Sonia Argint Ionescu își învață copiii să mănânce sănătos

Mamă a doi băieți, Marc (9 ani) și Eric (7 ani), Sonia Argint Ionescu –  pe care o cunoașteți în calitatea ei de prezentator al emisiunii în limba germană de pe TVR1, dar și ca designer de bijuterii – este foarte preocupată de un stil de viață sănătos. Așa că Vreau să fiu sănătos, noua emisiune pe care o va prezenta la TVR1 din data de 22 aprilie (ora 17) i se potrivește ca o mănușă.

 

Sonia crede cu tărie că stilul nostru de viață, sănătos sau, își are rădăcinile în copilărie. Așa că i-a învățat pe Marc și Eric, încă de când au fost foarte mici, să fie prieteni cu fructele și legumele. ‘La noi pe masă sunt tot timpul fructe de sezon și amplasez strategic castronele cu semințe, fructe uscate și oleaginoase. Și functionează: de fiecare dată când trec pe lângă acestea, copiii le gustă.  Cât despre junk food și băuturi dulci și carbogazoase mărturisesc  că le-am dat, ocazional, ca să nu poftească. Dar în același timp am facut câteva experimente cu mâncare, în care au văzut că acea mâncare cu conservanți chimici nu se degradează, în timp ce una naturală rezistă doar câteva zile. Și le-am explicat că acele produse conțin substanțe periculoase, care otrăvesc organismul uman. Le-am arătat filme despre acest subiect și le-am citit. Și ce credeți? Au înțeles!’ – ne-a spus Sonia, vorbind despre Vreau să fiu sănătos, noua emisiune pe care o va prezenta la TVR 1 (prima ediție va fi difuzată pe 22 aprilie, ora 17) și care va aborda subiecte ce ne vor tenta să avem un stil de viață mai sănătos.

[imagebrowser id=25]

Iar noi am profitat de discuție și mai întrebat-o câte ceva, ca de la părinte la părinte.

– Ai devenit prima oară mamă la 22 de ani și erai complet nepregătită pentru experiență, după cum ai mărturisit. Ce ți s-a părut cel mai greu?

Cel mai greu a fost să mă trezesc noaptea! Și, desigur, adaptarea la cerințele acelei mici ființe pe care nu reușești să o înțelegi, dar pe care o iubești nespus de mult. Sunt multe trăiri și sentimente cărora trebuie sa le faci față. Dar, din fericire, am lângă mine un bărbat care m-a ajutat enorm, chiar de la început, și care mă sprijină în continuare.

 

– Ce greșeli ai făcut cu primul copil, pe care nu le-ai mai repetat la al doilea?

Acum, privind în urmă, îmi dau seama, cu mândrie, că nu am prea greșit. Dacă mă întrebai atunci însă, probabil că m-aș fi desființat.

 

– Ești un Capricorn muncitor, riguros și încăpățânat, probabil, iar educația germană este una care se ghidează după principii stricte. Ești o mamă autoritară sau ești mai degrabă relaxată în privința creșterii copiilor?

Asta ar trebui să îi întrebi pe ei. Sunt autoritară și relaxată în același timp, deoarece nu cred că aceste două atitudini se exclud una pe cealaltă. Este normal să impui anumite reguli unui copil. Este spre binele lui. Dar nu persist într-o idee dacă unul dintre băieți vine la un moment dat cu o explicație pertinentă sau cu vreo soluție la care eu nu m-am gândit. Copiii, prin lipsa barierelor mentale, sunt extrem de creativi. Iar eu îmi doresc să le conserv această capacitate și chiar să îi stimulez din acest punct de vedere.
– Care sunt principiile/regulile de parenting de la care nu te abați?

Sunt acele reguli de bun simț, care au legatură mai ales cu igiena și ordinea din casă. Spălatul mâinilor (care trebuie amintit de fiecare dată – pentru că uită!!!), aranjatul hăinuțelor după dezbrăcat, strânsul jucăriilor și al obiectelor proprii, mâncatul la masă. Toate acestea sunt activități pe care copilul trebuie să și le însușească. Dar singura metodă care funcționează este să li se amintească în mod constant …

 

– În ce limbă vorbești cu Marc și Eric – exclusiv germană sau și în română?

Vorbim multe limbi în casă. Atunci când sunt doar eu cu ei, vorbesc în germană. Cel mic merge la o școală cu predare în limba franceză,  și de aceea exersăm un pic și această limbă. Dar când suntem cu toții vorbim româna. Totuși aceasta este limba maternă și trebuie să o vorbim și să o scriem corect, indiferent de cât de multe alte limbi mai învățăm.

 

– Psihologii spun ca mamele de băieți sunt diferite de mamele de fete – comparându-te cu prietene sau rude care au fete, cum ți se pare jobul de mamă de băiat?

Cu siguranță este mai solicitant fizic. Un băiat are multă energie, ce trebuie musai consumată. Așa că îi alerg la greu! Și sunt fericită că nu „îmi încalță nimeni altcineva pantofii'.  În rest, nu stiu dacă voi fi acea mama tipică, posesivă, de băieți. Eu zic că nu, dar cine știe …
– Ce lucruri din copilaria ta ți-ai dori să existe și în viața copiilor tăi?

Aș vrea să avem casă la curte, ca să-și poată petrece mai mult timp afară. Chiar dacă nu am beneficiat de minunățiile vieții la țară, în copilărie am petrecut mult timp la curte la străbunica mea. Mâncam legumele din gradină, le plantam și eu cu ea, le stropeam, sădeam flori… Comuniunea cu natura este cea care cred că lipsește multor copii din ziua de azi.

 

 

Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe articole