Un copilaș de numai 4 luni s-a stins din viață. Asta după ce, în urma unei răceli, mama sa l-ar fi tratat cu leacuri găsite pe internet.
Mama, în vârstă de 22 de ani, locuiește în Botoșani, dar în weekend a decis să meargă la mama sa, bunica bebelușului, în localitatea Dracșani, unde micuțul fusese botezat cu câteva zile în urmă. Mai mult, se pare că la botez, preotul îi spusese mamei că băiatul este răcit și că ar trebui să meargă la medic.
Tânăra a chemat ambulanța când și-a dat seama că bebelușul nu mai respira. Când au ajuns însă acasă la femeie, medicii au descoperit că micuțuul era deja în stop cardio-respirator. Mai mult, copilașul avea arsuri pe piept pentru că mama îi pusese sare fierbinte, așa cum aflase ea că ar fi bine de pe internet.
„Nu m-am dus la medic pentru că am crezut c-i trece. I-am pus apa oxigenata si albastru de metil si am crezut ca se face bine. Si sora mea a avut probleme si i-a trecut tot cu din astea. Nu stiu daca era racit. Harcaia putin din piept, dar nu stranuta. In urma cu patru zile i-am pus sare pe piept. Nu era fierbinte, probabil el era mai sensibil. O singura data i-am pus sare fierbinte. Am citit pe internet. La botez mi-a zis preotul sa ma duc la spital ca e putin racit baiatul, dar nu m-am gandit ca e asa grav. Cand am venit la tara avea deja rana la piept si nu m-am dus la medic ca am venit la mama, ca ea mai cunoaste. Din câte am înțeles nu a murit de la răceală, ci de la asta la piept, i-a afectat inimioara', a declarat Andreea Mihaela Hostina, mama copilului.
Tânăra mai are un copil în vârsta de 2 ani de zile, cu un alt bărbat și ambii copii erau înscriși la același medic de familie din coomuna Sulița. Doctorul spune însă că după ce a înscris copilul, femeia nu l-a mai adus deloc la control.
„Copilul a făcut vaccinul corespunzator vârstei de doua luni, după care mama nu s-a mai prezentat cu copilul la cabinet. Nu recomand niciun fel de leac băbesc. Recomand ca la primul semn de boala sa se prezinte medicului de familie. De cand a inscris mama copilul la cabinet nu s-a mai prezentat', a declarat dr. Constantin Andone, medic de familie ăn comuna Sulita.
Sursa; stiri.botosani.ro
Sursa foto; captură Youtube.