Te-ai intrebat vreodata oare de ce mint copiii? Nu cred ca exista parinti care sa poata spuna ca nu s-au confruntat in cresterea si educarea copiilor cu perioade in care acestia au inceput sa minta. Este firesc ca acest comportament sa ii ingrijoreze pe parinti, chiar daca acest obicei face parte din evolutia normala a copiilor.Cand ne referim la copii de varste mici avem de-a face cu termenul de fabulatie, perioada in care copiii aleg sa aduca modificari ale realitatii alimentati fiind de imaginatia lor debordanta.Cand vorbim despre minciuna, ne referim la faptul ca cel mic este necesar sa cunoasca intai adevarul pe care doreste sa il ascunda de o alta persoana, pentru ca mai apoi sa vina cu varianta imaginata a aceleiasi situatii.In jurul varstei de 6-7 ani, copiii ating maturitatea intelectuala necesara pentru a face diferenta dintre realitate si fictiune, motiv pentru care, cel mai probabil parintii se vor confrunta cu acest comportament al copilului in jurul acestei varste.De ce mint copiii si ce ii motiveaza sa faca astaDe cele mai multe ori, motivul care il impinge pe copil sa apeleze la minciuna nu este evident, ceea ce determina parintii deseori sa apeleze la ajutorul unui psihoterapeut.Teama de consecinte poate fi motivul cel mai frecvent intalnit. Copilul alege deseori sa inventeze scuze sau povesti pentru a reusi sa ascunda un comportament sau o greseala in privinta carora stie sau isi imagineaza ca parintii vor manifesta dezaprobare. Teama copilului in aceasta situatie poate fi legata de dorinta de a nu-si dezamagi parintii, de a nu fi judecat, pedepsit sau de a nu suporta consecintele. Parintii care au tendinta de a-si certa imediat copiii sau de a-i pedepsi se confrunta cu acest tip de comportament mult mai des decat cei care aleg sa le vorbeasca copiilor despre repercusiunile unei situatii, sa ii chestioneze cu privire la ce i-a determinat sa actioneze intr-un fel, sa le ofere variante alternative de comportament explicand totodata avantajele si dezavantajele pentru alegerea fiecarei situatii in parte. Teama de a dezamagi apare deseori la copiii exigenti fata de sine, care nu-si ofera dreptul de a gresi. Aceasta teama poate fi prezenta in cazul copiilor cu parinti care stabilesc standarde inalte in ceea ce priveste cresterea si educarea micutilor. Aceste standarde pot fi impuse atat in legatura cu un singur plan (planul scolar – “daca ai o greseala pe caietul de teme, rupem pagina”) cat si pe mai multe planuri (familial, social). Cu cat se percep a fi mai departe de atingerea standardului impus de parinti (care cateodata poate genera aparitia unor noi standarde autoimpuse), cu atat mai mult copilul va incerca sa ascunda adevarul de parintii sai pentru a nu le pierde aprecierea.Daca pana la varsta preadolescentei sau adolescentei, copilul s-a manifestat ca o structura dependenta, deschisa si transparenta fata de parintii sai, de acum, nevoia de autonomie poate genera aparitia minciunilor, care le permit celor mici sa-si creeze un spatiu al libertatii personale si senzatia ca reusesc sa scape tot mai mult de sub controlul manifestat de parinti. Copiii vor sa aiba propriile secrete si daca vor fi nevoiti sa minta pentru a le pastra, o vor face! Acest comportament mai poate sa apara la copiii care au nevoia de a-i impresiona pe ceilalti. De regula copiii care traiesc cu aceasta nevoie, au o stima de sine scazuta si traiesc cu impresia ca nu le pot trezi interesul celorlalti decat daca impreioneaza sau epateaza. Astfel, minciuna, le permite sa-si creeze o viata mai interesanta, prin exagerarea reusitelor proprii pentru a se pune in valoare in fata celorlalti. In cazul copiilor care nu au o relatie apropiata cu adultii de ingrijire primara si care nu manifesta o deschidere fata de acestia, minciuna ar putea reprezenta un fel de rebeliune impotriva parintilor, profesorilor sau a altor persoane care reprezinta o forma de autoritate in viata lor. Minciuna poate fi in acest caz o modalitate de afirmare a propriei individualitati.Unii copii aleg sa minta in mod deliberat, pentru a scapa de anumite responsabilitati sau de constrangeri – unii copii aleg sa spuna ca nu au nimic de scris pentru a doua zi doar pentru a putea evita efectuarea temelor. In cazul copiilor care duc o viata dificila si trista minciuna se cristalizeaza in jurul nevoii de a-si imbunatati realitatea, astfel ei au tendinta de a minti pentru a-si infrumuseta viata. De exemplu, un copil care face parte dintr-o familie modesta, care