Nu există prietenie perfectă… Mai grav este însă că poţi să devii amica unor persoane care, sub masca unei aşa-zise prietenii, nu prea te au la suflet.
„Ori de câte ori o prietenă are succes, simt că mor de invidie.' Aceste cuvinte îţi amintesc de cineva cunoscut? Poate de acea amică a ta care, „de bucurie' că ai slăbit şapte kilograme, a devorat o cutie de ciocolată? Sau poate de cealaltă care, auzind de promovarea ta, îşi caută încă un serviciu, pentru ca măcar în acest fel să câştige cât tine. Oare de ce asemenea persoane abia aşteaptă să păţeşti ceva rău? Şi de ce le mai numeşti prietene?
Sabotoarea
„Am probleme cu greutatea şi, când mă cauţi, eu ţin dietă', mărturiseşte Dorina, 25 de ani. „Cea mai bună prietenă a mea, Geta, are cu cel puţin zece kilograme mai mult, dar pretinde că se simte foarte bine în pielea ei. Mă deranjează faptul că îmi critică în mod deschis încercările de a slăbi. Când ieşim împreună, insistă să mănânc pizza, organizează chiar seri de pizza pentru toţi amicii şi se supără dacă nu vin şi eu, îmi ironizează, de faţă cu persoane străine, încercările de a slăbi şi nici măcar nu recunoaşte că am reuşit să dau ceva jos.'
Sfatul psihologului De multe ori, relaţiile de prietenie se bazează pe interese şi gusturi comune, pe experienţe care se trăiesc împreună. Dorinţa ta de schimbare pe unul dintre aceste planuri, care ţin de experienţele comune, va avea efecte negative asupra prietenei tale. Ea se teme că schimbarea ta ameninţă relaţia voastră şi va face totul pentru a te determina să renunţi.
Dacă ţi se pare că prietena îţi sabotează încercările de schimbare, spune-i asta. Mai spune-i cât de importantă este pentru tine acea schimbare şi că ai nevoie de sprijinul ei. Dacă nu înţelege, dă-i o replică mai dură: „Este ceva atât de însemnat pentru mine, încât sunt gata să întrerup relaţia noastră dacă nu mă susţii'.
Exploatatoarea
Valentina, 29 de ani: „La firma la care lucrez, aveam responsabilitatea să mă ocup de tinerii absolvenţi angajaţi. O perioadă, am avut-o sub supraveghere pe Corina. Zilnic, lucram mult timp împreună şi îmi plăcea compania ei. Ne înţelegeam bine şi am învăţat-o tot ce trebuia să ştie. De curând, am fost promovată. Dar Valentina ignoră noua situaţie şi am senzaţia că se agaţă de mine. Îmi cere părerea asupra fiecărui lucru pe care îl face. Seara mă aşteaptă să mergem spre casă şi mă pisează cu întrebări. Începe să îmi devină antipatică'.
Sfatul psihologului Chiar dacă este o persoană care îţi place, faptul că tot timpul îţi cere ceva te poate face să treci la polul opus şi să o respingi. Dacă o eviţi, o ia ca pe un atac personal. De aceea, trebuie să îi explici că modul în care se comportă îţi creează dificultăţi. Fără să fii dură, spune-i că puteţi petrece împreună doar un timp limitat. Sugerează-i să iniţieze relaţii de prietenie şi cu alte persoane sau să discute anumite probleme cu cineva mai potrivit decât tine. Astfel, vei scăpa de o parte din povara pe care acea prietenă ţi-o pune în spate şi nu te vei mai simţi exploatată emoţional.
Competitoarea
Ileana, 35 de ani: „Am făcut cunoştinţă cu Nicoleta prin intermediul copiilor. Băieţelul meu şi unul dintre băieţii ei sunt colegi de şcoală. Din primul moment am admirat-o pentru cum ştia să-şi ţină băieţii în frâu. Eu abia mă descurcam cu unul singur. I-am cerut sfatul şi mi l-a oferit cu generozitate. Dar, când am început să mă descurc mai bine cu băieţelul meu, nu i-am mai cerut opinia. Aşa a început să mă critice în faţa altor mame, la şcoală, şi să spună că ea ştie mai bine cum ar trebui să procedez. O face cu atâta siguranţă încât mă întreb dacă nu cumva eu am probleme'.
