Peste 2.500 de copii între 0-4 ani suferă anual arsuri majore. Arsurile reprezintă o problemă gravă de sănătate, în special la vârstele mici, În plus, acest tip de traumatism are consecințe pe termen mediu și lung (lasă cicatrice pe viață atât la nivelul pielii, cât și pshice). De cele mai multe ori, necesită îngrijiri ulterioare până la vârsta adolescenței, când se încheie
creșterea.
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu’ a finalizat programul de perfecționare a cadrelor medicale – „Perfecționare în terapia medico-chirurgicală de urgență a arsurilor pentru copii de vârsta mică (0-4 ani) la nivel multiregional’. Peste 1600 de cadre medicale au fost instruite despre terapiile de ultimă oră pentru tratarea arsurilor la copiii cu vârste între 0-4 ani, în cadrul acestui proiect de perfecționare derulat de Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu’ în perioada noiembrie 2010 – aprilie 2013.