Satul Copiilor într-un nou stil

IKEA România și SOS Satele Copiilor au încheiat proiectul „Împreună pentru casele familiale din SOS Satul Copiilor Bucureşti’, în cadrul căruia 3 case familiale au fost mobilate cu toate cele necesare. Pentru finalizarea celor 3 case, compania a donat produse de mobilier și decorațiuni în valoare de 270.000 lei. 18 copii din SOS Satul Copiilor București locuiesc acum în case mai vesele și colorate, amenajate cu mobilă IKEA potrivită personalității și nevoilor specifice vârstei lor.

 

Echipa magazinului IKEA a planificat în detaliu și a mobilat 9 dormitoare pentru copii și 3 pentru mame, 3 băi pentru copii și 3 pentru mame, 3 living-uri, 3 bucătării și holurile. Copiii se vor bucura de paturi mai confortabile în care să doarmă liniștiți, birouri complete cu toate accesoriile necesare pentru teme și spații de depozitare încăpătoare.

 

În dezvoltarea proiectului au fost implicați 70 de angajați din mai multe departamente ale magazinului IKEA, care au lucrat voluntar pentru finalizarea celor 3 case. Echipa IKEA s-a întâlnit la începutul proiectului cu copiii, pentru a afla nevoile lor și a alege culorile și produsele pe care le preferă, a continuat cu conceperea planurilor detaliate de amenajare, colectarea și transportul produselor și a încheiat proiectul odată cu montarea pieselor de mobilier, alături de echipa SOS Satul Copiilor București.

Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe articole