Tragedie fără margini la Constanța. O familie a luat o decizie sfâșietoare.
Autoritățile susțin că doi părinți și-au pus capăt zilelor nemaiputând îndura durerea și neputința de a face ceva pentru copilul lor de 9 ani, care suferea de o boală necruțătoare.
Micuțul a fost găsit și el fără suflare, lângă părinții lui. Toți trei au fost descoperiți de către o rudă care a sunat la 112, după ce a încercat să intre în apartamentul lor și nu a reușit să descuie ușa.
A fost nevoie ca pompierii să spargă ușa, iar ceea ce au văzut în casă i-a lăsat înmărmuriți. Un copil și doi adulți erau fără suflare.
Anchetatorii s-au gândit în primă fază că a fost vorba despre o crimă urmată de sinucidere, dar oricât au încercat să găsească indicii și dovezi în favoarea acestei ipoteze, ralitatea părea fi alta. Nu exista nici măcar o urmă de violență. Mai mult, se pare că părinții au lăsat și o scrisoare de 13 pagini în care și-au scris suferința.
„Ni se spune din toate părțile să fim pozitivi, dar poate cineva să accepte realitatea despre copilașul lui? Cum o tumoare blestemată, instalată acolo unde nu trebuie, poate să-i fure copilăria, adolescentă, tinerețea și chiar viață'.
Anchetatorii au aflat de la rude că băiatul avea o tumoare pe creier și în ciuda eforturilor părinților care îl trataseră atât în țară cât și peste hotare, boala nu a cedat. Ba dimpotrivă.
„Din câte știm nici pe trupul copilului, nici pe trupul femeii nu există urme de violentă. Se pare că a fost o acțiune a celor 2 soți care probabil nu au mai suportat că aveau copilul suferind de atâta timp și au luat hotărârea supremă de a muri împreună', au declarat anchetatorii citați de știrileprotv.ro
Anchetatorii nu au însă o certitudine asupra morții copilului, dar iau în calcul varianta ca acesta să se fi stins înaintea părinților.