Shakira – apariție hot pe coperta ELLE

Este noua mămică a Americii, iar povestea ei de dragoste cu  Gerard Piqué ține prima pagină a ziarelor din întreaga lume. Shakira apare pe coperta revistei ELLE de iulie (versiunea americană), în care vorbește despre iubirea ei pentru Gerard și viața ei ca mămică, dar și despre planurile ei muzicale.

 

 

 

 

 

‘Cred că dacă poți demnstra existența lui Dumnezeu poți să o faci prin dragoste. Eu îmi pierdusem credința într-o vreme. Devenisem agnostică și asta mi-a fost greu, pentru că am fost întotdeauna o persoană religioasă, dar, oricât de demodat ar suna, nu simțeam că dragostea este așa cum ar trebui să fie și începusem să cred că nu există Dumnezeu. Apoi, dintr-o dată, l-am întâlnit pe Gerard și a început să apară soarele. El are propria lui lume și asta este un lucru bun pentru relația noastră. Știu că nu este cu mine pentru vreun alt motiv și că doar dragostea ne unește. Căci nu am ce să-i ofer în afară de feminitatea mea’ – a spus cântăreața jurnaliștilor de la ELLE, cărora le-a mai povestit și despre se simte ca mamă. ‘Încă bâjbâi. Și cumva simt că voi face asta pentru tot restul vieții. Sunt oameni care-ți descriu foarte idilic rolul de părinte, iar alții spun că e o tortură, dar nu e nici una, nici alta. Este doar ca orice altceva în viață – vine la pachet cu de toate’, a spus cântăreața, al cărei fiu, Milan, s-a născut la începutul anului.

 

Shakira este doar una dintre mămicile hot pe o copertă de iulie a unei reviste celebre. Tot în iulie, dar pe coperta In Style apare  Salma Hayek, în timp ce Miranda Kerr, și  ea mămică,  are o apariție sexy pe coperta Vogue (ediția coreană). foto:Hepta

Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe articole