Ar trebui sa ne protejam de radiatiile UV atat afara, cat si atunci cand suntem in interiorul casei, masinii, magazinelor etc., in toate anotimpurile, deoarece razele UVA patrund prin geam/sticla.
O crema cu factor de protectie mare este indicata in cazul copiilor, nu numai pentru ca pielea lor este mai sensibila, ci si pentru ca ei petrec mai mult timp decat noi in aer liber, la soare, in apa.
Crema trebuie aplicata cu 15 minute inainte de iesirea propriu-zisa sub razele soarelui, pentru a avea timp sa patrunda in piele. Produsele care lasa urme colorate iti sunt de folos pentru ca vezi pe unde ai aplicat si pe unde mai ai de dat inca produs.
Chiar si in conditiile aplicarii frecvente a unei creme de protectie, bebelusii nu ar trebui expusi la razele directe ale soarelui, macar in primele sase luni de viata.
Nici copiii mai mari nu ar trebui sa exagereze cu soarele – cautati pentru momentele de joaca locuri umbroase si tineti cont de faptul ca, pe masura ce pozitia soarelui se misca, umbra dispare si ea.
Rezistent la apa Produsele rezistente la apa sunt absolut necesare atunci cand mergem la mare sau la piscina. Aici se impune mentiunea ca exista o diferenta intre „water rezistent' (care inseamna ca produsul isi mentine proprietatile atunci cand tu transpiri) si „waterproof' (care este eficient si in conditii de umezeala din exterior). Cele mai bune produse produse water resistent iti ofera doar 40 de minute de protectie. |
Daca cei mici au fost in apa, reaplicati produsul dupa fiecare balaceala – tineti cont si de diferenta, explicata alaturat, intre produsele de tip „water resistent' si cele de tip „waterproof'.
Nu uitati nici de ochelarii de soare – cautati unii de buna calitate, care protejeaza 100% de razele solare, in caz contrar faceti mai mult rau ochilor decat daca nu ati purta deloc ochelari.
Trebuie sa mai stiti si ca hainele ude pierd jumatate din capacitatea de protectie pe care o ofera impotriva razelor solare atunci cand sunt uscate.
De aceea, in ultimii ani, exista si versiuni ale costumelor de baie pentru copii care ofera mai multa protectie – designul fiind asemanator costumelor pentru scafandri.
Noi ne-am obisnuit sa ne lasam copiii goluti la marginea marii, construind castele de nisip, dar beneficiile goliciunii sunt mai mici decat riscurile.
Orele de interdictie
Ce era valabil pe vremea cand eram noi copii este mai de actualitate ca niciodata, in sensul ca intre 11 si 16 nu avem ce cauta sub razele soarelui, nici noi, nici copiii. Poate de aceea, in tarile insorite – Grecia, Spania – exista siesta…
Articol preluat din revista Baby. Foto: HEPTA.