„Doamna nu ma place, spun uneori copiii, si sufletele noastre de parinti sunt indurerate, pentru ca am vrea ca lucrurile sa stea altfel si credem ca nu putem face mare lucru pentru a schimba situatia. Oare?
Baietelul meu de 6 ani a venit de la gradinita spunand foarte trist, dar si furios: „Pe mine Doamna nu ma place. Si daca pana acum mergea cu drag la gradi, de cand s-a schimbat educatoarea plange dimineata si parca nu ar mai vrea sa mearga acolo, insa de dragul copiilor merge totusi.
El spune ca Doamna tipa mai mult la el decat la ceilalti copii, daca el face o greseala imediat il penalizeaza, pe cand greselile altora sunt tolerate – si asta il face sa fie foarte trist. Cand il iau de la gradinita, are mai mereu ochii in lacrimi.
Am fost intr-o zi sa vorbesc cu Doamna si i-am spus ca Victor crede ca ea nu il place. Sigur ca Doamna a fost foarte defensiva spunand: „Sigur ca il plac, imi plac toti copiii.
Ca sa nu o supar inca de la inceputul discutiei, am incercat sa dreg afirmatia si am subliniat ca nu o acuz de ceva rau, dar ca mi se pare normal ca ea sa stie ca fiul meu simte acest lucru, chiar daca nu este neaparat real si ca, impreuna, am putea face ceva sa schimbam situatia, ca e pacat sa respinga gradinita numai din cauza aceasta, ca ar fi bine sa incercam impreuna sa ne dam seama de ce el simte acest lucru fata de ea.
Copilul trebuie sa stie ca iti pasa de ceea ce se intampla cu el, ca vrei sa afli care este cauza nemultumirilor lui si ca incerci sa cauti o solutie pentru rezolvarea acestor probleme.
Doamna a spus ca nu isi da seama ce ar fi putut duce la o asemenea idee in capsorul copilului. Am realizat ca am pornit-o cu stangul, ca discutia nu avea sa duca nicaieri, iar daca ma apucam sa spun care sunt argumentele lui Victor, nu faceam decat sa obtin o alta rafala de negari din partea ei.
Am renuntat la discutie si am rugat-o, daca se poate, sa faca ceva sa schimbe situatia, deoarece stiu ca asta sta in puterea ei. Dar simteam ca nu e in regula.
Bineinteles ca nu s-a schimbat nimic si calificativele copilului s-au inrautatit (nu zic ca pe nedrept, pentru ca el refuza sa mai lucreze), asa ca am fost nevoiti sa il mutam in alta clasa. Si de atunci, totul este perfect.
Copiii au obiceiul de a exagera atunci cand vor sa atraga atentia adultilor sau atunci cand vor sa-si atinga scopul.
Este foarte greu sa stii cum sa reactionezi intr-o astfel de situatie, cand copilul vine trist de la gradinita sau scoala si spune ca el este persecutat.
Te gandesti ca poate el e de vina, ca poate face lucruri care o scot din minti pe Doamna sau ca poate el are dreptate cand spune ca ea are favoriti intre copii, ca greselile lui sunt primele remarcate si pedepsite, in timp ce alte greseli asemanatoare ale altor copii sunt tolerate, ca nu il lauda niciodata, ca este plictisita cand vorbeste el etc.
Depinde de stilul tau, ca parinte – poate il sfatuiesti sa o ignore si sa isi vada de treaba lui (greu de facut); sau ii spui ca asa e ea, mai posaca; sau te napustesti in clasa, cerandu-i socoteala Doamnei pentru atitudinea ei.
E de inteles, oricare ar fi atitudinea, dar mai inainte ar trebui sa vezi exact cum sta situatia, pentru ca, uneori, lucrurile nu sunt ceea ce par a fi.
Page: 1 2