am ramas gravida ma gandeam cu teroare la ziua cand va veni pe lume copilul meu. Aveam aproape 30 de ani si ma gandeam , "oare ma mai dilat","oare pot sa nasc normal", intrebari la care ma ingrozeam.
Dupa o sarcina in care nu am avut nici o problema, in luna a saptea, s-a descoperit ca bebelusul meu nu mai crestea, nu se mai dezvolta in burta si s-a hotarat sa il scoata la urgenta prin cezariana. Astfel pe 28.01.2008 la 15.45 sa nascut Ciprian al nostru....dar a intrat in coma imediat dupa nastere.