Sănătate: remedii naturiste care te scapă de boli grave

În natură găsim cele mai eficiente remedii pentru a ne menţine sănătatea. Iată ce fructe, legume, plante şi seminţe să consumi, pentru a ţine departe anumite afecţiuni.


Rinichi sănătoşi

O cană de ceai din coada şoricelului, consumată zilnic, te va ajuta să ai rinichii sănătoşi!

Pentru a stimula organismul să elimine nisipul şi pietrele, este indicat să urmezi un tratament de cel puţin două săptămâni. Ceaiul din coada şoricelului îţi fereşte organismul şi de infecţii genitale.

Tot pentru sănătatea rinichilor este bine să consumi cât mai multe legume crude: castravete (conţine multă apă şi stimulează activitatea rinichilor), ţelină (protejează rinichii de viruşi), varză roşie (acţionează ca un filtru pentru rinichi), pătrunjelul (prin mineralele pe care le conţine curăţă eficient rinichii).


Aparatul digestiv

Pentru a curăţa sistemul digestiv consumă cât mai des fructe bogate în vitamina C: kimi, portocale, lămâi.

De asemenea, poţi să faci un mix din: 200 ml zeamă de varză acră, 150 ml de suc de morcovi şi 100 ml suc de portocale.

Acest amestesc este eficient pentru eliminarea toxinelor din organism şi înlăturarea excesului de grăsimi. Un alt suc minune, care are ca efect înlăturarea grăsimilor din organism, este şi cel de morcov amestecat cu zeamă de lămâie.

Se pregăteşte un sfert de litru de suc de morcovi cu două linguriţe cu suc de lămâie şi se consumă câte două pahare pe zi.


Imunitate puternică

Dacă vrei să ai o imunitate puternică, profită de fructele de sezon! Fă-ţi un suc din 100 gr pepene verde, 100 gr pepene galben şi 100 gr cireşe fără sâmburi.

Acest suc este bogat în antioxidanţi, vitamina E şi minerale ca seleniu şi zinc. Această băutură va oferi organismului mai multă vitalitate, deoarece îl va stimula să elimine depunerile de grăsime şi toxine.

O sursă mare de vitamine şi minerale se află în nuci. Miezul lor este bogat în săruri minerale (cupru, zinc), provitamina A, vitamine din complexul B (B1, B2) şi vitaminele C, E, F, P.

Iar conţinutul de tocoferol (vitamina E) contribuie la scăderea colesterolului din sânge.

Datorită acizilor graşi Omega-3 şi antioxidanţilor, nucile oferă organismului o imunitate puternică şi sunt arme redutabile în lupta cu cancerul mamar.

Studiile au arătat că, prin consumul zilnic moderat de nuci, pacienţii diagnosticaţi cu diabet de tip II reuşesc să menţină sub control limitele de insulină.

Iar în cazul în care reprezentanţii sexului tare se confruntă cu probleme de impotenţă, o parte din tratamentul naturist constă tot în consumul de nuci.

Un aliment care are proprietăţi de antibiotice naturale este ridichea neagră, în timp ce varza murată detoxifică întregul organism.

 

Piele frumoasă

Vrei o piele frumoasă, catifelată, cu aspect tânăr? Consumă cât mai mult pepene galben şi roşul.

Pepenele este un aliment cu puţine calorii şi care te va ajuta să cureţi organismul de toxine, iar acest lucru se va reflecta asupra pielii.

Un alt aliment minune, pe care în găsim în bucătăria raw-vegan, este grâul. Iar germenii de grâu conţin enzime, calciu, acizi graşi, dioxid de siliciu, substanţe nutritive pentru piele, păr şi unghii.

Alte alimente benefice pentru piele sunt: cimbrul (are rol detoxifiant), hreanul (conţine substanţe active cu rol de regenerare), muştarul (reglează fluxul sangvin la nivelul pielii).

 

Citeşte mai multe aici

Foto: shutterstock.com

Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe articole