Sfatul psihologului Întotdeauna vor exista prieteni care trec uşor graniţa dintre „a-ţi dori binele' şi „a şti ce e mai bine pentru tine'. Pune-te în locul prietenei Ilenei şi încearcă să vezi cum gândeşte: are multe griji, dar şi multă experienţă, şi e convinsă că deţine adevărul fundamental despre creşterea şi educaţia copiilor. Dacă nu-i accepţi sfaturile, înseamnă că intri în competiţie cu ea. Însă Ileana nu e obligată să accepte atari păreri. Dacă ai o asemenea prietenă, critic-o subtil, ca să vezi cum reacţionează. Dacă e şocată, spune-i: „Vezi, aşa mă simt eu când mă critici!'. De multe ori, o astfel de persoană nu îşi dă seama cât este de ofensivă cu cei din jur. Tu o poţi ajuta să înţeleagă acest lucru şi, dacă nu vrea, distanţează-te de ea.
Dominatoarea
„Mama a murit când eram adolescentă şi cea mai bună prietenă a ei, Aura, a avut grijă de mine', povesteşte Lidia, 31 de ani. „Mi-a oferit siguranţă şi dragoste, sfaturi, sprijin material. M-a ajutat mult şi ţinând loc de bunică. Acum copiii merg la şcoală şi aş vrea să mă întorc la serviciu. Dar Aura nu e de acord. Mă ceartă pentru ideile mele, spunând că locul unei femei e doar alături de familia ei, ceas de ceas. Ţin foarte mult la ea, dar mă supără faptul că relaţia noastră depinde, din punctul ei de vedere, de cât de ascultătoare sunt faţă de ea.'
Sfatul psihologului O relaţie de prietenie bazată pe recunoştinţă poate fi plină de dragoste, dar întotdeauna cel care poartă recunoştinţa va rămâne subordonat celuilalt, simţind că trebuie să îi mulţumească la nesfârşit. Prietenii sunt cei care îţi oferă ajutor la nevoie, dar ajutorul trebuie să fie reciproc – altfel, relaţia de prietenie va fi una de subordonare. Poţi schimba lucrurile dacă nu mai ceri aprobarea celeilalte persoane pentru orice acţiune a ta. Dacă e vorba despre cineva foarte important din viaţa ta, probabil că te întrebi: „Dacă nu o ascult, voi pierde dragostea şi prietenia ei?'. Răspunsul este „nu'. Cea care te iubeşte cu adevărat şi e gata să-ţi ofere sprijin în orice situaţie, oricât de mult şi-ar dori să îţi controleze viaţa, te va iubi chiar dacă nu o vei asculta orbeşte.
Atenţie: „Prieten' la orizont!
S-ar părea că cel puţin o dată în viaţă toţi avem o experienţă cu „prieteni' duşmănoşi, care ne pun beţe în roate şi ajungem uneori în situaţia paradoxală de a fi nevoiţi să trăim alături de acest gen de persoane. Cum să îi identifici şi ăa te fereşti de ei?
- Înainte să legi o prietenie, întreabă-te ce fel de prieten eşti chiar tu. Relaţiile de prietenie sunt, de multe ori, ca un târg: primeşti ceea ce oferi. Greşelile se contabilizează de ambele părţi…
- Durează cel puţin trei ani ca să te lămureşti dacă prietenia de care ai parte este sinceră şi adevărată. Dar nu uita că în orice prietenie există suişuri şi coborâşuri. Acestea sunt experienţe care îţi arată dacă relaţia merită sau nu investiţia ta emoţională.
- Prietenia oferă sprijin, entuziasm, bucurie. Dacă cel considerat prieten îţi oferă mai multă nesiguranţă şi nefericire decât forţă şi momente de bucurie, recunoaşte acest lucru, pune lucrurile la punct şi renunţă la relaţie.