Un copil a murit după ce a fost împușcat accidental de fratele său la un picnic

Un copil în vârstă de 5 ani a fost împușcat mortal de fratele său, în vârstă de 8 ani, luni, , cu o armă cu aer comprimat ce aparținea unui angajat al Ocolului Silvic, lăsată nesupravegheată.

Tragedia s-a produs la marginea unui păduri din apropierea localității Mădărași, județul Mureș, unde mai multe familii se aflau la picnic.

Din păcate a fost rănit grav în zona toracelui, iar medicii nu au mai putut să facă nimic pentru a-i salva viața micuțului.

„Astăzi (luni – n.r.), în jurul orei 15.00, poliţiştii au fost sesizaţi prin Apel 112, cu privire la faptul că, la marginea unei păduri dintre localităţile Pănet şi Mădăraş, un minor ar fi fost împuşcat cu o armă cu aer comprimat, fiind în stare de inconştienţă. La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare complexă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş în vederea efectuării de cercetări şi stabilirii situaţiei de fapt. Din primele cercetări efectuate, a reieşit faptul că un minor, de 8 ani, în timp ce se afla, cu familia şi alte persoane, la o cabană situată între localităţile Pănet şi Mădăraş, ar fi manevrat o armă neletală, cu aer comprimat, care ar fi fost lăsată nesupravegheată, şi l-ar fi rănit în mod accidental pe fratele acestuia, de 5 ani. Echipajul medical aflat la faţa locului i-a acordat îngrijiri medicale de specialitate, însă, din nefericire, a fost declarat decesul minorului', a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, potrivit mediafax.ro.

Foto – 123rf.com

Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe articole