nu isi permite cheltuieli saptamanale alocate petrecerii timpului liber la locuri de joaca sau in excursii in afara orasului, va inflori povesti legate de multitudinea de activitati in diverse locuri pe care de fapt nu si le poate permite. Copiii ai caror parinti au relatie conflictuala, tensionata sau care s-au separat, pot povesti celorlalti despre viata minunata de familie pe care o traiesc. La acesti copii apare nevoia de a-si recrea o realitate, una acceptabila si linistitoare, realitate care deseori sugereaza o suferinta ascunsa.Ce pot face parintii? Chiar daca minciunile fac parte dintr-o etapa fireasca de construire a identitatii copilului, care, ajuns in perioada de preadolescenta sau adolescent, resimte tot mai pregnant nevoia de afirmare, este necesar sa ne ingrijoram atunci cand acest comportament nu mai are un caracter izolat. Este nevoie ca parintii sa monitorizeze indeaproape acest comportament si situatiile in care el devine manifest si totodata sa intervina rapid in identificarea motivului pentru care copilul recurge la minciuna. In cazul in care parintii nu reusesc sa-l identifice, este necesara interventia unui psihoterapeut care sa faciliteze adoptarea unui comportament functional al copilului. Psihoterapeutul si familia au un rol de echipa – in timp ce psihoterapeutul se axeaza pe identificarea si schimbarea comportamentelor disfuncionale cu alternative benefice, familiei ii revine sarcina de a modifica mediul familial, pentru ca noile comportamente achizitionate de copil in cadrul terapiei sa poate fi exprimate fara a mai manifesta teama de reactie din partea parintilor. Totodata este nevoie ca parintii sa evite pedepsele si reactiile excesive, chiar daca uneori le iau ca pe un afront personal. Dupa cum am vazut anterior, motivele pentru care copiii pot minti sunt multiple, iar parintii ii pot face pe cei mici sa inteleaga ca este preferabil sa spuna adevarul si ca orice situatie se poate rezolva cu calm, in loc sa aiba reactii exagerate care sa favorizeze instalarea obiceiului de a minti. Nu este indicat sa va aratati indiferenti fata de acest tip de comportament. Este util sa abordati problema intervenind cu calm si sa treceti la actiune, impunand consecinte in functie de gravitatea minciunii. Laudati copilul atunci cand spune adevarul sau atunci cand marturiseste ca a spus o minciuna – prin intarire pozitiva copilul va intelege ca multumirea dumneavoastra de a afla adevarul este mai puternica decat reactia negative fata de ceea ce a facut. Modelati-va tendinta de a-i face copilului morala in a-i transmite mesaje scurte si concrete cu privire la situatie, mesaje care sa fie pe intelesul copilului. Varianta in care supuneti copilul unui interogatoriu sau ii tineti un discurs lung, exista posibilitatea sa genereze o reactie a copilului de a minti, doar pentru a obtine liniste. Evitati sa judecati si sa etichetati copilul: “Minti!”, “De ce ma minti?”, “Esti un mincinos!”. Acest comportament va contura in mintea copilului ideea ca este asa cum ii spune si eticheta si se va comporta ca atare. Evitati sa comunicati acest comportament indezirabil al copilului si altor persoane aflate de fata chiar daca sunt rude sau prieteni apropiati. Reactia celor din jur va influenta in mod direct stima de sine a copilului, iar cel mic se va simti umilit daca va fi etichetat ca mincinos in fata celorlalti. (“Minte de ingheata apele!”) Deseori parintii mai apeleaza la santajul emotional fata de copii, din dorinta de a genera o schimbare in comportamentul acestuia: “Sunt extrem de dezamagit de tine!”, “Cum mai pot avea incredere in tine de acum inainte”, “Nu mi-a trecut niciodata prin minte ca ai fi capabil de asa ceva!”. Este firesc sa ne exprimam dezamagirea fata de comportament, dar nu fata de copil, pentru ca de fapt, comportamentul lui este cel ce ne nemultumeste, iar exagerarea in ceea ce priveste pierderea increderii in copil, poate genera un sentiment de vinovatie greu de gestionat pentru acesta. Pe scurt, atunci cand ne confruntam cu minciunile copiilor este important sa evitam sa-I amenintam cu o serie de consecinte exagerate, incercand sa nu intrecem masura prin reactiile afisate. Ar fi mai util sa ne indreptam atentia catre ce anume s-a intamplat si ce anume a determinat copilul sa recurga la un astfel de comportament, actionand cu calm si intervenind cu grija in a aplica consecinte cat mai adptate gravitatii minciunii. Diana Dinca Psiholog clinician / Psihoterapeut www.SelfCareCenter.ro