Brandon Dahl, un băiat în vârstă de 2 ani, din Texas și-a salvat familia dintr-un incendiu care a distrus casa în care locuiau. Părinții, Kayla și Nathan, dormeau când a izbucnit incendiul și nu puteau știi ce se petrece în casă deoarece nu mai aveau simțul mirosului după ce trecuseră recent prin COVID-19. Copilașul a
Un băiat, în vârstă de 7 ani, din Mureș, a ajuns de urgență la spital, cu arsuri de gradul I și II pe față și gât, după ce a fost cuprins de flăcări în timp ce părinții încercau să aprindă focul în sobă. În casă se aflau și alți copii, dar ei sunt în afara
Patru copii au fost salvați în timpul unui incendiu de mama lor. Femeia i-a scos pe geam, de la etajul 3, și le-a dat ușor drumul să cadă pe păturile intinse de cetățenii aflați acolo. Totul s-a petrecut miercuri, 24 februarie, în districtul Bayrampasa din Istanbul, potrivit presei locale. „Am auzit urlete în timp ce
Pompierii au una din cele mai dificile meserii din lume. In fiecare zi isi risca viata pentru a salva alte vieti, fiind perfect constienti ca totul s-ar putea incheia tragic. Doi pompieri au salvat recent doi copii pe care parintii au fost nevoiti sa ii arunce de la etaj, din pricina unui incendiu declansat intr-o