Fericirea la puterea a treia

Multi dintre noi considera ca viata devine brusc mai grea si mai complicata atunci cand in familie se iveste un nou membru. Griji in plus, nopti de nesomn, alergatura si cate si mai cate. Dar ce sa mai spui daca familia se mareste cu… trei copii deodata?

O vorba din batrani spune ca, pentru a lasa ceva in urma ta, trebuie sa sadesti un copac, sa cladesti o casa si sa cresti un copil.

Alina si Catalin au o casa, au sadit destui pomi si si-ar fi dorit un copil. Doar ca soarta se tot incapatana sa le implineasca visul.

Dorinta complicata si chinuitoare, macinata de indoieli si de intrebari fara raspuns, un drum istovitor intins pe ani intregi. Pana cand o tehnologie moderna si priceperea unei doctorite competente au facut ca viata lor sa redevina simpla si frumoasa.

Aceasta ar fi, in cateva vorbe, istoria unei bucurii fara seaman pe care am aflat-o in dimineata ploioasa a unei duminici de toamna.

Modesta si fericita, acum, Alina nu vrea sa povesteasca prea multe despre clipele grele prin care a trecut. „Ce-i de spus se poate vedea“, zice ea si arata catre camera bebelusilor care au acum deja trei luni.

De altfel, o data ce intri in casa, remarci fara gres ca toata familia e atrasa, ca un magnet, de incaperea mobilata cu trei patuturi, de unde se aud pana noaptea tarziu chicotelile juniorilor.

Apartamentul nu e foarte mare, dar e teribil de cochet si „pregatit“ cu tot ce trebuie pentru cei trei micuti: o fetita, Alexia, si doi baieti, Bogdan si Teo, de la Teodor.

Familie mare, adica, mama, tata si cei trei copii. Si, aproape la fiecare jumatate de ora, vizitatori. Fie rudele, fie prietenele Alinei, cumnata, nasii, bunicile micutilor si tot asa.

Sa intrebe de vreo nevoie, sa dea o fuga la cumparaturi, sa dea o mana de ajutor, sa aduca pentru micuti cate ceva. Si nimeni nu se da in laturi sa puna mana la orice e nevoie, pentru ca mamica sa se mai poata odihni si ea putin.

Alina e tanara, frumoasa si delicata; daca o vezi, nici n-ai zice ca e mama de tripleti. Are putin peste 30 de ani si pe fata ei nu se citeste decat usurarea de acum.

Sta pe un scaun inalt, in livingul ei „american“, deschis, in vreme ce incearca pe obraz caldura laptelui pentru micuta Alexia si chipul i se adanceste de un suras bland, de caldura unui fel de implinire, ca un gand ascuns si linistitor, dus pana la capat.

Langa ea se afla iepurasul de plus, jucaria preferata a lui Teo; privindu-i pe cei trei din jurul ei, pe fata i se asterne un zambet. Vorbeste linistit, cu acea cumintenie molcoma a unui om trecut prin greutati fara numar, si asta in ciuda „iutelii“ oltenesti pe care o au la origine si ea si Catalin.

„De fapt, descopar vorbind ca nu mi se mai pare asa greu sa povestesc despre felul in care am devenit mama. Nu simt nici o greutate sa povestesc despre tot ce-am trait, despre disperarea pe care am tot incercat-o vreme de cinci ani, de cand imi doream un copil.

Vedeti, lucrurile sunt clare si sunt de fapt in ordinea fireasca a lumii: o femeie vrea sa devina mama. Este unul dintre cele mai simple si mai frumoase lucruri din lume. Atata doar ca, uneori, Dumnezeu sau soarta sau cine mai stie cine se impotriveste. Si atunci totul se transforma intr-o lupta lunga, complicata si chinuitoare.

O lupta pe care am dus-o si eu, doar ca povestea venirii pe lume a copiilor mei i-a facut cumva mai speciali, mai deosebiti. Sunt ca un dar nesperat pe care ni l-a facut Dumnezeu prin intermediul doctoritei Dracea de la „Panait Sarbu“.

Medicii i-au explicat realitatea trista: nu prea era nimic de facut pentru a reusi sa ramana insarcinata. A mers din clinica in clinica, a consultat specialisti de toate felurile, ginecologi, endocrinologi, sexologi si internisti, a facut analize si teste cat pentru o viata de om, ba chiar a urmat si niste tratamente la Craiova, inainte de a veni in Bucuresti. Toate inutile.

„Atunci, recunosc, si eu si Alina am trait momente de disperare“, spune si Catalin, in veme ce se opinteste sa bage un picior de-al lui Bogdan intr-un botosel abia cat palma. „De renuntat, insa, sa ne dorim un copil nici nu s-a pus problema“.

De mai mult de trei luni insa, Alina si Catalin sunt cei mai fericiti parinti din lume.

De fapt, cei trei copii ai lor au venit pe lume prima data „in eprubeta“, apoi un miracol tehnologic complicat a transferat embrionii, micile lacrimi de gheata, in trupul Alinei, din care tripletii s-au nascut „de-a adevaratelea“ dupa 252 de zile de sarcina.