Ma numesc Cristina, am 34 de ani si povestea mea incepe in 2008. Lucram ca asistenta medicala la un accelerator de particule, unde se tratau bolnavii de cancer.
Este atat de frumos sa daruiesti, bucuria in suflet iti este imensa, simti ca ai valoare importanta pe pamant, iar fiinta din tine este atat de apreciata!
Intr-o lume plina de lupte pentru supravietuiere si disperare, in viata mea a aparut un ingeras. Nu eram atat de pregatita pentru acest pas, in ciuda meserei mele, in care vedeam zilnic cum ingerasii vin pe aceasta lume sa ne redea zambetul pe buze.
Buna ziua dragi mamici si salut la pitici. Sunt Stefy nazdravanul, un pusti de 1 an si jumatate, veselul casei si iubitul familiei. Imi place sa ies in parc si sa ma joc la nisip, dar imi place si sa socializez cu oameni mai batranei.
Povestea mea de fapt e a copilului meu, Eric Constantin, care sa nascut pe 4 octombrie 2005.
In perioada facultatii, mergand intr-o zi cu tramvaiul am intalnit o fetita cam de zece ani care plangea ca tocmai o internase pe bunica ei (care de altfel o ingrijea si pe fetita) si facandu-i-se rau in spital, medicii au hotarat sa o opreasca si pe ea, ca era bolnavioara.
Alex, baietelul meu mai mare are 6 anisori si inca de acum 2-3 ani, cand a inceput sa constientizeze lumea inconjuratoare cu toate cele bune si rele care se petrec in ea, am invatat putin cate putin "sa daruim".
Eu sunt Cristian George si ma consider inca de pe acum un copil norocos, desi am doar un an si cinci luni. Sa va spun si de ce. De 1 mai am iesit cu mami si cu buni in Gradina Mare a Brailei sa mancam un mic si sa bem o bere.
Ultima oara cand am ajutat pe cineva sa zambeasca (sper) a fost atunci cand am redirectionat cei 2% din impozitul pe venit catre catre entitatea non-guvernamentala SMURD.
De la inceputul anului 2009, am conceput un blog: www.schindlerslist-andreea.blogspot.com, care are ca activitate principala promovarea actiunilor umanitare.
Eram intr-un mare magazin, la plimbare cu o prietena si pe holurile acestuia, intre magazine se aflau niste tonomate in care se aflau jucarii, pe care trebuia sa le prinzi cu o ghiara dupa ce bagai o fisa.
Intr-o zi de duminica, relaxandu-ma, am luat un teanc de reviste si ziare din acea saptamana, pe care nu apucasem sa le citesc.
Cand am venit dintr-o calatorie din concediu anul acesta am ajutat o batranica la bagaje cand sa coboram din tren. Astfel am facut o fapta buna si i-am redat zambetul pe buze pret de cateva clipe.
Desi nu am mai spus la nimeni despre mica noastra fapta buna, a mea si a copilasilor mei, vrem sa va impartasim acum voua.
Am nascut acum cateva luni o fetita de 4,5 kg pe nume Maria. Se stia ca e un copil mare, dar nu se astepta nimeni sa fie chiar asa.
Ma numesc Melissa Ioana si sunt un dovlecel in varsta de numai 8 luni, plin de veselie si imaginatie. Cel mai mult imi place de bebelusul ala zambaret pe care il vad mereu in oglinda si care, ori de cate ori ii fac cu manuta, imi face si el mie, si de cate ori ii zambesc, imi intoarce zambetul.
Ii plac copiii. Adora sa mearga in parc si se joaca mai ales cu cei mai mari decat el. Adora si jucariile. Ale altora. Cat despre ale lui... sunt numai ale lui. Si gata, conflictul izbucneste!
Dragi copii, mamica mea m-a adus acasa de cateva saptanami si seara imi povesteste de cei doi puiuti de om, pe care i-a vazut la spital, lasati de mamele lor in grija cadrelor medicale si care tanjeau dupa iubire si papa bun.
Sarbatorile se petrec in familie, dar nu toti ingerasii trimisi de Dumnezeu au aceasta sansa, de a avea o familie. Asa ca m-am gandit, impreuna cu sotul meu, sa mergem la un orfelinat si sa luam in timpul Sarbatorilor, pentru cateva zile 1-2, copilasi si sa le aducem fericirea pe chip.
Chiar astazi cred ca am facut o fapta buna. Pe scara blocului era o femeie saraca, cu un baietel de vreo 2 ani, cam dezbracat, cu hainutele murdare si rupte, iar femeia cersea.