Povesti triste, clipe traite in amar, grija zilei de maine... asa se poate defini ceea ce traiesc oameni ai strazii, oameni carora li se vorbeste urat, cu o viata esuata,cu nestiinta daca maine traiesc sau mor.
Eram la tara cu fetita, iar mama mea mi-a povestit ca vecina mea, avand si ea o fetita de 2 luni, nu avea bani de pampers, fiind foarte saraca.
"Prieten se numeste omul care te ajuta, fara ca verbul sa fie urmat de un complement circumstantial de timp, de loc sau de mod", spunea parintele Nicolae Steinhardt, in "Jurnalul fericirii".
As avea si eu o intrebare, am o fetita de 7 luni si a facut cojite pe pielea capului. Cum as putea sa o curat, avand in vedere ca se afla pe frontanela? Multumesc
In primul rand, ca sa incep cu inceputul trebuie sa va spun ca am doi copii, unul de aproape 13 ani si unul de aproape 2 ani. In decembrie am hotarat cu sotul meu ca ar fi bine sa-i luam fiului mai mare un telefon, si pentru ca tot isi dorea unul am cautat pe net si am gasit un telefon destul de scump si cam ce isi dorea el.
Baietelul meu, Vladut, are 1 an, merge de la 10 luni si este foarte sociabil. Asa ca plimbarile pe jos sunt la foarte mare cautare...
Era in sambata mare a Pastelui si mergeam pana in piata dupa ultimele cumparaturi, inclusiv lalele, imi plac foarte mult.
Din pacate in ziua de astazi sunt foarte putini oamnei care mai fac macar o fapta buna. Eu, din fericire fac tot timpul fapte bune pentru ca atunci cand o fac, daruiesc din toata inima si ma bucur, sunt fericita ca pot ajuta pe cineva, fara a astepta in schimb ceva.
Povestea mea are avut loc in Spania, acum doi ani. Un prieten de familie a avut nenorocul de a se imbolnavi. Din cauza stresului, fiind sofer de tir si a fumatului cam in exces, a facut cancer de pancreas.
In luna februarie 2010, aduceam pe lume un suflet frumos si cald, asteptat de mult in familie: puiul nostru Patrick-Ionut. Venea dupa pierderea unui alt suflet, asa ca tristetea fusese in sfarsit inlocuita de bucurie si zambet.
Acum o luna cumnata mea imi povestea ca are o prietena care trebuie sa nasca si e cam nevoiasa. Auzind povestea acelei fete, m-am hotarat s-o ajut.
Eram in metrou, iar langa mine s a asezat un barbat la vreo 28-29 ani. Nu era greu de observat ca ii era foarte rau. Vorbea cu sora lui la telefon sa vina in Romania sa-l ia acasa pentru ca i-a fost furat bagajul.
Povestea noastra nu este deosebita, dar dorim sa impartasim cateva dintre faptele noastre bune. Eu sunt Sebastian si am un an si 7 luni. Cand eram eu mic, de Craciun, mami a obtinut cateva cadouri de la un sponsor darnic si impreuna cu mami am mers la tara sa ducem cadourile.
Diana este la grupa pregatitoare, la aceeasi gradinita de cand avea 4 ani, are aceeasi educatoare, aceiasi colegi, nu s-a schimbat mare lucru acolo, si nici acasa.
Primul an pune baza unei alimentatii sanatoase. Bebelusul creste spectaculos, iar dezvoltarea lui este in stransa legatura cu hrana primita.
Reclame tv, chiar si radio, panouri publicitare, imagini din reviste, ziare deschise de calatorii din metrou la nivelul ochilor copiilor, chioscuri de ziare la care se expun fara probleme imagini indecente…
Daca in primul an de viata ai fost preocupata mai mult de cresterea in greutate, iar in al doilea ati avut de-a face cu adaptarea la noi meniuri, incepand din al treilea an de viata este cazul sa pui accent pe bunele obiceiuri alimentare.
In urma cu 8 ani la noi in casa a venit un copil de la casa de copii. Pe atunci avea 8 anisori. Suferea de retard mintal gradul 1, nu prea mergea, nu stia absolut nimic.
Intr-o zi, citind ziarul mi-a sarit in ochi o familie, care traia pe marginea orasului, intr-o coliba. Era iarna cumplita, saracii de ei, cu doi copii mici se chinuiau , luptau cu frigul si cu foamea.
Cu teama am pasit pe usile spitalui. Urma sa nasc, in ciuda faptului ca nu aveam niciun simptom. M-am prezentat medicului cu zambetul pe buze insa cu inima stransa.