Thalia a lansat o carte pentru copii inspirată din experiența ei de mamă. „Chupie: suzeta care s-a întors acasă’ a fost scrisă în perioada în care fetița cântăreței, Sabrina, pe atunci în vârstă de doi ani, nu dorea cu nici un chip să renunțe la suzetă.
‘Când pediatra mi-a spus că suzeta trebuie să dispară pentru că favorizează otitele și deformează dantura, am fost nevoită să găsesc soluția pentru a rezolva problema. Oricât am încercat să scap de suzetă, fetița mea tot plângea după ea. Ideea mi-a venit într-o noapte, pe la ora 2, atunci când s-a trezit și a plâns pentru că nu-și găsea suzeta. Atunci i-am spus că și suzetei îi e dor de mămica ei, pentru că au stat separate pentru mult timp. Îți dai seama cum ar fi dacă tu și cu mine nu ne-am vedea și nu ne-am putea îmbrățisa sau pupa? Fetița mea mi-a răspuns atunci mami, du-o pe suzetă la mămica ei. Așa că am trimis-o în Binkyland – patria suzetelor.
Experiența renunțării la suzetă, o problemă cu care se confruntă foarte multe mame, a ajuns în carte, iar „Chupie: suzeta care s-a întors acasă’ promite să ajungă un best-seller în scurt timp.Aceasta este prima carte pentru copii scrisă de cântăreața care și-a lansat cariera cu o apariție în videoclipul lui Julio Iglesias (Baila Morena). Thalia a mai scris alte două carți despre frumusețe și sarcină, precum și o autobiografie – ‘Growing Stronger’
Uite imagini de la lansarea cărții (foto Hepta)