Desi la prima vedere ar putea parea un basm frumos, celulele stem nu mai sunt de mult o poveste SF, ci o realitate a zilelor noastre care sa-ti faca viata mai usoara in viitor.
Sangele embrionar circula intre corpul copilului si al mamei prin intermediul cordonului ombilical si al placentei. Acest tip de sange este cel in care se gasesc celulele stem in timpul perioadei de sarcina. Cand celulele stem circula prin placenta, ele sunt umplute cu oxigenul si nutrientii de care embrionul are nevoie.
Dupa nastere, odata cu taierea cordonului ombilical, copilul este separat de acesta si de placenta, care este expulzata ulterior. De obicei, aceasta este aruncata dupa ce este verificata de catre moasa. Placenta si cordonul ombilical contin o treime pana la o jumatate de pahar de sange, o sursa sigura de celule stem.
Acesta este momentul in care are loc recoltarea probei de celule stem. In cazul in care ai decis sa nasti pe cale naturala, dupa expulzia copilului, inainte sau dupa expulzia placentei, se punctioneaza cordonul ombilical si se colecteaza sangele aflat in cordon si in placenta. Pentru nasterea prin cezariana, procedura e similara. Dupa scoaterea copilului, inainte sau dupa scoaterea placentei, se punctioneaza cordonul ombilical si se colecteaza sangele.
Colectarea si depozitarea
Chiar daca ai semnat in prealabil un contract cu o banca de celule stem, decizia finala in ceea ce priveste recoltarea sangelui ombilical apartine in totalitate personalului medical care te asista la nastere, acesta fiind cel care decide daca recoltarea poate avea loc si care este metoda folosita pentru recoltare (inainte sau dupa expulzia/scoaterea placentei), toate in functie de conditiile in care s-a desfasurat nasterea si de starea de sanatate atat a mamei, cat si a copilului.
Sangele recoltat direct in dispozitivul din trusa de recoltare ramane in posesia personalului medical pana ce un curier avizat al bancii de celule stem vine sa-l ridice pentru a fi transportat catre laboratorul de prelucrare. Pasul chemarii reprezentantului firmei cu care ai semnat contractul este extrem de important si intra in indatoririle tatalui sau ale persoanei care insoteste gravida la sala de nasteri.
Pentru a fi pastrate, celulele stem vor intra intr-un proces de criogenare. Prelucrarea moderna a probei de sange din cordonul ombilical inainte de criogenare, insa, implica doua etape de centrifugare pentru separare, prin care se elimina mare parte a globulelor rosii si a plasmei, acumuland astfel globulele albe si celulele stem. Inainte, in timpul si dupa etapele de centrifugare si de sortare, celulele nucleate din produsul rezidual sunt numarate pentru a monitoriza calitatea etapelor de sortare. In concentratul final de celule se determina numarul de celule stem (CD-34), ca si numarul leucocitelor si viabilitatea acestora.
Page: 1 2