Minunatele basme sunt cele care poartă imaginația copiilor în lumi fascinante, în care întamplările reale se împletesc cu cele fantastice. Chiar dacă multe dintre basme au inserate scene cu potențial violent, specialiștii susțin că astfel de povestiri au un rol educativ pentru copii. Multe dintre basme, chiar și cele mai cunoscute nouă din propria copilărie, sunt
În România trăiesc numeroase specii de animale sălbatice, unele foarte cunoscute, altele mai puțin. Câmpiile, munții și pădurile din țara noastră sunt populate de o faună diversificată. Iată ce animale sălbatice trăiesc în România și unde pot fi ele găsite Plaiurile mioritice reprezintă habitatul ideal pentru multe specii de animale sălbatice datorită diversității ecosistemelor și pădurilor
Alfabetul poate reprezenta o provocare, atât pentru copii, cât și pentru părinții sau buncii care încearcă să-i învețe pe micuții preșcolari literele. Există însă numeroase metode simple de învățat alfabetul, care sunt atractive pentru copii și care-i ajută să învețe cu drag. Jocul este cea mai captivantă metodă de învățare pentru copii, așa că oricând
Prietenia este o relație valoroasă în viața fiecărui om, motiv pentru care, de-a lungul timpului, au luat naștere minunate citate despre prietenie. Iată o selecție a celor mai frumoase citate despre prietenie adevărată, unele celebre, altele mai puțin cunoscute. Prietenia adevărată este considerată un dar al vieții și ea poate fi sărbătorită în fiecare zi.
Cifre romane se folosesc încă din antichitate și continuă să fie utilizate frecvent și în zilele noastre în multe cazuri. Cifrele romane sunt, de fapt, simboluri reprezentante de litere, fiecărei litere fiindu-i atribuită o anumită valoare. Deși poate părea complicat de scris cu cifre romane, odată învățate simbolurile de bază și care este principiul de
Cărți pentru copii există o multitudine pe piață, care mai de care mai atractive. Însă, copiii din ziua de azi citesc tot mai puțin și preferă tehnologia în locul cărților. Dar, cum nimic nu le dezvoltă imaginația și inteligența mai mult decât lectura, iată cum să procedezi ca să-l determini pe cel mic să citească!
Bancnote și timbre se colecționează dintotdeauna. Iar valoarea lor crește odată cu trecerea timpului. Acum, adevărații pasionați de istorie au șansa de a achiziționa o comoară. Este vorba despre o serie de bancnote și timbre din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. 2000 de zile, 61 de state și 60 milioane de oameni trecuți în
Ca părinte îți dorești tot ce-i mai bun pentru copilul tău, iar la capitolul inteligență, cu siguranță vrei să ai un copil deștept și descurcăreț în orice situație imprevizibilă. Pe lângă educația și sfaturile de viață pe care i le oferi zi de zi, cititul este esențial în formarea viitorului micuțului tău. Așa că nu
Părinții își doresc tot ce este mai bun pentru copiii lor și educația este printre cele mai importante obiective. Iar cei mai mulți adulți nu știu dacă ar trebui să aleagă o școală de stat sau una privată. Psihologul Alexandru Pleșa a explicat care este diferența între școlile private și cele de stat. În opinia
De multe ori, din dorința de a-i oferi copilului tău tot ce are nevoie și de a-l lăsa să facă mereu ceea ce-și dorește, cel mic ajunge să se comporte nepoliticos, atât cu ceilalți copii, cât și cu adulții din jurul lui. În plus, devine greu chiar și pentru tine să relaționezi cu el și
Periajul dentar are un rol esențial în menținerea sănătății cavității bucale a micuțului tău, iar dacă nu îl înveți din timp cum să aibă grijă de dinții lui, sunt șanse mari ca dantura lui de adult să prezinte probleme serioase. Cu toate astea, să îl înveți pe cel mic să se spele pe dinți se
Un copil de numai 10 ani a fost bătut de colegii lui pe o stradă din localitatea Cugir, județul Alba. O gașcă de copii între 11 și 16 ani ai lovit cu pumnii și picioarele un băiețel de 10 ani. În acest timp, un altul filma și îi încuraja pe bătăuși. Imaginile au ajuns la
O educatoare a avut curajul să își lase în urmă nu doar job-ul, ci întreaga carieră. Sătulă de oamenii care susțineau că a renunțat din cauza salariului mic, femeia și-a postat pe internet motivele pentru care a decis să nu mai fie educatoare. Jessica Gentry, în vârstă de 34 de ani din Harrisonburg, Virginia, a
Umiliți, jigniți, înjurați. Prin asta au fost nevoiți să treacă copiii care merg la grădinița Dumbrava minunilor din București. Copii de doar 4 ani, maltratați verbal de cea care ar fi trebuit să le fie ca o a doua mamă. Nimeni nu a știut nimic până ce un părinte a ascuns un reportofon în hăinuța
Grădinița ar putea deveni obligatorie. Potrivit unui proiect de lege, pentru a-ți putea înscrie copilul în clasa pregătitoare, din toamna anului 2020, micuții care au împlinit vârsta de 5 ani vor fi înscriți în mod obligatoriu în grupa mare. Treptat, anii de învățământ obligatoriu din România se vor extinde de la 11, cât prevede legea
Un studiu recent a demonstat că adolescenții și copiii din Olanda sunt cei mai fericți copii din lume. Iar motivul este evident… Studiul a analizat peste 7000 de copii din 48 de tari, punandu-le intrebari despre imaginea de sine si imaginea corporala, comportamentul sexual, scoala si starea generala. Din cele 48 de tari, SUA s-a
Incepand din luna martie se va putea face inscrierea in clasa pregatitoare pentru anul scolar 2019-2020. Iata ce acte sunt necesare, unde iti poti inscrie copilul si care sunt conditiile de inscriere in clasa pregatitoare. Cuprins Inscrierea in clasa pregatitoare in 2019 Cine va putea merge in clasa pregatitoare Parintii isi pot inscrie copiii in
Anul școlar 2019 – 2020 va începe mai devreme, pe 9 septembrie, și se termina pe 12 iunie. De asemenea, se va renunța la una din vacanțe, anunță Ecaternia Andronescu, ministrul educației. Pentru a evita fragmentarea anul scolar, vacanta de iarna va fi si vacanta intersemestriala. Ea a fost programata pentru perioada 21 decembrie 2019
Intr-o postare de Facebook viralizata pe internet au aparut acuzatii grave la adresa unei gradinite din Bucuresti, dupa ce reprezentantii ar fi incercat sa ascunda de inspectie 2 dintre copiii ce frecventeaza gradinita. Cei mici sunt diagnosticati cu Tulburare de Spectru Autist si, potrivit persoanei care a facut postarea publica, impreuna cu o conversatie desfasurata
Conform unui proiect de ordin adus la cunostinta Edupedu.ro, Ministerul Educatiei ar urma sa modifice materiile la clasele primare (clasele 0-II). Concret, in urma modificarilor aduse, copiilor din clasele 0-II li s-ar elimina cate 2 ore de educatie fizica pe saptamana, in cazul elevilor din clasele 0-I, respectiv o ora de sport in cazul elevilor