Secrețiile nazale la copii și aspirarea corectă a acestora

Este foarte important să curățați corect și cu delicatețe secrețiile nazale ale copiilor, de aceea este bine să aveți în vedere câteva sfaturi care va pot fi de ajutor. În primele zile de viață, bebelușul elimină din aparatul respirator secrețiile și lichidul amniotic care au fost prezente de-a lungul perioadei intrauterine. Bebelușii au adesea secreții nazale și strănută, dar nu din cauza unei eventuale răceli, ci pentru că este un proces natural de evoluție și de adaptare la noul mediu de viață. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că bebelușii au căile respiratorii foarte înguste și că acesta poate fi motivul pentru care respiră mai zgomotos. În mod normal, dacă cel mic este hrănit corespunzător și dacă se odihnește suficient, nu este nici necesar și nici recomandat să interveniți.

Specialiștii recomandă că, înainte de folosirea dispozitivelor pentru aspirarea secretiilor nazale la copii, să le arătați copiilor cum funcționează. Dacă le faceți o scurtă demonstrație nu le va mai fi teamă de aceste dispozitive. Puteți chiar să dați un nume amuzant aspiratorului, iar copilul îl va acceptă mai ușor. De asemenea, este indicat să nu îl folosiți foarte des. Recomandarea specialiștilor este să fie utilizat înainte de masă și înainte de culcare.

Răceala la bebeluși și copii – cum acționăm corect?

În cele mai multe dintre situații, atunci când cel mic răcește, secrețiile nazale sunt abundente și îl deranjează atunci când este alăptat sau atunci când doarme. Există mai multe metode pe care le puteți folosi pentru a gestiona corect problema, aceste alternative fiind diferite în funcție de aspectul secretiilor nazale. În cazul în care secrețiile nazale ale copilului sunt transparente și lichide, este de ajuns să îi spălați nasul de trei ori pe zi cu apă de mare sau cu ser fiziologic. Atunci când sunt secreții nazale apoase, acestea sunt eliminate fără probleme.

Este recomandat să improspatati mucoasa nazala pentru că bacteriile să nu se înmulțească, dar să nu exagerați pentru a evita iritarea mucoasei și provocarea mai multor secreții nazale.În situația în care secrețiile nazale ale bebelușului sunt vâscoase și nu se pot elimina singure, este necesar să interveniți și să le fluidificati pentru a-i putea curăța nasul.

Este indicat să folosiți ser fiziologic sau apă de mare, utilizând un spray pentru a reuși să pulverizați cantitatea de care este nevoie. În situația în care bebelușul este mic, este bine să îl așezați pe spate și să îi întoarceți capul într-o parte pentru a pulveriza în nara de deasupra, lichidul eliminându-se apoi pe cealaltă nară. Repetați procesul după ce întoarceți capul copilului în partea cealaltă, ținând cont să introduceți lichidul repede și cu presiune pentru că acesta să poată ieși pe nara de dedesubt.

Aspiratorul nazal și beneficiile lui

Secrețiile nazale ale copiilor nu pot fi mereu inaturate cu bețișoare și batiste obișnuite. De regulă, aproximativ după un an și jumătate de viață, copilul poate învață să își sufle singur nasul. Până la împlinirea vârstei respective, puteți opta pentru un aspirator nazal. Aspiratorul nazal este ideal pentru a menține igienă zilnică a copilului, în special pentru că nu există contraindicații medicale și pentru că poate fi folosit încă din prima zi de viață. Aspiratorul nazal nu este greu de folosit, fiind eficient în aspirarea mucusului.

Toată operațiunea de desfundare a nasului bebelușului folosind un aspirator nazal durează mai puțîn de un minut.În situația în care secrețiile nazale rămân în nasul copilului, apre riscul de înmulțire a florei bacteriene patogene și cel mic se poate îmbolnăvi. Bebelușii fac față cu greu secretiilor nazale abundente și se pot îneca din cauza acestora, ceea ce poate crește riscul de răspândire a infecției la nivelul bronhiilor sau al traheei. De cele mai multe ori, infecția ajunge la nivelul urechii și provoacă otita medie. Este o afecțiune dureroasă și în foarte multe situații este destul de greu de tratat în comparație cu o simplă răceală, motiv pentru care este important să mențineți o igienă corespunzătoare a nasului copilului.

Indicații suplimentare pentru aspirarea corectă a secrețiilor nazale

Este bine ca aspiratorul nazal să nu mai fie folosit odată ce copilul își poate curăța singur nasul. De asemenea, nu este indicat să folosiți aspiratorul nazal atunci când copilul este sănătos. După fiecare folosire, aspiratorul nazal trebuie să fie igienizat corespunzător. În cazul în  are mucusul este întărit, înainte de utilizarea aspiratorului nazal, este bine să expuneti bebelușul la aburi sau să folosiți soluție salina.

Se recomandă să folosiți aspiratorul nazal înainte de a hrăni copilul, pentru a evita regurgitarea mâncării în timpul curățării nasului. Folosirea acestui dispozitiv de mai mult de trei – patru ori într-o zi poate să ducă la uscarea nărilor și la sângerare.Luând în calcul vârstă bebelușului și semnele clinice pe care acesta le prezintă, medicul poate să recomande folosirea unui decongestionant local pentru a desfundă nasul. De asemenea, poate să recomande picături dezinfectante locale, cu antibiotic sau fără, precum și un tratament pentru diminuarea volumului secrețiilor nazale.

Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe articole