Viata de cuplu dupa aparitia micului „intrus”

Cristina, cititoarea noastra, a acceptat sa ne povesteasca cu sinceritate si umor ce s-a schimbat in relatia cu sotul ei dupa ce s-a nascut baietelul lor, Luca. Tu te regasesti in povestea ei?

Caut cu ochii mintii in trecutul nu foarte indepartat sa o regasesc pe fata cu care plecai la munte si la mare, la shopping si la film, la club sau la restaurant. A

trecut putin peste un an de atunci, ea e tot prietena si sotia ta, dar intre timp a devenit si mama. Va iubeste pe amandoi la fel de mult, doar ca noul venit in familie a devenit brusc centrul universului si parca nimic nu mai este la fel.

Incet-incet, pe nesimtite parca, clubul si restaurantul nu mai prezentau nicio placere, in magazine vedeam numai hainute, jucarii si accesorii pentru copii, vitrinele pentru femei ma plictiseau.

Am descoperit dulceata diminetilor de duminica petrecute in trei, harjoneala din patul lui mami si tati. Asa isi incepe Cristina scrisoarea imaginara catre sotul ei.

Bebelusul are nevoie sa resimta dragostea dintre parinti, sa creasca intr-o atmosfera de iubire impartasita.

Sot detronat, bebelus inscaunat’
Lumea mea a fost intoarsa cu susul in jos cand s-a nascut baietelul meu. Mi-era teama ca o sa uit sa fiu sotie, ca o sa uit sa fiu femeie, si ca rolul de mama ma va acapara.

In sufletul meu guvernau doua sentimente majore: dragostea pentru sot, dar mai ales iubirea coplesitoare pentru puiul abia nascut. Intre schimbatul scutecelor si alaptatul lui, regaseam deseori ochii mari si curiosi ai sotului meu, care parca ma intrebau daca pe el il mai iubesc, daca el mai are loc in universul meu.

El mi-a daruit conditia de mama, nu aveam cum sa il iubesc mai putin, dar reuseam oare intotdeauna sa-i arat asta? In scurtele pauze dintre alaptat si colici, sanii plini si durerosi parca nu mai aveau nimic din voluptatea si erotismul de alta data.

Nu-ti respinge partenerul! Este bine si pentru starea sufleteasca a copilului sa vada ca parintii se iubesc; se va simti ocrotit de siguranta unei relatii calde de familie.

Fericirea in doi se imparte si in trei… patru…
Sotul mi-a venit in intampinare cu raspunsuri la intrebari care ma chinuiau, mi-a anihilat anumite frustrari care sunt normale in astfel de perioade. El nu a vazut in bebelus un rival, care ii rapeste sotia si distruge farmecul acesteia ca femeie.

Mi-a marturisit in permanenta ca ma iubeste, ca imi este alaturi in aceasta aventura comuna. Astfel bebe va creste considerand firesc sa le arate parintilor dragostea lui, sa-si exprime in cuvinte intotdeauna ce simte fata de familie.

Am descoperit dragostea furata’ in pauze de colici si reprize scurte de somnic, mangaieri fugare, mesaje trimise pe te­lefon, biletele ascunse prin casa, plimbari de manuta prin parc.

Am gasit inca un loc la masa de la restaurant, unde sa fure si bebe un somnic in carucior, iar mai tarziu sa roada si el cu cei opt dintisori un codru de painica, mandru ca papa cu cei mari la masa.

Sfaturi pentru supermamici
Nu lasa bucuria maternitatii sa-ti umbreasca feminitatea! Rasfata-te cu bai cu spuma, o ora la cosmetica, un masaj de relaxare saptamanal si, nu in ultimul rand, cu intimitatea in cuplu. Rezerva-ti timp pentru tine si sotul tau.

Nu stii ce sa faci cu bebe? Bunicii vor fi mai mult decat incantati sa iasa la o plimbarica in parc cu nepotul/nepoata. O matusa sau un unchi nu cred ca ar refuza o ora de incarcare a bateriilor langa un prichindel dulce.

Fa-ti timp din cand in cand si pentru iesirile cu prietenele fara sa te simti vinovata! Bebelusul nu sufera, nu se simte parasit, el prefera sa aiba langa el o mamica relaxata si linistita, odih­nita si vesela. Si crede-ma ca pentru tine o ora in oras, la o cafea cu prietenele poate face minuni!

Text: Cristina Mistodie; Foto: Dreamstime.
 

Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe articole