Psihoterapeuta de orientare psihanalitică Andreea Chițu a răspuns la câteva întrebări despre cele care azi îngrijesc copii, au carieră și trăiesc într-un cuplu cu dilemele obișnuite, au părinți bolnavi sau orice altă problemă pe care în general o rezolvă jumătatea feminină a populației…
Care mai sunt problemele acute ale femeilor de azi? Cu ce material vin ele pe canapea?
Andreea Chițu: Nu sunt cu mult diferite de cele trecute, cu nuanțe legate de o viață mai bogată în roluri și mai diversificată, poate chiar mai sofisticată. La bază, însă, problemele sunt cam aceleași, poate doar că acum le exprimă liber. Nu lipsește culpabilitatea asociată trăirilor și sentimentelor respective.
În ultimii ani, fluxul de informații „psy a pătruns și la noi în țară pe diverse căi, mai întâi prin copii, căutându-se ajutor de specialitate. Ulterior, mentalitatea s-a extins și la generația actuală, pentru ca, mai recent, să vedem din când în când solicitări și de la generația mamelor femeilor mature de azi. La mine vin femei cu diverse simptome fizice, organice, care ascund de multe ori probleme psihosomatice (oboseală, cefalee, suprasolicitare nervoas, iritabilitate, junghiuri, colon iritabil, tulburări de alimentație, amețeli, frigiditate etc.).
Au stări de nesiguranță, le lipsește încrederea în ele însele (în ciuda talentelor sau realizărilor considerabile din viață), stări de nemulțumire generală, sentimentul de lipsă sau de gol, în ciuda realizărilor sociale și profesionale, au probleme de relații disfuncționale cu partenerul de viață sau cu propriii copii, au stări depresive, inclusiv post-partum, tulburări de dinamică sexuală, probleme colaterale maternajului, probleme de asumare a rolului feminin-matern…
A crescut ca incidență o tulburare actuală generalizată atât la femei, cât și la bărbați (ce pare că ține și de o „modă clinică, psihopatologică, așa cum era pe vremuri isteria): atacurile de panică. Aș adăuga tulburări generate de stres, supasolicitare și surmenaj. Sunt probleme perene legate de frici și temeri: sentimentul de neîncredere în sine, lipsa stimei de sine, maternitatea, probleme de luare a deciziilor (dificultăți în stabilirea priorităților), separarea, sexualitatea, doliul, asociate cu subiecte care țin de teme existențiale generale: de pildă, relațiile cu ceilalți, găsirea fericirii, singurătatea, moartea, sensul vieții.
A.C.: E o schimbare de suprafață. Societatea românească este încă una cu valori tradiționale, în medie – nu vorbesc de populația urbană, unde putem spune că ar exista o deculpabilizare; dar în fond, acolo unde lucrurile se trăiesc de fapt, nu văd și nu cred că s-a realizat o prea mare schimbare.
Există o oarecare discriminare a femeilor singure în mediul școlar; nu sunt văzute cu ochi buni „mamele singure, probabil percepute ca exemplu rău famat sau fără prea mari șanse de reușită socială/financiară. Modelul clasic de familie are încă un loc important într-o societate ca a noastra. Biserica ocupă încă unul din primele locuri în ceea ce privește încrederea oamenilor în instituții. Apelul la morala creștină taxează automat acest comportament și-l cataloghează ca atare.
Etaloanele civilizației noastre globale au un filon masculin. Schimbarea acestei mentalități se va face greu sau niciodată echilibrat, din motive ce țin de dinamica istorică și de cele care țin de diferențele dintre femei și bărbați, care au provocat – și provoacă – în conștientul și inconștientul rasei umane fantasme, lupte pentru afecțiune și putere. Și în prezent mai întâlnim formule de expresie prin care rezultatele necorespunzătoare sunt disprețuitor numite „feminine, în timp ce realizările remarcabile ale femeilor sunt numite „masculine, în chip de laudă.
Care sunt cele mai frecvente motive de culpabilizare pentru o femeie, azi?
A.C.: Sunt perene și comune. Țin de raportarea la morala creștină, la valorile și modelele social-educative acceptate: adulter, avort, parteneriate cu bărbați care nu aparțin aceluiași statut, părăsirea familiei (maxim de culpabilitate dacă există și copii), maternaj neasumat. Mulți soți nu înțeleg și nu acceptă depresia post-partum a partenerelor lor, considerându-le ifose sau orgolii neîntemeiate, făcând apel la imagini idealizate, dar promovate prin media, ale maternității.
A.C.: Respect, comunicare, tandrețe, dragoste și iubire, atenție, admirație, mai multă sensibilitate; poate, mai recent, odată cu echilibrarea profesională și financiară a raportului dintre femei și bărbați, cer mai mult ajutor în gospodărie. Implicare în creșterea copiilor – acest lucru nu se obține deloc ușor. Ce cred că este greu de înțeles este faptul că, deși au câștigat niște drepturi importante, femeile caută competiția cu bărbații și pierd din vedere faptul că femeile și bărbații sunt complementari; asta nu are de-a face cu diferențele genetice, cu dezvoltarea interioară personală, diferența structurală, interioară (ca realitate psihică) dintre cele două sexe; fiecare are nevoie de celălalt pentru a (re)găsi și (re)întregi acel ceva primordial. Femeile au cerut și mai cer încă de la ele însele foarte mult, și aici cred că ne putem întâlni cu o anumită patologie în lucrul clinic actual: de exemplu, performerele, perfecționistele, burn-out-istele…
Mie mi se pare că există tot mai multe femei singure… Cărui fapt i se datorează această problemă? Sunt femeile mai independente sau e doar o nefericită întâmplare?
A.C.: Aceste întrebări necesită discuții pe mai multe planuri: cel personal, social, cultural. A trăi singur este o problemă sau o alegere asumată? Ce „instanță judecă această alegere, de către cine este considerată o problemă? Aleg să trăiesc singur sau într-un cuplu, dar separat? Câștigarea independenței femeilor, respectiv câștigarea dreptului la muncă, educație și vot, pentru că, să ne aducem aminte, acest drept a fost câștigat după lungi dezbateri abia după 1940/50. Printre consecințele acestor decizii se află și independența financiară, la care aș adăuga un alt factor foarte important, care a contribuit la schimbarea percepției de statut social și de rol al femeii, anume apariția pilulei anticoncepționale.
Page: 1 2