Rolul psihicului în dietă

Studiile actuale arată că dieta este o preocupare constantă a omului modern. Mai mult de 50% dintre adolescente şi mai bine de 20% dintre băieţi au încercat cel puţin o dată o dietă.

Adultul tânăr este şi mai „expus' dietelor, astfel încât până la vârsta de 30 ani numărul femeilor care au încercat să slăbească urmând o dietă este de aproximativ 65%. Cu toate acestea, puţine diete reuşesc pe termen mediu sau lung.

Mai mult decât atât, în unele cazuri, pierderea iniţială în greutate este ulterior dublată de creşteri în greutate după încheierea dietei.

Şi toate acestea în contextul unei avalanşe  de „material documentar', răspândit cu generozitate în reviste şi pe internet, despre adevăratele, unicele şi definitivele diete.

Cum ne ajută (sau ne încurcă) mintea noastră la capitolul dietă? Mintea este depozitara imaginii noastre ideale. Aici este sediul primordial al blestemului – aici ne vedem graşi, aici ne proiectăm propria imagine sau propria dorinţă de a arăta într-un anumit fel.

Mintea noastră nu cunoaşte cuvântul „definitiv'. Hotărâri ca „de mâine nu mai mănânc pâine şi cartofi' nu se pot respecta. Mintea şi emoţiile noastre cunosc cuvântul „definitiv' ca pe un concept prezent. Adevărata reuşită este garantată dacă readuci în minte de fiecare dată starea de decizie.


Mecanismul ambiţiei

La nivelul minţii rezidă şi mecanismele fine ale acţiunii şi reacţiunii, ale voinţei şi ale perseverenţei. Ai putea crede că este vorba despre un aliat, nu? Despre un prieten care ne pune la dispoziţie toate instrumentele necesare pentru a ne apropia de imaginea dorită?

Ei, uneori chiar aşa şi este. Pe de altă parte, mintea mai este depozitara unor tendinţe contrarii, cum ar fi indolenţa, cedarea prea uşoară în faţa plăcerilor de moment, vina, lipsa de planificare. Mintea noastră mai este şi depozitara pe termen lung a tuturor succeselor şi eşecurilor noastre – inclusiv la capitolul dietă.

Cu siguranţă ştii asta, dar nu strică să o repetăm – dieta reprezintă mai degrabă o provocare a minţii decât a trupului. Şi o probă de perseverenţă. Gândeşte-te la mintea ta ca la un bidiviu nărăvaş. Dacă îl vei struni, dacă îl vei antrena cum se cuvine, te va duce foarte departe.

Fă din mintea ta un aliat când ţii o dietă şi nu vei da greş. Nu o lăsa să-ţi impună pofte şi plăceri alimentare „interzise'.

 

Ce se poate face?

În cazul în care eşti hotărâtă să începi o dietă, iată câteva reguli de igienă mentală care ti-ar putea schimba viaţa:

  • Creează momente de bilanţ pentru a ţine sub control dieta!
  • Generează alternative la mâncare!
  • Nu dispera, perseverează!
  • Obişnuieşte-te cu situaţia: acum ţii dietă şi nu ai voie să mănânci în afara ei!
  • Oferă-ţi premii ori de câte ori ai reuşit să atingi un „prag' pe care ţi l-ai propus dinainte!
  • Notează-ţi în fiecare seară, într-un carneţel, „victoriile' (dar şi micile înfrângeri) de peste zi.
  • Nu te gândi la dulciuri, ci la un sport, la cariera ta. Foloseşte-ţi mintea ca pe un generator de alternative.
  • Documentează-te înainte de o petrecere, ce ai voie să mănânci şi ce nu.

 

Mintea ne ajută

Atunci când luăm hotărâri care ar putea să ne schimbe viaţa – o dietă face parte din această categorie… – n-ar fi rău să avem şi o instanţă care să evalueze cât de bine ne ducem la îndeplinire acţiunile.

Ne putem folosi mintea pentru acest lucru. Noi putem deveni instanţa noastră generatoare de laude – atunci când lucrurile au decurs conform planului – sau putem să devenim micul analist de serviciu pentru a rectifica planurile pentru a doua zi, dacă am deviat de la ele.

 

Foto: shutterstock.com

Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe articole