Astăzi, creştinii ortodocşi şi catolici sărbătoresc Sfânta Maria Mare sau Adormirea Maicii Domnului. Este şi Ziua Marinei, dar şi zi liberă pentru cei care lucrează.
Astăzi, de Sfânta Maria Mare, se celebrează ziua în care Fecioara Maria s-a mutat din viaţa pământească la cer.
Adormirea Maicii Domnului, cunoscută popular ca Sfânta Maria Mare, Sântămăria sau Uspenia, celebrează ziua în care Fecioara Maria şi-a dat sfârşitul. În popor se spune că este ziua care desparte lunile călduroase de cele reci.
De asemenea, astăzi este celebrată şi Ziua Marinei, deoarece Maica Domnului este ocrotitoarea marinarilor. La malul mării, dar şi în oraşele dunărene sunt organizate ample serbări.
Se deschide un nou sezon de nunţi
Conform tradiţiei creştin-ortodoxe, astăzi, femeile merg la biserică pentru a pomeni morţii şi a sfinţi vasele, mâncarea şi vinul pe care le vor da de pomană, apoi se duc la cimitir, pentru a tămâia mormintele rudelor.
De asemenea, în funcţie de zonă, oamenii ţin şi acum cont de obiceiurile şi de superstiţiile străvechi, considerând că astfel vor aduce în casele lor prosperitate, sănătate, linişte sufletească şi că vor ţine relele departe. Iată câteva tradiţii şi obiceiuri:
- Se deschide un nou sezon de nunţi în biserică, până în noiembrie, când începe postul Crăciunului.
- Se organizează târguri.
- Se spune că e interzis să îţi tunzi părul şi să-l arunci, pentru că nu o să mai crească (bărbaţii pot chiar să şi chelească).
- În perioada rămasă până la 8 septembrie, când e sărbătorită Sfânta Maria Mică, se lucrează intens la semănăturile de toamnă, pentru ca rodul să fie bogat.
- Este ultima zi în care se mai pot aduna plante de leac.
- Dacă în apropierea zilei Sfintei Maria înfloresc trandafirii, se zice că toamna va fi lungă.
- Acum se angajează paznicii la vii.
- Florile culese azi sunt puse la icoane şi se zice că au puteri tămăduitoare, că alină durerile şi că protejează de fulgere.
- O altă datină spune că uşa trebuie ţinută deschisă, pentru ca Maica Domnului să poată intra în casă ca să aducă binecuvântare.
Petrecere abia pe 8 septembrie
Conform canoanelor, cei peste 2,2 milioane de români cu nume de Maria sau Marin ar trebui să-şi serbeze onomastica pe 8 septembrie, de Naşterea Maicii Domnului, şi nu astăzi.
Nu se lucrează!
Fiind sărbătoare oficială, astăzi instituţiile de stat sunt închise.
Citește mai multe aici
Foto: http://www.artforhelp.org